x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale "România Fotografică" la Lisabona

"România Fotografică" la Lisabona

17 Mar 2010   •   00:00

Două expoziţii de artă fotografică reprezentativă din ţara noastră intitulate "România Fotografică" vor fi vernisate joi, la Lisabona, cu ocazia Zilei Francofoniei, în organizarea Institutului Cultural Român (ICR) din capitala Portugaliei, în parteneriat cu Asociaţia Artiştilor Fotografi din România (AAFR).

Fotografiile artistice, realizate de fotografi din mai multe centre fotografice din România, surprind imagini inedite din toate etapele vieţii omului, din copilărie, tinereţe, maturitate, bătrâneţe, chiar şi moartea acestuia.

Potrivit preşedintelui AAFR, Ştefan Toth, cele două expoziţii urmează să fie prezentate în perioada 18 martie-16 aprilie, la ICR Lisabona şi la sediul Facultăţii de Litere din capitala Portugaliei.

Vizitatorii celor două expoziţii vor putea admira cele mai reuşite lucrări acceptate la Salonul Naţional "Cupa Fotocluburilor", care a fost vernisat la începutul acestui an în Galeria "Euro Foto Art" din Oradea, în cadrul Festivalului Naţional "Luna Fotografiei din România".

Salonul a fost organizat de AAFR, în parteneriat cu ICR, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

×
Subiecte în articol: arte