10:51
Duminica
21 martie 2010
Bucuresti
MIN 9°C
MAX 19°C
Cauta
Pavel Coruţ / A scris 123 de cărţi. A.M.R: 277
Pavel Coruţ s-a impus ca scriitor după 1991. Anterior, a fost ofiţer de marină, a lucrat în Direcţia de Constraspionaj Militar şi ca agent deplin conspirat în fosta URSS. În august 1991, o dată cu desprinderea Republicii Moldova din Imperiul Roşu, Pavel Coruţ şi-a încheiat cariera de spion, devenind jurnalist şi scriitor.
de Adrian Vaduva
10/03/2009 (Actualizat 7:00)
 
4289 vizite

  • Jurnalul Naţional: Experienţa de spion vă ajută în redactarea cărţilor?

Pavel Coruţ: Bineînţeles. Anii petrecuţi în serviciile secrete m-au desprins cu verificarea fiecărei informaţii, pentru a fi sigur că nu sunt indus în eroare. În plus, mi-am dezvoltat foarte mult capacitatea de sinteză. Sunt obişnuit să scriu în cuvinte puţine şi simple cele mai stufoase informaţii.

  • Câte dintre întâmplările trăite ca agent se regăsec în romanele de aventuri pe care le scrieţi?

Mai mult de jumătate. Spre exemplu în “Quinta spartă”, primul roman din seria Octogonul, acţinea este reală. Puţin romanţată, este adevărat, şi presărată cu mult umor, pentru că de asta au nevoie românii, de veselie. De asemenea, “Fulgerul Albastru”, are la bază o poveste reală, arhicunoscută în lumea spionajului românesc. Toate întâmplările din cărţile mele sunt luate din viaţă, se romanţează plus o doză de umor, cu care să vindec românii.

  • Aţi trăit vreodată blestemul foii albe?

Niciodată. Când eram contraspion am depăşit cu brio toate testele de fantezie la care am fost supus. Pentru că înainte asta era ordinea firească a lucrurilor, erai testat periodic. La unul dintre teste am participat 800 de subiecţi. După prima zi rămăseserăm doar 100, iar după încă o zi mai eram doar eu şi şase psihologi. În plus, eu am şi trăit experienţe neobişnuite aşa că am întotdeauna ceva în vârful pixului. Să vă dau un exemplu: în 92, în Transnistria, împreună cu un alt ziarist român, Ion Ursan, am stat în faţa unui pluton de execuţie. Vă daţi seama cam care era nivelul de adrenalină atunci? Şi vă mai dezvălui un secret: citesc foarte mult, aproximativ 400-500 de pagini pe noapte. Pentru fiecare volum pe care îl scriu mă documentez mult. Spre exemplu, pentru “Secretele vârstelor de aur” am parcurs peste 20.000 de pagini de specialitate. Nu-mi las niciodată creierul să lenevească, să nu aibă ceva de făcut.

  • Nu sunteţi membru al Uniunii Scriitorilor din România.

N-am solicitat înscrierea în această organizaţie, întrucât sunt divizaţi în mai multe tabere care se ceartă mereu şi se acuză de necinste. Eu nu pot fi parte a unei organizaţii în care primează necistea, bârfa, ura.

  • Există voci care spun că sunteţi încă activ.

La 15 decembrie 1990 am fost trecut în rezervă prin decretul semnat de preşedintele de atunci, Ion Iliescu. Aşadar am fost eliberat din Direcţia de Constraspionaj Militar, Serviciul 8, Unitatea 215 (spioni acoperiţi). Mărturisesc că în acele vremuri eram agent sub acoperire în Republica Moldova, cu misiunea de a asigura desprinderea acesteia de URSS. Chiar dacă demisionasem, mi-am continuat munca pe banii mei până în 1991, când împreună cu un grup de oficiali moldoveni am declarat independenţa faţă de Imperiul Roşu, la Kremlin. Din acel moment, eu, Pavel Coruţ, nu mai sunt activ.

  • Sunteţi cel mai prolific scriitor român.

