Pe străduţele pietruite, inguste şi inclinate ale cetăţii, artiştii au reuşit să imbine perfect fantezia, modernul şi medievalul. Pe pavelele stradelelor s-au perindat zi şi noapte cavaleri, vrăjitoare, călugări, crăiese şi menestreli, care păreau a fi cuprinşi de vraja "Trubadurului indrăgostit".
DECLARAŢII DE DRAGOSTE. In fiecare zi s-au organizat concursuri cu declaraţii de dragoste. Primele declaraţii au fost făcute chiar de organizatori, care au spus că sunt indrăgostiţi de Sighişoara. Insă oricine a ajuns in cetate putea face o declaraţie de dragoste clasică sau nonconformistă. Şi oricine a avut curajul să-şi declare iubirea a primit un premiu simbolic. Fiecare eveniment petrecut a fost anunţat in sunet de tobe de un toboşar insoţit de un străjer al cetăţii, care ţinea in mănă o halebardă. Cei doi au deschis festivalul şi tot ei l-au inchis.
DANSUL FLĂCĂRILOR. In ultima zi a festivalului, marea atracţie a reprezentat-o spectacolul de foc al trupei Shadows, din Timişoara. Timp de o oră, imbrăcaţi in costume negre, roşii şi albe, artiştii timişoreni au dansat cu torţe aprinse, oferind un show fascinant de lumină, foc şi umbre. In intunericul nopţii, dansul flăcărilor a smuls spectatorilor ropote de aplauze. A urmat recitalul de muzică populară al Irinei Movilă şi al ansamblului Trei Parale, din Bucureşti.
PROFITURI, CIFRE, INVESTIŢII. Primăria a alocat acestei manifestări suma de 350.000 RON, dar se aşteaptă să scoată profituri numai de 150.000 RON. Nu se ştie insă care a fost profitul final. Şi asta pentru că numărul turiştilor a fost mai mare decăt cel estimat. Primarul Ioan-Dorin Dăneşan a spus că trebuie luat in considerare şi faptul că lucrările de reparaţii au ştirbit frumuseţea festivalului. După fiecare astfel de sărbătoare au fost distruse multe spaţii verzi, dar şi o parte din băncile de lemn ale oraşului. Sunt probleme care trebuie luate in calcul. Important e insă că acest festival este o emblemă a Sighişoarei, chiar dacă şi alte oraşe organizează manifestări similare. Insă Cetatea Sighişoarei este unică in Europa, fiind singura (incă) locuită.
DESPĂRŢIRE. Sunetul de sfărşit al festivalului a fost dat la ora 23:00. Trupele artiştilor s-au incolonat una căte una in spatele toboşarului şi al străjerului. Toţi erau imbrăcaţi in costume de epocă, aveau torţe aprinse in măini şi purtau căte un stindard cu embleme medievale ale ţării pe care o reprezentau. In aplauzele turiştilor, artiştii au coborăt din cetate in Piaţa Sigma, adică in parcul central al oraşului, locul de unde s-a dat semnalul de deschidere a festivalului. Aşa cum aştepta toată lumea, nu au lipsit nici focurile de artificii.
Vampir pentru 3 lei
Au fost invitaţi artişti din ţară şi din străinătate. Nici turiştii străini n-au lipsit: israelieni, japonezi, maghiari, germani, americani şi australieni. Au fost organizate multe evenimente şi pentru copii. In Piaţa Răţuştelor din cetate s-au jucat spectacole pentru micuţi, iar maeştrii păpuşari i-au invăţat să confecţioneze marionete. Mare succes la public a avut actorul Octavian Cercel, pe post de Dracula. Octavian nu a ajuns la timp ca să se inscrie in programul artiştilor de la festival, dar şi-a găsit un loc pe străzile cetăţii şi, cu recuzita proprie, a făcut numere de senzaţie. Costumat in Dracula, el intra sau ieşea dintr-un coşciug şi şi-a făcut chiar un birou de vampirizare. Contra cost (3 lei), Dracula ii muşca de găt pe cei care doreau să devină vampiri. Inainte să fie muşcaţi, viitorii vampiri primeau un formular de vampirizare pe care erau trecute numele, grupa de sănge, vărsta şi, evident, semnătura lui Dracula şi cea a vampirizatului.Elena Udrea a lansat joi la Shanghai noul brand turistic al României, alături de chinezi costumaţi în Ştefan cel Mare şi în plin scandal legat de originalitatea brandului de ţară. "Explore the Carpatian Garden" este noul slogan prin care turiştii sunt invitaţi să exploreze "grădina carpatică". Numai că frunza, elementul principal al noului logo, seamănă izbitor cu un element grafic folosit de o firmă britanică de transport.
+ Branding cu Ştefan cel Mare chinez
29 IUL 10 / Observator
+ Udrea: Litoralul nu este competitiv pe plan internaţional
29 IUL 10 / Observator
Nemşa este un sat săsesc, din judeţul Sibiu, locuit de ţigani care cresc nişte capre franţuzeşti primite în dar de la o fundaţie americană, prin filiala europeană din Olanda. Saşii şi caprele au schimbat, fiecare în felul lui, viaţa ţiganilor din Nemşa, stabiliţi aici începând de pe la 1900 ca argaţi ai saşilor.
Adio cultură, tradiţie! Adio sat tradiţional! Alături de termopane, pavajul este obligatoriu în satul românesc, fie el transformat la comanda politică în oraş. La Miercurea Sibiului, oraş fără canalizare, blocuri şi magazine, primarul Ioan Troancă a demarat noua revoluţie culturală.
Expulzări, amprentări, demolări de tabere - iată reţeta pe care a propus-o miercuri seară Parisul pentru a rezolva problema romilor şi nomazilor de pe teritoriul Franţei. O reţetă cumva cunoscută europenilor, pentru că aceleaşi măsuri le anunţau italienii în 2007, după cazul [...]



Bucuresti














Joc si Bal...muzica populara
In fiecare seara discoteca..mixeaza DJ Gulliver...lasere, artificii
Masinute ,,ca la mare" ....ATV-uri...ponei si cai de inchiriat...
Mititei, purcei la rotisor si...bere in valuri
RUGA ROMANEASCA
-15 Aug.2007-17,00-05,00/ solista ADRIANA ANTONI
-16 Aug.-17-05./ solistii VASILE CONEA si LAURA LAURENTIU
Acompaniaza formatia prof.Marius Carnu si Iota Maxim
-17 Aug.- 21,00-05,00/Disco Flamy-Night, recital VALI VIJELIE
-18 Aug.-21-05/Disco Flamy-Night si concert O FEMEIE OARECARE
Mixeaza DJ Gulliver
RUGA SARBEASCA
-28 Aug-17-05/solistii Deian Milovan-KEBA si Puiu CODREANU
Acompaniaza trupa KEBA-BAND si DORU TARANU
-29 Aug.-21,00-05,00/Discoteca, DJ Gulliver si concert cu trupa ALEX & CONNEKTR ( Yamasha, Yamasha....)
Interesant??