Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prozatorul Eugeniu P. Botez s-a născut în nordul Moldovei şi a fost elevul celui mai cunoscut dascăl al acelui timp, Ion Creangă. A urmat şcoala de aplicaţie a Marinei din Galaţi, apoi a fost îmbarcat pe bricul "Mircea", pe atunci navă-şcoală. S-a distins ca ofiţer de marină şi, avansând ierarhic, a ajuns la gradul de comandor. A publicat în reviste literare, sub diverse semnături, până când s-a hotărât să îşi însuşească pseudonimul Jean Bart, după numele unui celebru marinar francez.
Literatura română păstrează din 1901, o dată cu apariţia "Jurnalului de bord" şi a "Schiţelor marine şi militare", semnate de Jean Bart, importante note, însemnări, amintiri din viaţa trăită pe navă. Fiind vorba despre memorialistică, paginile scrise de Jean Bart, încorporează autenticitatea faptului trăit, plutind totuşi în poezia universului maritim. Opera sa are tensiunea veridicităţii, este viaţă, viaţa trăită la bord, scrisă cu mână de scriitor de un marinar de profesie.
Jean Bart a fost o prezenţă vie şi constantă în publicistica vremii. Şi-a publicat articolele, schiţele marine, povestirile din lumea porturilor în Viaţa românească, Adevărul literar şi artistic, precum şi în Revista marină şi alte publicaţii marinăreşti şi militare. "Lipsită de vervă spectaculară şi de epatante artificii, publicistica lui Bart nu conţine nici un grad de gratuitate şi e străină de vanitatea oglindirii de sine. În spinoasa chestiune a Dunării, competenţa lui, aşa cum reiese şi din lucrările publicate, e aceea a unui specialist, stăpân pe argumentul istoric, politic, economic." (Dicţionarul general al literaturii române, Ed. Univers Enciclopedic)
DESPRE UN ORAŞ DE ALTĂDATĂ
La jumătatea secolului al XIX-lea, Sulina era o întindere omenească pâlpâind în colibe de stuf. Era o aşezare pescărească în care populaţia românească era minoritară din punct de vedere numeric, predominând restul majoritar, adică turci, greci, evrei, lipoveni, armeni şi alţii. Instabilitatea economică favoriza activitatea neîngrădită a pirateriei. Din 1856 până în 1937 a activat la Sulina, Comisia Europeană a Dunării, ceea ce a determinat apariţia treptată a unui oraş-port de tranzit care prospera în urma dezvoltării comerţului şi a navigaţiei.
Despre acest oraş cosmopolit va scrie Jean Bart. "Europolis" e o autentică monografie a Sulinei de altădată. "Domnul Jean Bart pregăteşte un vast roman din viaţa porturilor dunărene, în care se descrie amalgamul de popoare adunate într-o Europă în miniatură" (Adevărul literar şi artistic, 1930).
În locul îmbrăţişării Dunării cu Marea Neagră şi a interferenţei între Orient şi Occident exista un port cu parfum exotic, cu figuri pitoreşti, cu miros de cherhana şi lume pestriţă. Jean Bart a fost căpitan de port la Sulina, pe care o numea "o mică citadelă universală, un mic port cosmopolit, foarte original, necunoscut, deşi unic aproape pe glob".
FASCINAŢIA BANILOR AMERICANI
Romanul are intrigă, personaje memorabile, atmosferă. "O naraţiune pură, din care însă se poate desprinde «a posteriori» sensibilitatea faţă de indivizii fără noroc social. Un trainic roman din viaţa porturilor. «Europolis» e o naraţiune curgătoare, clasică, cu un sentiment delicat al exoticului şi cu o simpatie faţă de fiinţele simple, ce-i dă un nivel moral înalt". (G. Călinescu, Adevărul literar şi artistic, 1933)
Stamate Marulis, patronul unei cafenele din Sulina, primeşte o scrisoare din America, anunţând revenirea fratelui său, Nicola, îmbarcat pe vremuri marinar pe un vapor francez. Scrisoarea agită spiritele locuitorilor din Sulina, pentru care un "american" nu poate fi decât putred de bogat, chiar dacă vine din Guyana. Astfel, personajul colectiv al portului îşi face calcule, şuşoteşte, fantazează, devine febril, nădăjduieşte. Personajul individual sau colectiv obişnuit cu alternanţa între rău şi bine, între prosperitate şi mizerie crede în schimbările bruşte de situaţie, în salturi la fel de neaşteptate ca şi scrisoarea americanului. În fond, oamenii, în felul lor, nădăjduiau, dacă şi iluzia e o formă de speranţă.
