Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Televiziunea... o întâlnire fericită care i-a schimbat felul de a vedea viaţa. A ajutat-o să se simtă iubită de mulţi oameni care nu o cunosc, cu care nu s-a întâlnit niciodată, dar cărora le intră în case. A făcut-o mai rezistentă la lucruri dramatice, a întărit-o. Îşi stăpâneşte mai bine emoţiile şi suferinţele. Alessandra Stoicescu împlineşte astăzi 34 de ani. La mulţi ani!
"Am 34 sau 7 ani? Asta-i întrebarea! Uneori (adeseori) mă simt de 7, ca-n prima zi de şcoală. Ziua în care o lume nebună se deschidea în faţa mea şi eu trebuia să fiu cea mai bună! E genial că mă simt aşa, deşi am... ceva mai mult de 7 ani. 2010 e anul schimbărilor şi pentru mine şi am sentimentul că abia acum începe o nouă viaţă. Cu provocări, dezamăgiri care au trecut, trădări şi o reinventare.
De fapt, o reinventare doar în ochii celorlalţi. Ziua de naştere e doar o zi în care lumea a hotărât că e cazul să îţi faci bilanţul. Ei bine, nu o fac azi, pentru că ştiu deja răspunsul cel mai important: mi-e bine! E puţin lucru? E cel mai important. E, de fapt, ce mă întreabă lumea de un timp încoace. Le spun că DA! Am învăţat multe despre mine în ultimul an: habar n-aveam că am atâta forţă să provoc şi să îmi asum schimbări profunde, am verificat teoria că nu mi-am dezlipit niciodată picioarele de pe pământ, ştiu că am foarte mulţi prieteni adevăraţi.
Am aflat şi că pot să plâng în direct, şi asta să nu fie o greşeală. Mi-am amintit ce om minunat este mama şi că poate nu îi spun asta destul de des. Ştiu că am ales bine oamenii de lângă mine. Am aflat cine sunt eu. Sunt un om... OK! Exact cum visam la 7 ani, la 15... şi la 20... sau 30 de ani! Am reuşit!
Azi o să fie altfel decât anul trecut. Nu mai sărbătoresc ziua mea în redacţie înainte de emisie, ci după. O să fie diferit de ultimii 16 ani în care ajungeam acasă, la ai mei, doar după lăsarea serii. O să stau în grădina mea şi o să beau şampanie de fructe! În cinstea celor pe care îi iubesc şi mă iubesc. Şi în cinstea mea.
Nu vreau să fie o zi pierdută, ci una în care să râd mult. În timp ce alţii mă fac să râd. Of, ştiu, uneori sunt mută şi dusă pe gânduri.
Îmi cer iertare de la cei care ar fi vrut în ultimul an să fiu mai aproape şi îmi promit mie că o să schimb ceva. Sper să nu fie ca lăsatul de fumat al lui Mark Twain...
Azi aş vrea să vorbesc la telefon doar cu cei care mă felicită şi să reuşesc măcar o oră să fac să fie familia mea cea mai importantă de pe pământ! Chiar dacă nu e o ştire.
Vreau o zi obişnuită de om care iubeşte şi e iubit! Vreau să plâng de bucurie şi să adorm cu oftatul acela al copiilor care sunt fericiţi după o zi încărcată de emoţii.
Înainte însă ştiu că o să tânjesc după felul în care Paul, nepotul meu, îmi spune: Tushi, te iubesc. Noapte bună! Ne vedem dimineaţă! El nu o să fie în Bucureşti, dar nu-i nimic, vine luna viitoare. Ca să răspund întrebării din titlu: o să fie ZIUA, şi nu doar o zi! Ah, să nu uit, îmi plac surprizele şi florile în ghiveci! La mulţi ani fericiţi şi vouă!"
