x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Voicu Enăchescu, boss la ANCR

Voicu Enăchescu, boss la ANCR

de Alex Revenco    |    25 Iun 2010   •   00:00
Voicu Enăchescu, boss la ANCR

Ajunsă la două decenii de existenţă, Asociaţia Naţională Corală din România - organizaţie neguvernamentală, afiliată la Federaţia corală Europa cantat - şi-a desemnat la Alba-Iulia, în cadrul Adunării generale, noul comitet director. În funcţia de preşedinte a fost reales dirijorul şi fondatorul prestigioasei formaţii corale de cameră Preludiu, Voicu Enăchescu - Directorul Centrului Naţional de Artă "Tinerimea română".

Preşedinte de onoare al ANCR este prof. univ. Petre Crăciun. Secretar general - prof. Alina Pârvulescu, iar secretar al Comitetului Director - prof. Valeria Ionescu. Din conducere mai fac parte următorii vicepreşedinţi: prof. Gheorghe Gomoiu - Piteşti, prof. Iosif Fit - Alba Iulia, prof. Jean Lupu - Bucureşti, prof. Dumitru Săndulachi - Focşani, prof. Florin Soare - Sibiu, prof. Remus Tascău - Lugoj, I.P.S. Teodosie - Constanţa, conf. univ. dr Grigore Cudalbu - Bucureşti, Gelu Nedelcu - Câmpulung Moldovenesc. ANCR îşi propune să sprijine şi să impulsioneze în continuare activitatea corală din România, afirmarea valorilor interpretative şi de creaţie muzicală atât în ţară, cât şi în străinătate. Cea mai recentă dovadă în acest sens este lăudabila iniţiativă a preşedintelui asociaţiei, Voicu Enăchescu, care a organizat stagiunea corală bucureşteană "Paul Constantinescu". Un ciclu de 32 de concerte corale de înaltă ţinută artistică, ce au cuprins un repertoriu variat de muzică clasică şi contemporană românească, desfăşurate în Aula Palatului Cantacuzino, pe scena de spectacole a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi în bisericile Sf. Ilie Gorgani şi Sf. Elefterie.

×
Subiecte în articol: arte