În momentul când am demisionat mi-am propus să ajung cel bun ziarist al României. N-am ajuns cel mai mare jurnalist, am devenit însă cel mai prolific scriitor român. Şi încă ceva, 10% din munca mea este talent restul este muncă. Până în prezent am 123 de titluri, din care 6 milioane de exemplare vândute. Nu vreau să slăbesc ritmul, îmi doresc să scriu din ce în ce mai bine şi din ce în ce mai mult. Mi-am planificat ca în următorii 40 de ani să ajung la 400 de cărţi publicate. Ştiu că este un plan ambiţios, însă această trăsătură de caracter nu mi-a lipsit niciodată. Am plecat la 14 ani să cuceresc lumea îmbrăcat într-o pereche de pantaloni de doc. La 21 de ani şi jumătate eram ofiţer marin responsabil cu navigaţia pe un vânător de submarine. Aveam pe navă 60 de suflete pe care le scoteam în mare. Mai târziu am primit propunerea de a mă alătura Direcţiei de Constraspionaj Militar cu promisiunea că voi avea foarte multe de învăţat. Am acceptat cu inima deschisă şi nu regret niciodată că am lucrat acolo întrucât chiat am învăţat foarte multe. Succesul meu ca scriitor se datorează faptului că am învăţat disciplina germană, curajul american şi tenacitatea japoneză.

  • Domnule Coruţ, cine sau ce v-a inspirat în această lucrare, “Secretele vârstelor de aur”?

Încă din perioada când lucram ca ofiţer de informaţii, am aflat că savanţii americani şi sovietici stabiliseră că organismul uman e proiectat să trăiască 200-250 de ani. Cele două superputeri, SUA şi URSS, păstrau însă un deplin secret asupra experienţelor de întinerire şi de prelungire a vieţii active peste vârsta de 100 de ani, experienţe făcute în istitute de specialitate. Mi se părea nefiresc ca fiinţa supremă de pe această planetă, omul, să trăiască mai puţin decât o broască ţestoasă. Ca atare, m-am încăpăţânat să mă documentez în acest domeniu şi să experimentez metodele de prelungire a vieţii active pe propria-mi persoană. În ultimii cinci ani, am profitat de faptul că multe informaţii americane şi sovietice au fost desecretizate, completându-mi documentarea. Am muncit mult la această carte, cu scopul de a o face accesibilă şi utilă unui număr mare de oameni. De regulă, când aud expresia vârste de aur, oamenii fac o conexiune inconştientă fie cu epoca zeilor din diverse mituri, fie cu perioada bătrâneţii. Cartea mea introduce în circulaţia publică a treia semnificaţie a acestei sintagme. Toate noile perioade de vârstă din viaţa oamenilor, de la naştere şi până la 110 ani, sunt aurii şi pline de fericire. Copilăria va dura până la 12 ani, adolescenţa-până la 20, prima tinereţe-până la 40 de ani, a doua tinereţe – până la 60 de ani, maturitatea creatoare – până la 90 de ani şi bătrâneţea senină – până la 110 ani sau mai mult.

  • Pare ceva de domeniul fantasticului.

Cei care îmi citesc cărţile de mai mult timp ştiu că sunt un raţional perfect, un duşman declarat al oricărei forme de misticism şi pseudoştiinţă. Marele Creator  ne-a înzestrat cu un program vital de circa 200 de ani, însă noi ni-l scurtăm prin autoprogramare mentală inconştientă de îmbătrânire şi moarte prematură, prin trai dezordonat şi prin ignorarea unor metode simple de programare pozitivă a destinului propriu. Eu mi-am propus să iniţiez cititorii receptivi în ştiinţa vieţii lungi, sănătoase şi fericite, trăite chiar în condiţiile mai modeste oferite de societatea actuală.

  • Deci, metodele din “Secretele vârstelor de aur” se bazează numai pe folosirea forţelor din înzestrarea organismului?

