x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Certificare: Magiun de Topoloveni, model de urmat

Certificare: Magiun de Topoloveni, model de urmat

de Mihaela Ionescu    |    04 Apr 2009   •   00:00

Succesul obţinut de producătorul magiunului natural de prune Topoloveni odată cu obţinerea indicaţiei geografice protejate i-a stimulat şi pe alţii să facă demersurile pentru a-şi asigura unicitatea pe piaţa alimentelor.



Producătorii de Salam de Sibiu s-au unit şi au depus la Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale Braşov docu­men­ta­ţia necesară obţinerii indicaţiei. Numai că pentru aceştia nu va fi atât de uşor. Lucia Romanescu, directoarea Oficiului, ne spune că "magiunul de Topoloveni a fost o excepţie, a fost singurul care a dorit protecţie, fiind totuşi obligat să do­ve­deas­că prin date şi înscrisuri că este singurul producător".

În schimb, Salam de Sibiu produc câ­te­va sute de fa­brici, aşa în­cât fie­ca­re trebuie să trea­că prin pro­ce­sul de verificare atât a dosarului, cât şi a calităţii produ­se­lor. Din această cauză, proc­­edura va dura aproape un an, însă aşa cum spune Lu­cia Romescu, cel mai important lucru este că obţin o certificare a calităţii.

După ce producătorii vor obţine indicaţia geografică protejată în România va urma o proiecţie a acesteia şi la Bruxel­les. Din acel moment, vor fi siguri că marfa lor a intrat în lumea alimentelor de calitate.

Consumatorii pot recunoaşte aceste produse după logo-ul de pe etichetă, despre care doamna Ro­ma­nescu spune că vine ca o garanţie a faptului că au trecut prin multe teste.

Producătorii români care vor să ob­ţ­ină o astfel de in­di­ca­ţie trebuie să se adreseze Ministerului Agriculturii. asistenţa tehnică este gratuită. Totul este în avantajul consumatorului, dar şi al producătorului care va putea ieşi pe piaţa europeană fără să se teamă de reticenţa cum­pă­r­­ă­torilor. Mai mult, magiunul de Topoloveni a intrat şi în aten­ţia Casei Regale a României, căreia îi livrează produse frec­vent, putând deveni furnizorul oficial.

×
Subiecte în articol: bun de consum