Premieră-eveniment: "Faust" de Goethe, in regia lui Silviu Purcărete, in programul Sibiu - capitală europeană 2007. Intr-o hală transformată intr-un centru pentru artele spectacolului, publicul joacă impreună cu interpreţii. La final, ovaţii pentru regizor şi actori. Reprezentaţia va deschide Festivalul Naţional de Teatru şi a primit oferte de turneu in Germania, Rusia, Scoţia, SUA.


Faust face parte dintr-un program personal al regizorului Silviu Purcărete. A montat un fragment in Franţa, in cadrul unui festival de teatru de stradă. La Sibiu optează tot pentru un spaţiu neconvenţional, o hală unde construieşte o montare de proporţii hiperbolice, à la grand opéra. Un spectacol satanic construit cu graţie, cu o poezie insolentă a viciului, a urătului, a trivialităţii.


Din poemul dramatic al lui Goethe alege pactul lui Faust cu diavolul, relaţia Faust - Margareta, noaptea Valpurgiei şi ridicarea lui Faust la Cer. Scenariul este un libret pentru cuvănt, muzică, pantomimă. Publicul intră in sală pe acordurile căntecului "Hristos a inviat". Cortina se ridică dezvăluindu-ne "odaia de studiu" a lui Faust, o cameră rece, austeră, cu munţi de hărtii, ziare, cărţi, cu o chiuvetă sordidă, cu bănci in care stau homunculi cu laptopuri, studenţii lui Faust - fiinţe care amintesc de pacienţii unui azil de nebuni. Faust, măcinat de frica de moarte şi de teroarea bătrăneţii, cuprins de o vitalitate monstruoasă, de o poftă vampirică de a trăi, incheie pactul cu Mefisto, o creatură bizară, caricaturală, un amestec incert intre un transexual şi un manechin viu.


JOC ŞI EROS. Pentru a se elibera de spaime, cei doi aleg nebunia jocului, in care totul este permis. Ferestrele se deschid larg, camera lui Faust se dezmembrează şi intrăm o dată cu actorii in noaptea Valpurgiei. Sexul - matricea vieţii - fără dragoste naşte pasiuni pustiitoare, frizănd zoofilia, sodomia, pedofilia. Scena este invadată de o lume sado-masochistă, mănată de instincte primare şi obsesii refulate, care-şi afişează cu impudoare o sexualitate exasperată. Asistăm la o viziune apocaliptică asupra vieţii şi a morţii. O imagine surprinzătoare este cea a Margaretei, personaj interpretat de şapte fetiţe. Violarea eroinei de către diavol, desfigurarea şi uciderea copilului născut din relaţia lui Faust cu Margareta sunt ceremonialuri ale cruzimii, care dau frisoane. Purcărete face vivisecţia a ceea ce este malign in fiinţa umană pănă la ultimele consecinţe, pune sub lupă puterile diabolice care il torturează pe om, ii pervertesc sufletul şi mintea. Regizorul creează un vis ludic, un spectacol oniric, atemporal, dar atăt de contemporan vorbind despre visurile, coşmarurile noastre de zi cu zi. Procedee multimedia, o formaţie rock care căntă live, jerbe de foc, focuri de artificii sunt căteva din ingredientele acestei montări in care simţi puterea Teatrului. Marea reuşită a lui Silviu Purcărete este că intr-un ansamblu wagnerian se joacă mozartian. Un recital in care Ilie Gheorghe, actor-fetiş al lui Purcărete, bufon carismatic in Faust, străluceşte, iar tănăra actriţă Ofelia Popii, un suflet pustiit in Mefisto, realizează o creaţie de vărf. Intr-un teatru de grup, interpreţii (aproape 80) nu sunt semne, ci oameni in carne şi oase. Jocul lor degajă fineţe şi forţă, cucerind prin mobilitate fizică şi tensiune psihică. Catalizatoare sunt şi decorurile lui Helmut Stürmer spaţializănd spectaculos, expresivitatea plastică a costumelor Liei Manţoc, sonorităţile admirabile ale muzicii lui Vasile Şirli, construcţiile optice, dramatice ale lui Andu Dumitrescu - aceste elemente fac ca săbiile de mucava ale Teatrului să taie in carne vie.


DESTIN TRAGIC. Faust şi Mefisto demonizează lumea prin joc şi Eros. O fac cu plăcere estetică. Libertatea lor este absolută, pentru că nu iubesc pe nimeni. E un mod de a-şi forţa absurdul vieţii, de a-şi provoca destinul tragic care i-a privat de dragoste. Sadismul are şi un fond ontologic, e un semn al păcatului originar. In imperiul de orgii, torturi şi crime, Mefisto şi Faust trăiesc o stare de agonie şi extaz. In final, singurătatea lui Mefisto este cosmică. Lumea de dincolo nu e o insulă ce salvează de neant. Moartea şi ridicarea la Cer a lui Faust reprezintă o simplă inscenare. Rolurile se inversează: Faust ii face semne burleşti lui Mefisto, strigăndu-i "ţi-am venit de hac!", pentru că i-a luat locul devenind noul "bufon al lui Dumnezeu".

Violent, emoţionant şi visceral, Faust este o reprezentaţie antologică, un spectacol care innobilează Sibiul - capitală culturală europeană 2007 - şi care intră in suita marilor montări ale unui regizor-poet.


FIINŢA UMANĂ
"Cele mai importante evenimente sunt durerea, moartea, iubirea. Dincolo de ele sunt exerciţii de stil mai mult sau mai puţin reuşite. Imi plac textele supra cărora timpul a lucrat. In Faust de Goethe putem găsi aproape tot repertoriul problematic al fiinţei umane"
Silviu Purcărete, regizor