Marele Creator ne-a înzestrat cu un organism capabil de mari performanţe psihice şi fizice, apt să se autolecuiască de majoritatea bolilor care îl agresează, programat să trăiască în această lume cel puţin 200 de ani. Oamenii  sunt vinovaţi că nu au studiat în profunzime organismul uman, cu scopul de a-i descoperi şi a-i folosi toate darurile cu care l-a înzestrat Divinitatea... Cartea mea e un modest îndreptar de trezire şi folosire a forţelor extraordinare ascunse în cele 100 de miliarde de neuroni ai creierului şi în cele 60 de miliarde de celule ale trupului. Luaţi aminte că fiecare genă conţine informaţii cu care s-ar putea scrie 3.000 de cărţi de câte 1.000 de pagini!
 
17. Are dreptate
de Marcel | 11/04/2009 11:52:29
Are dreptate cu cartea Secretele varstelor de aur. Pentru carcotasii de ocazie:
Nici nu va imaginati ce pierdeti
:-)
16. bubulii chiar au existat poate chiar mai exista
de un nebun | 10/03/2009 23:02:23
Bubulii chiar au existat din pacate pentru Romania si pentru neamul romanesc, iar cei cu afinitati vis-a vis de ei si astfel vulnerabili la a deveni slugile lor au fost destui. Acestia au fost sprijiniti de "bubuli" pentru a deveni guvernanti in Romania. Securistii lui Ceausescu au fost si ei, unii oameni de calitate, si aici ma refer la cei care au fost profesionisti adevarati (poate parea incredibil dar au fost), iar altii **** umane, care s-au pretat la orsice pentru interesul lor
15. bubuli, belicsi si becuristi
de arhanghelul | 10/03/2009 20:46:05
Actiunea din 1989 a fost pregatita, in primul rand, de prostia miilor de asa-zisi spioni romani, care nu au fost capabili sa-l scoata din scena, la timp, pe Nicolae Ceausescu. Securistii nu au inteles ca se puteau imbogatii si daca l-ar fi anihilat ei pe nea Nicu. Dar este specific romanilor de a-i lasa pe altii sa faca jocurile politice importante ale istoriei. Suntem o natiune sub istorie, iar securistii au demonstrat, inca o data, in 1989, daca mai era nevoie, ca erau in slujba oricarui ideal, dar nu in slujba idealului national. S-a dus **** mitul "profesionalismului serviciilor secrete romanesti" in acel an. Atitudinea lor nu poate fi explicata decat in doua moduri: 1) fie au fost condusi, mai ales securistii, de o banda de lasi; 2) fie au avut la conducere doar niste *** proveniti din randul "clasei muncitoare"? Destinul Romaniei, dupa 1989, ne arata ca a doua varianta este mult mai plauzibila. Iar despre varsta de aur si alte fantasmagorii traco-daco-getice ale domnului Corut, sa le lasam pe seama parerii de rau si a esecului pe care l-a avut in viata de "spion sub acoperire in Basarabia sovietica". Razboiul secret se castiga prin inteligenta, curaj si credinta in destinul natiei tale si nu prin apelul la forte "spirituale", care au, oricum, altceva mai bun de facut. Mai bine sa-l citim pe Culianu si ale lui articole politice din "Pacatul impotriva spiritului".
14. Scriitor prolific, vorbitor dus cu pluta
de Mariuca din Poieni | 10/03/2009 19:34:33
Eu ii citesc din carti. Ii admir inteligenta, talentul si puterea de munca (daca nu plagiaza cumva),dar cand apare pe la televiziuni ca detinator de adevaruri filozofice, religioase,absolute, ma exaspereaza. Nu de alta dar nici el nu mai stie pana la final in ce crede si ce vrea sa transmita.
Oricum, eu ii doresc sa traiasca dupa reteta proprie, adica 110 ani si sa fie sanatos. De ce nu? Pare inofensiv.
13. Bubulii
de Un nebun | 10/03/2009 16:43:05
Revolutia romana (adica lovitura de stat) a fost facut intr-adevar de bubulii lui Corut, oameni cu abilitati telepatice, autodeschisi, din diverse tari ale lumii (fosta URSS, SUA, Ungaria, Grecia, Peru, etc.) manipulatori ai diverselor societati secrete din lume (gen masonerie), servicii secrete, guverne. Va spune asta un "nebun diplomat". Dl. Corut in mod sigur stie despre ce vorbesc.
12. Fara Agentura nimeni nu vinde
de Stefanescu sibiu | 10/03/2009 16:20:28
Ce sti tu bolindule despre tehnica de produs bani?
Baga la debla, fara sa profite de munca ta o OrganiZatie stai cu talentu in cap si manuscrisul in sertar si capitalul pus pe pinza. Tipografiile,retelelele de magazine halelele de expozitii pentru ** costa, stau inchise si plingi la usa cu marfa tiparita ,pictata.Oameni de paie ai -agenturilor- unde profita -corupti- Curuti,.... costa Nix. Membri benzilor dupa un plan inteligent se ingramadesc la cumparare, publica fac parada aduc cartile a doua zi inapoi la depozite. Nimeni NU numara cartile tiparite, vindute si NE declarate in tipografia agenturi.. La Scriitori ca si la pictori e o mafie face reclama alt grup cumpara si returneaza alt grup sa antreneze mustele -naivi si **- la cumparaturi de maculatura.MEY sirma ai inteles Nu mai esti-Curut- esti un **** baligat sal pupe **** si agentura care ti manipuleaza.
11. CORUT PAVEL
de cristea viorel | 10/03/2009 13:02:47
Cineva critica o pictura.
-**** esti in stare sa pictezi un asemenea tablou?il intreaba Altcineva.
-Nu!dar nu-mi place!
-Asta e altceva.Poate ca multora le place.

