x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul În 2011, taxa de primă înmatriculare ar putea ajunge la 32.000 de euro

În 2011, taxa de primă înmatriculare ar putea ajunge la 32.000 de euro

10 Noi 2010   •   00:00
În 2011, taxa de primă înmatriculare ar putea ajunge la 32.000 de euro

137611-taxa.jpgProprietarii de maşini ar putea plăti în 2011 o taxă de poluare cuprinsă între 32.000 de euro pentru înmatricularea unei maşini non-Euro cu motor de 3.200 de centimetri cubi, veche de 20 de ani şi 91 de euro pentru un autoturism nou Euro 5, cu motor de 1,1 litri, scutit în prezent de la taxare.

Cea mai mare valoare a taxei de poluare pentru anul 2011 ar urma să fie de 32.000 de euro şi ar putea fi plătită pentru înmatricularea unei maşini cu motor de 3.200 de centimetri cubi, veche de 20 de ani, potrivit Mediafax.


La motoarele Euro 1 de 3,2 litri, vechi de 18 ani taxa va ajunge la 13.120 de euro, faţă de 10.240 de euro cât este în prezent. Proprietarii de maşini cu motor Euro 2 de 3,2 litri vechi de 10 ani ar putea plăti o taxă de înmatriculare de 21.770 de euro, faţă de 17.408 euro în prezent.

Pentru un motor cu aceeaşi capacitate cilindrică, 3,2 litri, însă de standard Euro 3, cu o vechime de cinci ani, taxa de înmatriculare va fi de 11.668 de euro, faţă de 8.891 de euro cât se plăteşte în prezent. Pentru acelaşi motor şi acelaşi standard Euro 3, însă cu o vechime de şase ani, taxa ajunge la 10.727 euro, faţă de 8.174 euro.

La o maşină Euro 3 cu un motor de 1.400 cmc veche de şapte ani taxa va fi 998 de euro, faţă de 673 cât este în prezent, pentru o vechime de opt ani taxa va fi 880, faţă de 594 de euro, iar pentru autoturismele vechi de zece ani proprietarii ar urma să plătească 665 de euro, faţă de 448 de euro.

Înmatricularea unei maşini cu o motorizare Euro 4 de 1.400 de cmc veche de un an va fi taxată cu 483 de euro, faţă de 380 de euro cât este în prezent.

Pentru o maşină nouă cu motor Euro 5 de 3.000 de centimetri cubi se va plăti o taxă de 1.950 de euro, iar aceeaşi motorizare pe o maşină veche de doi ani implică o taxă de 1.541 de euro.

În cazul unei maşini Euro 5 de 2.000 de cmc, veche de doi ani, proprietarii ar urma să plătească din 2011 o taxă de înmatriculare de 507 euro.

Totodată, o motorizare Euro 5 de 1.100 de cmc, care în prezent este scutită de taxă, va fi taxată cu 116 euro în cazul unei maşini noi şi cu 91 de euro în cazul unui autoturism vechi de doi ani.

Mediafax

×
Subiecte în articol: auto