“Televiziunea... un microb care provoacă o boală in­cura­bilă. Dar atît de plăcută!”, mărturiseşte apreciata jurna­listă. Alessandra Stoi­cescu a împlinit ieri 32 de ani.

“Alessandra Stoicescu... Aş spune că e o fire sensibilă, dar nu vrea să arate asta. Că este ambiţiosă, dar nu în direcţii prosteşti. Vrea să devină mereu mai bună în ce face şi fuge de mediocritate. E perseverentă, urăşte limitele puse de alţii, în timp ce în ale ei nu crede. E convinsă că poate rea­liza orice, dar asta numai după ce eva­luează realist şansele. Urăşte minciuna şi pe oamenii falşi. E uneori idealistă. Adeseori împrăştiată şi aeriană. Veselă şi copilăroasă. Urî­cioasă cînd e supărată. Nu se ceartă, ci devine «lamă de cuţit» atunci cînd e rănită.

Televiziunea m-a cucerit pe mine. Definitiv! La 17 ani am decis că do­resc să devin jurnalist. S-a întîmplat în urma unei provocări făcute de ma­ma mea, care asista la comentariile mele critice la adresa felului în care se făcea televiziune. Mi-a replicat: «Dacă poţi, fă tu mai bine! Dacă nu... opreşte-te şi respectă-le munca!». După terminarea liceului am intrat la jurnalistică şi am aflat că există şcoala BBC de televiziune. Am aplicat pentru un curs, dar mi s-a cerut să dovedesc faptul că aş avea experienţă în televiziune. Am aflat apoi că Antena 1 caută tineri care să participe din public la o anumită emisiune de divertisment. Am ajuns acolo, am primit un microfon şi un set de întrebări şi... am mono­polizat emisiunea. După terminarea înregistrării, echipa mi-a propus să continuu colaborarea. Aşa am ajuns în televiziune. De paisprezece ani pe­trec o mare parte din timp în televi­ziune. Fie în spate, fie în faţa camerelor. E parte din viaţa mea. Nu pot spune că televi­ziunea mi-a schimbat viaţa, ci că a completat-o, a împlinit-o. E plăcut cînd eşti recu­noscut şi felicitat ori criticat de telespectatori. E cel mai bun control asupra calităţii muncii tale. Pe de altă parte, statutul de persoană pu­blică te face mereu conştient că eşti privit cu mai mare insistenţă, că gesturile tale sînt ur­mă­rite. Asta poate afecta firescul, poate să te transforme într-un om mai reţinut.

Mă felicit pentru că nu m-am lăsat învinsă de cei care au încercat să-mi pună piedică. Mă cert, pe de altă parte, pentru că le-am dat acestora cîndva prea multă atenţie. 

O carte despre viaţa mea? Nu cred că am o viaţă atît de interesan­tă. Mai degrabă aş scrie un ro­man de ficţiune, pentru că am fost încurajată de criticul literar Alex Ştefănescu să scriu. Domnia sa spunea că semnez în Săptămîna Financiară cele mai bune tablete de scriitor din presa ro­mânească. Am fost onorată şi mă­gulită. Deşi cred, fără falsă modes­tie, că presa româ­nească are scrii­tori mai buni, cei mai mulţi chiar aici, în paginile Jurnalului Naţional.”

Abnegaţie

“Trăiesc cu mare intensitate fiecare lucru pe care îl fac şi încerc să fac totul cît mai aproape de perfecţiune. Mă înfurii cînd nu-mi iese. Atunci mă convoc la şedinţe între patru ochi”

Alessandra Stoicescu