x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei Valoarea alimentară a roşiilor

Valoarea alimentară a roşiilor

24 Oct 2009   •   00:00

Planta originară din Mexic şi Peru, tomata sau roşia (Licopersicum esculentum L), a fost aclimatizată şi cultivată astăzi pe mai toate meridianele globului. Sub aspectul com­poziţiei chimice, o roşie conţine în me­die 94% apă, 0,6% săruri minerale, 5,4% substanţe organice şi multe vitamine. Mai mult, ro­şiile conţin 1% proteine, 3,4% zaharuri, 0,27% celuloză, 0,35% acizi, 0,15% grăsimi, 0,13% pectine, 0,07% glicozizi, 0,03% amidon. Valoarea energetică a roşiilor este cu­prinsă între 22 şi 26 de calorii la 100 g şi este con­firmată de compoziţia ei chimică. Deşi ro­şiile singure nu pot fi considerate drept aliment de bază, marele lor merit este de a sti­mula apetitul prin aspectul şi culoarea lor. Cu cât culoarea roşiilor este de un roşu mai în­chis, cu atât sunt mai bogate în licopen decât în caroten. În schimb, roşiile necoapte conţin salonină, substanţă care, în cantitate de numai 0,2 g, provoacă dureri de cap, ameţeli şi senzaţia de arsură, motiv care pledează pentru evitarea lor, iar cele coapte excesiv au în compoziţie cantităţi mari de acid citric.

Dintre componentele substanţei uscate prezente în roşii, în prim-plan se situează vi­taminele. De reţinut este faptul că numai 100 ml de suc de roşii conţin: 1 mg de provitami­na A, 0,03-0,13 mg vitamina B1, 0,04-0,09 mg vitamina B2, 0,04-0,05 mg vitamina PP, 14-15 mg vitamina C, 40-60 mg vitamina P etc. De asemenea, roşiile conţin la 100 mg in­teresante şi utile săruri minerale, între care: sodiu, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, fier.
Dr. Mioara Mincu - Femeia nr. 10/1989

×
Subiecte în articol: articolul zilei