x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Pate de porc cu făină, zahăr şi carmin

Pate de porc cu făină, zahăr şi carmin

de Cristina Andreea Calin    |    14 Noi 2008   •   00:00
Pate de porc cu făină, zahăr şi carmin

CE BEM, CE MĂNCĂM • Pateul de porc Maks este un produs dezechilibrat nutriţional, cu exces de grăsimi animale saturate, dar şi zaharuri cu index glicemic foarte ridicat.

Pe lângă ficatul de porc, producătorul foloseşte şi carne şi slănină. Din această cauză, pateul are o valoare energetică ridicată, avertizează profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Supraponderalii şi obezii vor consuma produsul cu precauţie. De asemenea, persoanele care suferă de maladiile Parkinson şi Alzheimer trebuie să fie atente, pentru că existenţa colorantului carmin, care conţine aluminiu, le poate agrava boala. E120, carmin, mai are şi alte efecte adverse, putând provoca alergii, rinite, astm şi erupţii cutanate. Doza zilnică admisă pentru carmin este de 0-5 mg/kg corp. Produsul analizat conţine şi o sursă de gluten din făină de grâu şi de aceea este interzis suferinzilor de celiachie. 

Pateul de porc Maks conţine şi nitrit de sodiu, un conservant cu efecte cancerigene demonstrate de cercetătorii în domeniu. Doza zilnică admisă stabilită de JEFCA (forumul mondial care reglementează utilizarea aditivilor alimentari) este de 2,5 mg/kg corp pentru toate sursele de nitriţi din alimentaţie.

Sodiul este o componentă importantă a produsului, fiind prezent în pateu din două surse: sare (clorură de sodiu) şi conservantul nitrit de sodiu. Consumatorii trebuie să ţină cont de faptul că medicii nu recomandă depăşirea dozei de 6 g zilnic pentru un adult sănătos.

 

Concluziile specialistului

În urma studierii informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul nostru ne spune că produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, supraponderalilor şi obezilor, suferinzilor de maladii cardiovasculare, renale, hepatice, persoanelor care suferă de hiperuricemie (gută), celor cu boli dermatologice (inclusiv celulită), alergicilor, astmaticilor, celor cu afecţiuni ale tractusului digestiv, persoanelor cu sindrom de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD), celor care suferă de diferite tipuri de cancer, celor cu status proinflamator sistem, celor cu sindrom metabolic. Persoanele care suferă de diabet vor ţine cont de aportul de glucide şi vor cere sfatul medicului înainte de consum. Cei care au alergie la soia trebuie să testeze reacţia organismului la produs înainte de a-l consuma.

Ingrediente: ficat de porc 22%, carne de porc, slănină, proteină vegetală de soia, făină de grâu, condimente, sare, zahăr, colorant (carmin – E120), conservant (nitrit de sodium – E250). Produs sterilizat. Valori nutriţionale: proteine 12,05%, glucide 2,8%, lipide 16,27%, valoare energetică/100g 881 kj/221,196 kcal.

×
Subiecte în articol: bun de consum