x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Adezivii toxici din etichete pot trece în alimente

Adezivii toxici din etichete pot trece în alimente

de Irina Cristea    |    25 Mai 2010   •   00:00

Pe lângă E-uri, conservanţi sau coloranţi, un nou inamic se ascunde în alimente. Un studiu realizat de cercetători spanioli şi publicat într-o revistă a Societăţii Regale britanice de Chimie avertizează cu privire la adezivii folosiţi pentru etichete şi la efectele pe care aceste substanţe le pot avea asupra produselor, relatează Daily Express.



Studii anterioare indicaseră că substanţele chimice din componenţa mai multor produse pot provoca infertilitate, cancer, dereglări ale sistemului imunitar şi chiar probleme neurologice.

Specialiştii spanioli au demonstrat un fapt şi mai grav, respectiv că unele dintre substanţele chimice folosite în adezivii pentru etichetele destinate alimentelor pot trece prin ambalaj şi riscă să contamineze produsele. Reglementările europene în domeniu sunt limitate la utilizarea plasticului pentru ambalarea alimentelor.

Nu există însă un cadru legislativ cu privire la substanţele chimice folosite pentru producerea adezivilor utilizaţi pentru ataşarea directă sau indirectă pe ambalaje sau pentru ataşarea ambalajelor între ele.

"Penetrarea adezivilor este posibilă la un nivel care poate provoca îngrijorare legată de siguranţă", a afirmat Valerie Guillard, expert la Universitatea din Montpellier. Ea a mai spus că cercetarea demonstrează că "migrarea" compuşilor chimici este posibilă la un nivel suficient de ridicat ca să provoace îngrijorare.

Studiul s-a axat pe compuşii din adezivii acrilici. Cercetătorii de la Universitatea din Zaragoza au descoperit că unele dintre componente pot trece prin ambalaj şi pot ajunge la alimentele din interior. Unul dintre compuşi este considerat foarte toxic, el fiind prezent în concentraţii mari în unii dintre adezivi. "Este important să ţinem cont de faptul că este vorba despre un studiu teoretic. Propriile noastre cercetări indică faptul că, deşi în adezivi există mai multe substanţe chimice, potenţialul lor de a ajunge la alimente este foarte scăzut", a declarat un purtător de cuvânt al Agenţiei britanice pentru standarde în alimentaţie.

×
Subiecte în articol: magazin