x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Molière la Teatrul Naţional din Caracal

Molière la Teatrul Naţional din Caracal

de Maria Sârbu    |    13 Mai 2009   •   00:00

La Teatrul Naţional din Caracal are loc astăzi premiera spectacolului "Soţul păcălit" (titlul original "George Dandin ou le mari confondu") scrisă de Molière la 1668.

"Soţul păcălit" reprezintă prima producţie teatrală a Centrului Cultural "Radu şerban", în administrarea căruia se află Naţionalul din Caracal, redeschis cu mult fast la începutul lunii aprilie, după 22 de ani în care a stat în "întuneric". Aşa cum ne-a spus Ligia Pavel, directoarea acestui centru, "Soţul păcălit" a fost ultimul spectacol montat, în 1988, la Teatrul Naţional din Caracal şi pe care l-a regizat Tudor Mărăscu, însă nu a fost jucat niciodată.

De aceea, s-a hotărât ca prima producţie proprie după restaurarea teatrului - o bijuterie arhitectonică înălţată cu 108 ani în urmă - să fie tot "Soţul păcălit". De această dată, regia spectacolului trupei din Caracal este semnat de Florin Beciu, scenografia aparţinând lui Virgil Popa. Din vechea distribuţie se regăsesc şerban Chiosan, Monica Dumitru şi Mircea Grozea, cărora li s-au alăturat Ligia Pavel, Florian Teodorescu, Gabriela Banu, Marius Gîrgel şi ştefan Trifu. Ca "un arc peste timp", cum a remarcat Ligia Pavel, care afirmă că spectacolul se va juca în fiecare săptămână.

Clădirea Teatrului Naţional din Caracal a fost reinaugurată la 2, 3 şi 4 aprilie cu spectacole ale unora dintre cei mai mari actori de astăzi: "Măscăriciul" după Cehov, cu Horaţiu Mălăele şi Niculae Urs; conferinţa-spectacol "Confesiuni despre viaţă şi artă", susţinută de maestrul Radu Beligan; "Mahalaua, mon amour", cu Tudor Gheorghe, şi "Străini în noapte", cu Florin Piersic şi Emilia Popescu.

După aceste reprezentaţii, pe scena Teatrului din Caracal s-au jucat "Momâia" după Cehov, un excepţional recital al lui Niculae Urs (Teatrul Nottara), două spectacole pentru copii cu "Prostia omenească" de Ion Creangă (Teatrul Naţional din Craiova, spectacolul de teatru ­ dans "Dansul celor patru anotimpuri" al Ansamblului folcloric "Romanaţi", în regia lui Florian Teodorescu, şi spectacolul "Se caută un tenor" al Teatrului Naţional din Craiova. Trupa craioveană va juca aici şi "Scaunele" de Eugene Ionesco, iar Teatrul "Eugene Ionesco" din Slatina vine pe scena Naţionalului din Caracal cu "Mobilă şi durere" de Teodor Mazilu.

×
Subiecte în articol: arte caracal