Ce a fost teatrul pentru omul Marin Moraru? "A fost locul în care mi-am petrecut cea mai mare parte din viaţă: cu bucurii, cu succese, cu dăruire. Teatrul mi-a adus toate bucuriile mele, dar în primul rând bucuria de a trăi", spune artistul, care joacă în prezent, deocamdată, doar în spectacolul "Egoistul", de la Teatrul Naţional din Bucureşti, alături de Radu Beligan. În restul timpului filmează pentru un serial. Nu mai are timp să facă altceva. Desigur, dacă vor veni propuneri, va alege.
MODESTIE
Nu-l vedem vorbind despre sine în public. Modestia i se citeşte pe chip. Uneori mai povesteşte cum fugea de la Politehnică la cursurile de teatru şi cum a picat la admiterea de la Institutul de Teatru, şi cum a dat a doua oară şi era "sub linie", împreună cu Gheorghe Dinică, dar au fost admişi după ce au mai dat un examen. Spunea într-o secvenţă video că un actor îşi duce într-un rucsac special toate rolurile sale. "Faptul că toate personajele stau unul peste altul grămadă în rucsac nu mă deranjează, pentru că aceste personaje sunt eu", mărturisea Marin Moraru, care a făcut film "cu multă dragoste", iar teatrul i-a dat "aură".
Profesia nu-i este altceva decât credinţa de zi cu zi. În această religie a crezut, în religia artei. Marin Moraru (Marinuş, pentru prieteni) nu a putut fi "prins" exagerând de criticii de teatru, oricât de exigenţi şi duri ar fi fost unii dintre aceştia. Nu ştiu dacă cineva l-ar fi putut învinui vreodată de cabotinism, de minciună pe scenă. Au vorbit însă despre "acea minunată autenticitate, acel fler pentru descoperirea personajelor, acea ştiinţă a drămuirii efectelor pe care nu o au decât marii actori" (Florica Ichim).
Unii regizori susţin că Marin Moraru este unul dintre "actorii minune" ai teatrului românesc. Mulţi şi-ar dori să îl aibă în spectacolele lor.
Încă din facultate (a absolvit Institutul de Teatru şi Film, clasa Dina Cocea) a rămas prieten cu Gheorghe Dinică. Atunci, în a doua jumătate a anilor ’50, au aflat că sunt amândoi din acelaşi cartier bucureştean Giuleşti. Au jucat împreună pe scenă în unele spectacole memorabile, printre care şi "Nepotul lui Rameau", de Diderot, regia David Esrig (Teatrul Bulandra). Acum sunt pe acelaşi platou de filmare. Gheorghe Dinică îi transmite, prin intermediul Jurnalului Naţional, bunului său prieten Marin Moraru "Zile frumoase şi multă sănătate!". Bineînţeles, se întâlnesc în aceste zile şi cu prilejul aniversării.
DANDANACHE, PRIMUL ROL
Rolul pentru examenul de licenţă al lui Marin Moraru a fost Agamiţă Dandanache, în spectacolul "O scrisoare pierdută". Pe scena profesionistă, activitatea şi-a început-o la Teatrul Tineretului din Bucureşti în 1961, imediat după absolvire. Între anii 1965 şi 1968 a "slujit" scena Teatrului de Comedie, apoi din 1968 şi până în 1971 pe cea a Teatrului Bulandra. Au urmat trei ani la Teatrul Naţional din Bucureşti. Din 1974 şi până în 1980 s-a dedicat pedagogiei teatrale, fiind conferenţiar universitar la IATC. În 1980 a revenit la Naţional, unde mai are astăzi doar un rol – în "Egoistul".
Personajele pe care le-a realizat pe scenă sunt dintre cele mai diferite: de la Pigulete în "Pigulete plus cinci fete" de C. Bratu şi Guliţă în "Chiriţa în provincie" de Alecsandri, Patrocle în "Troilus şi Cresida" de Shakespeare, Diderot în "Nepotul lui Rameau" de Diderot, Crăcănel în "D’ale carnavalului" de I.L. Caragiale, Socrate în "Transplantarea inimii necunoscute" de Al. Mirodan, Regele în "Leonce şi Lena" de Buchner la Titircă în "O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, Take în "Take, Ianke şi Cadâr" de V.I. Popa, Doctorul în "Egoistul" de Jean Anouilh.
A lucrat cu regizori din diferite generaţii – David Esrig, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Moni Ghelerter, Valeriu Moisescu, Sanda Manu, Radu Penciulescu, Ion Cojar, Horea Popescu, Grigore Gonţa, Mihai Măniuţiu, Alexandru Dabija şi, desigur, sub bagheta lui Radu Beligan, care a regizat "Egoistul".
Elena Udrea a lansat joi la Shanghai noul brand turistic al României, alături de chinezi costumaţi în Ştefan cel Mare şi în plin scandal legat de originalitatea brandului de ţară. "Explore the Carpatian Garden" este noul slogan prin care turiştii sunt invitaţi să exploreze "grădina carpatică". Numai că frunza, elementul principal al noului logo, seamănă izbitor cu un element grafic folosit de o firmă britanică de transport.
+ Branding cu Ştefan cel Mare chinez
29 IUL 10 / Observator
+ Udrea: Litoralul nu este competitiv pe plan internaţional
29 IUL 10 / Observator
Nemşa este un sat săsesc, din judeţul Sibiu, locuit de ţigani care cresc nişte capre franţuzeşti primite în dar de la o fundaţie americană, prin filiala europeană din Olanda. Saşii şi caprele au schimbat, fiecare în felul lui, viaţa ţiganilor din Nemşa, stabiliţi aici începând de pe la 1900 ca argaţi ai saşilor.
Adio cultură, tradiţie! Adio sat tradiţional! Alături de termopane, pavajul este obligatoriu în satul românesc, fie el transformat la comanda politică în oraş. La Miercurea Sibiului, oraş fără canalizare, blocuri şi magazine, primarul Ioan Troancă a demarat noua revoluţie culturală.
Expulzări, amprentări, demolări de tabere - iată reţeta pe care a propus-o miercuri seară Parisul pentru a rezolva problema romilor şi nomazilor de pe teritoriul Franţei. O reţetă cumva cunoscută europenilor, pentru că aceleaşi măsuri le anunţau italienii în 2007, după cazul [...]



Bucuresti














P.S. In rest am constatat ca sunteti foarte exigenti ( ma rog, sistemul)....