Nicola îşi face intrarea însoţit de fiica sa, Evantia, născută din amorul pentru o indigenă de culoare. Este primit cu o intrare triumfală, localnicii îşi reprimă dezamăgirea văzându-i ţinuta jalnică, fiind dispuşi să o considere imediat excentricitate yankee. Toţi cred, sincer, că e bogat. Îl măgulesc, îl pigulesc, îi cântă în strună, depun eforturi pentru a se ridica la înălţimea milioanelor pe care şi le închipuie. În realitate, Nicola este doar un fost ocnaş sărac, a cărui avere încape într-o boccea. Când se află adevărul, dezamăgirea se preschimbă în hulă şi ură. Rămas singur în mizerie, urgisit, părăsit, Nicola se aventurează totuşi într-o acţiune de contrabandă cu final tragic.
UN ECHIPAJ ÎNFRUNTĂ FURTUNA
Un personaj cu farmec exotic este Evantia, fiica lui Nicola, ciocolatie, transplantată într-un spaţiu neprielnic. Fiinţa sa tânjea după umbra palmierilor şi după gustul nucilor de cocos. Plăteşte şi preţul candorii credule, căzând în braţele pricepute ale unui aventurier. Tragismul Evantiei este însă dezrădăcinarea. Nicola, cu existenţa lui rătăcitoare, Evantia, plantă fragilă în sol nefertil, dar şi bovarica grecoaică Penelopa, care, abandonată, se sinucide sau Stamati, soţul acesteia, care îşi pierde minţile sunt membrii unui echipaj care înfruntă o furtună cumplită, prin furiile năprasnice ale propriului destin.
Parcă fără voinţă de putere, se lasă purtaţi în neştire, pierzându-şi orientarea şi direcţia. Viaţa le devine coşmar, în timp ce pare că Sulina însăşi tânguie şi agonizează. Lumea interlopă a portului, pitorescul coloniei, viaţa contrabandiştilor, a hamalilor, a vaporenilor, mediul naval, cabareturile marinăreşti, sunt înfăţişate prin ochii unui cunoscător.
Jean Bart îşi ia cititorul de mână, pentru a-i fi ghid şi amfitrion în universul său. Atâtea poveşti, stări, tălăzuiri năprasnice trăite şi văzute au transformat amintirile în discurs narativ. Dacă scrierile sale incumbă şi plăsmuiri, acestea poartă pecetea verosimilului. Romanul, intens şi captivant, are încărcătură poetică şi morală. Are atmosferă, închide între coperte spiritul şi istoria pasională a unui port de legendă, cu respirări maritime şi danubiene.
La vremea apariţiei, "Europolis" a fost primit cu entuziasm. Autorului ar fi trebuit să i se decerneze premiul naţional pentru proză pe anul 1933. Doar că, în acelaşi an, Jean Bart moare fulgerător. Marinarul scriitor pluteşte poate pe o mare liniştită. Priveşte, probabil, uneori, către Sulina de astăzi. Sau către "Europolis"-ul său reeditat, un fel de premiu postum...
EUROPA ÎN MINIATURĂ...
Iată cum descrie Jean Bart pe scurt esenţa vieţii portului-vedetă: "Totuşi, viaţa acestui mic port cosmopolit e originală şi interesantă. (...) Aici e o viaţă de colonii. Comerţul levantin atrage aventurieri din toate seminţiile, cari se perindează pe aci ca să pescuiască în apa tulbure a Dunărei. Un mozaic de rase. Toate neamurile, toate tipurile şi toate limbile. Mica lume a acestei instituţii - Europa în miniatură - cu decoruri, culise şi protocol are o viaţă aparte. Este un cerc închis, impermeabil, perfect etanş. Comisia se ţine la distanţă, ascunzând sub masca unei exagerate politeţi slabul contact cu mulţimea indigenă, în sânul căreia se găseşte provizor debarcată aci, la poarta Orientului."
