x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Opereta şi oina, la Zilele Monteoru

Opereta şi oina, la Zilele Monteoru

de Maria Sârbu    |    01 Iul 2010   •   00:00

Un eveniment menit să arate faima de cândva a staţiunii balneoclimaterice Sărata-Monteoru şi să pună în valoare ceea ce este în prezent aici se va desfăşura în zilele de 3 şi 4 iulie. Este vorba despre Zilele Monteoru.

Organizatorii - Consi­liul Local Merei din judeţul Buzău şi ANTREC Buzău - au pregătit un program pentru turişti şi localnici de toate vârstele. Aşa cum era pe vremuri, va avea loc parada costumelor din perioada interbelică.

Minunata zonă va fi învăluită de muzica de fanfară. Vor veni la Monteoru şi artiştii Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bu­cu­reşti, care pe înserat vor delecta publicul cu arii din operete celebre. Copiii vor fi invitaţi să vadă spectacolul muzical "Cocoşelul neascul­tă­tor", o producţie a Operetei bu­cu­reştene; să se bucure şi de spectacolul de iluzionism al Teatrului de Magie din Capitală ori să asiste la lansarea cărţii de poezii pentru cei mici "Luminile Cetăţuiei" (autor Marcela Marin).

Şi nu e tot. Se va desfăşura Cupa Monteoru la oină, un joc sportiv tradiţional românesc, care se practică la noi, potrivit cronicarilor, de aproximativ 650 de ani. Nu vor lipsi mărcile proprii dedicate gastronomiei de pe meleaguri buzoiene: babic, cârnaţi de Pleşcoi, covrigi de Buzău sau vin de Dealu Mare - Dealul Istriţa. La loc de cinste vor fi şi obiectele confecţionate de meşteri populari.

×
Subiecte în articol: arte