Adica!
E plina Romania de critici "geniali"!
Dar cati scriitori romani sunt cautati de cititorii lor?
Cati scriitori romani traiesc din scrisul lor?
Ca majoritatea scriitorilor romani regreta timpurile trecute, cand statul socialist ii finanta sa trandaveasca, DOAR UNII, DESIGUR!la Uniunea scriitorilor si in multimea de "case de creatie" la dispozitie gratuit.
Ca asa ere in socialism.
Acum, sa fii scriitor, inseamna sa scrii ceva care sa intereseze oamenii, sa se vanda, sa te caute oamenii prin librarii, ca altfel trebuie sa-ti iei alta meserie.
Repet, cati scriitori romani se mai lauda azi ca ??? atatea carti cate vinde Corut?
Iar daca vinde bine, inseamna ca oamenilor le place, ii intereseaza, ca altfel n-ar da banii pe carti pe ...criza asta!
RESTUL E ...INVIDIA NEAOSE ROMANEASCA!
Adica, unora in micimea lor, le vine greu sa aiba realizari si succes , dar le vine foarte usor sa critice pe cei ce au realizari si succes.
Ca pt. asta nu-ti trebuie geniu, ci doar invidie si prostie!
10. Sa dam cartile pe fata -Curut -Petru Hurtupeanu.-P
de Stefanescu Sibiu | 10/03/2009 11:58:17
Decodificarea plagiatului. A scris o carte pe luna Cucu ? sortate de agentura dupa literatura de spionaj ruseasca, editura dupa 1990.O scritore sotie de inalt ofter KGB-ist pe timpul lui Ieltyn a declarat la TV. De unde se inspira si din ce arhiva sorteaza materialul dupa care sunt apoi initiati de agenTura tovarasi scriitori din tarile fratesti.Pai vezi cum esti vrei sa ne fraieresti. Curut profita de naivitatea *** romani care nu stiu ruseste si nu citesc literatura rusa de spionaj.Limbau neam de taran,Curut memoreaza cifre de statistica neinteresante le vinde unui public labil obosit. Sigur Curut ai in creier 100 miliarde neuroni 60 milirde de celule in corp 3000 de carti scrise intr-o gena daca ai caiet cu fila mica 1.000 de pagini. Eu zic ca tote cifrele sunt mai mari cu una 1001-3.001 etc, si atunci tu esti supranormal,si admiratori tai bat din palme normal si ne interesant s-au -ne normal- demn te scuipat . Nu intra in panica excentrici sunt creiatori de valori. Ei vezi eu tin cu tine.Dovada. Tu ai ramas singur cu -sapte- Psihologi. Aici te cred avea ce studia.Erai tu un caz patogen ? Ai uitat sa le spui romanilor ca nu stai dijaba si cum ai format TU dupa 89 cu agentura o noua pleiada de scriitori sa schimbe mentalitatea rumanilor din rindul agentilor -noi- pastrind pe cei vechi. Ca vrei sa intri triunfator pe usa mare a Uniuni scriitorilor.Poate le spui rolul jucat de -Inter-lupi- inainte de 1989 inpotriva poporului roman si rolul lor dupa 1989 in urmari
9. Invingatorul
de Invingatorul | 10/03/2009 08:08:02
Felicitari, D-le Corut! Mult succes in activitatea D-stra!
8. Jenant
de Gambeta | 10/03/2009 06:54:55
Daca ar fi sa-i cred pe toti cei care zic dupa '89 ca au fost spioni, ar insemna ca tara asta a fost plina de spioni. Totusi, Romania a fost surprinsa de ceea ce i s-a intamplat Ei insasi. Acu, din doua una. Ori astia care se dau spioni n-au fost, ori au fost de o calitate execrabila. In general, pe spionii care se lauda ca sunt spioni, nu prea poti pune baza.
ACUM IN JURNALUL.RO

Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. [...]

Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.

banner_300x90.jpg

De ce? De plăcere! Cum? Cu pasiune. De unde? De sus. Fotografie aeriană profesională. Un job frumos, dar dificil. V-aţi putea întreba care este definiţia fotografiei aeriene, drept urmare e bine să aflaţi că aceasta este totalitatea imaginilor surprinse de o cameră foto aflată într-un punct de staţie superior, însă niciodată de pe o structură construită.

macheta-florin-piersic-300x428-px.jpg

tour_2010.jpg

pstracdc_bucharest.jpg

ec_sw_poster.jpg

WEB CAM

Muntele Mic - Hotel Sebeş

Sighişoara

Piata Presei Libere

Bacău

Piata Victoriei

Câmpina

Piata Romana

Olimp - Popasul Pescarilor

Caracal

Cluj Napoca

Baile Homorod

Piata Revolutiei

Craiova

1 Mai - Turda

Galaţi - Faleza Dunării

Str. Turda

Gara de Nord

Cabana Bâlea

Iaşi - Palatul Culturii

Pipera/Barbu Văcărescu

Borsa

Otopeni - Piata Primariei

Antena1 - DN1

Otopeni - Parcul Central

Borşa - Zapp

Otopeni - DN 1

Busteni - Kalinderu

Reşiţa

Herastrau

Sinaia

Busteni - Kalinderu II

Buşteni Snowpark

Sighişoara - Piaţa Cetăţii

Cavnic

Valea Arieşului

Tg Jiu - Poarta Sărutului

Harghita Bai

Tg Jiu - Masa Tăcerii

Muntele Mic

Parang

Parîng - Cabana ANEFS Zapp

Pasul Tihuta

Poiana Braşov - Postavaru

Poiana Braşov - Zapp Kanzel

Poiana Braşov - Zapp

Predeal Telescaun

Predeal

Rânca Teleschi M1

Semenic

Sinaia 1400

Sinaia 2000

Sinaia - Valea Dorului

Straja - Platoul Soarelui

Straja Teleschi 1

Straja - Teleschi 5

Suior

Vatra Dornei



vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
13°C
Mai mult noros
758 mmHg
Vant
3 km/h V-SV

Prognoza Meteo
Duminica
9  19
Pres.
11  18
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif




cristina-dinu_600x800px_2-tel_2-460x613.jpg

moftul.jpg
macheta-lacul-lebedelor-160x220.jpgstraini_in_noapte.jpgmacheta-florin-piersic-160x220px.jpgdivortul_de_aur.jpg

20100401_proconsuljp

folkblog

logo-teacup-160x70.gif
logo_eteatru_1.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP