Bucuresti
• audioÂ
Cu toate că trăieşte de mulţi ani in Los Angeles, la ea in casă se vorbeşte numai in romănă. Este foarte măndră de originea ei, iar dacă ar fi să picteze iubirea, ar colora-o mov regal, iar talentul galben fluorescent. "Micuţa Picasso", cea care nu mai este deloc micuţă, Alexandra Nechita, implineşte astăzi 22 de ani.
"Cu inima sunt alături de romăni..."
"Sper că pictura mea s-a schimbat o dată cu trecerea anilor. Cred că asta este intenţia oricărui artist, in orice ar mediu ar activa. Tu ca persoană te schimbi cu timpul, şi asta se vede şi in munca ta. Sunt foarte bucuroasă pentru că observ această schimbare şi văd faptul că invăţ, progresez şi devin matură. «Micuţa Picasso» este numele care mi-a fost dat de media. Adevărul este că nu mai sunt micuţă... Concepţia mea despre pictură s-a schimbat foarte mult in ultimii patru ani pentru că am studiat la Universitatea din Los Angeles. Arta trebuie implementată in copii de mici, la orice nivel social, economic, financiar. Toată lumea trebuie să aibă acces la artă, să inveţe istoria artei, să-şi poată developa ideea, principiul referitor la artă, indiferent de nivelul de educaţie. Poate nu toată lumea poate să o inţeleagă complet, dar oricine poate să o aprecieze. Prin munca mea din ultimii ani am incercat să promovez această idee.Am fost crescută prea bine ca să dau atenţie numai oamenilor cu nume mari. Am fost impresionată de oricine şi-a putut răpi o jumătate de oră intr-o seară pentru a veni la un vernisaj al meu sau să-mi trimită un mail de felicitare. Pentru mine acestea sunt bucuriile adevărate şi ele pot veni de la impăraţi pănă la oameni care au intrat din accident intr-o galerie. Sunt foarte norocoasă. Am avut oportunităţi pe care unii oamenii nu le au in veci. Una dintre cele mai importante experienţe a fost şcoala. Pentru mine a fost foarte important să fac aceşti ani de facultate in L.A. Toţi colegii mei sunt foarte talentaţi, foarte dedicaţi, foarte muncitori. Este foarte important să fii inconjurat de oameni care sunt pe aceeaşi lungime de undă cu tine. Este o experienţă pe care nu am mai trăit-o pănă acum. Prea mult nu pot să sărbătoresc astăzi, fiind inceput de săptămănă. Voi merge la restaurantul meu favorit din Los Angeles, cu părinţii, iubitul meu şi căţiva prieteni şi apoi la discotecă. De la anul care incepe in viaţa mea imi doresc să intru la programul de master. Apoi, in sfărşit voi termina cu studiile şi o să pictez toată ziua şi toată noaptea. Abia aştept!
Din suflet imi doresc să ajung in Romănia. Nu trece o săptămănă fără să nu mă găndesc la asta. Pentru mine este foarte important ca publicul romăn să ştie că nu pot fi atăt de activă pe căt mi-aş dori in comunitatea romănă şi că imi doresc să pot face şi eu parte din scena socială romănească. Cu inima sunt insă alături de ei!"
E înalt, din lemn cu încrustaţii. Are chiar şi stema României. E îmbrăcat în piele ecologică de culoare verde. E ocupat de Mircea Geoană. E şeful scaunelor din Senat. Valorează 3.600 de lei. Mai puţin decât scaunele din subordine, care sunt de fapt fotolii şi costă 5.000 de lei bucata. Ca el mai sunt vreo 144. Dar vânătorii de scaune îl vor numai pe ăsta. Nu contează că e verde, că oricum vor să-l facă portocaliu. Şi ei sunt tot portocalii. Numai că trebuie să se agite mai mult ca să pună mâna pe el. I-au chemat în ajutor şi pe vânătorii independenţi. Până la urmă, şi ei tot scaune vor. Dar nu chiar atât de sus plasate ca şeful scaunelor din Senat. Se mulţumesc şi cu mai puţin, dar totul e să-şi pună gonacii la treabă. Şi au inventat fel de fel de capcane, doar-doar l-or prinde în laţ pe şeful scaunelor din Senat. Nu sunt suficient de abili, aşa că aşteaptă să-i înveţe Zeul Vânătorii. Ieri au luat o pauză şi au schimbat tactica. Sună ca o poveste de adormit copiii, dar e adevărată. Se întâmplă în Senatul României.
Plecarea lor a fost o ultimă lecţie. Nu despre substantive sau despre conjugări, ci despre urma adâncă pe care o lasă un dascăl în inima unui copil. Plecarea lor, prea devreme şi prea nedreaptă, e subiectul unei lecţii deschise, predate de elevi, despre însemnătatea celor care îi învaţă. Se grăbeau să ajungă la copiii lor. Se grăbeau înspre şcoala "Mark Twain" din Bucureşti, acolo unde amândouă erau profesoare. Dana Tudorache (33 ani) preda limba română, iar Adina Toader (25 ani) - limba engleză.
Alarma falsă cu bombă declanşată miercuri la Timişoara a scos la iveală grave deficienţe de management al traficului aerian, dar şi în funcţionarea aeroportului timişorean.
În stânga brutărie franceză, în dreapta sediu de bancă, învecinat cu o cafenea cu aer italian şi nume de "mâncătorie" englezească. Peisajul care a făcut Strada Radu Beller celebră în tabloide şi în revistele graţie cărora fauna de Dorobanţi [...]
D-zeu sa te ocroteasca in continuare!
Te asteptam sa expui si aici, in Romania.
Avem nevoie de oameni de valoare precum Alexandra dar avem obligatia sa ii respectam si sa le recunoastem valoarea.
Salutari de coata de est, Ocean City MD