x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Andreea Raicu

Astăzi e ziua ta: Andreea Raicu

de Ramona Vintila    |    16 Iul 2010   •   00:00
Astăzi e ziua ta: Andreea Raicu

Şi anul acesta, aniversarea o prinde muncind. Pentru că asta înseamnă televiziunea... Andreea Raicu împlineşte duminică 33 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Mă bucur că din copilărie părinţii mei au făcut din ziua mea un eveniment special pe care să îl aştept cu drag şi să îl sărbătoresc împreună cu cei dragi. Spun asta pentru că văd în jurul meu oameni care îşi urăsc ziua de naştere şi care îşi închid telefonul pentru a nu primi urări. Eu, cum spuneam, o aştept cu drag şi niciodată nu am perceput-o ca pe un moment în care ar trebui să mă întristez că mai trece un an. Mă bucur că am mai trăit un an în care am învăţat lucruri şi în care am profitat de viaţă şi de tot ceea ce mi-a oferit. Am spus-o şi o repet: sunt un om norocos! M-am născut într-o familie frumoasă şi plină de dragoste care mi-a oferit echilibru şi valorile după care să îmi ghidez viaţa. Anul acesta îmi voi sărbători ziua într-un mod diferit faţă de cei precedenţi. Deşi este duminică, nu va fi o zi liberă. Voi munci, pentru că asta înseamnă televiziune. Ea nu ţine cont de sărbători sau alte momente, ea merge continuu, şi acesta este unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat la începutul acestui drum. Aşa că în prima parte a zilei mă voi sărbători împreună cu colegii, iar seara voi fi alături de persoanele dragi. Nu pot lăsa ziua să treacă fără să o sărbătoresc, chiar dacă o fac în cel mai simbolic mod.

Nu îmi pare rău de nici o clipă care trece, de nici o experienţă pe care o trăiesc, bună sau mai puţin fericită. Orice lucru care mi se întâmplă din care învăţ ceva e ca o investiţie în mine ce mă ajută să evoluez. Prin prisma meseriei mele mi se pune din start eticheta - un om extrem de fericit cu o viaţă perfectă. Sunt fericită, dar şi eu am momente triste, şi mie mi se întâmplă să nu îmi iasă tot ce îmi doresc sau să am perioade mai grele, însă am învăţat să le privesc cu detaşare şi să le accept. Aşa, viaţa este mai simplă. Am învăţat să mă bucur de viaţă cu bune şi cu rele. Nu am regrete şi nu mai trăiesc în trecut sau în viitor. Trăiesc fiecare clipă pe care mi-o oferă Dumnezeu. Îmi doresc o familie a mea, dar am învăţat să nu forţez lucrurile. Ele se vor întâmpla la momentul potrivit. Până atunci, viaţa mă pregăteşte pentru asta.

Cu mare plăcere şi nostalgie mă gândesc la copilărie. Cred că a fost cea mai frumoasă perioadă, şi când spun asta nu mă gândesc numai la mine. Era altceva, fără probleme, fără responsabilităţi, cu puritatea de care dădeau dovadă atât oamenii, cât şi copiii generaţiei mele. Azi, lucrurile stau altfel. Nu mai există lucruri simple. Totul este complicat. Părinţii sunt agitaţi din cauza societăţii. Nu mai au grijă şi timp de copiii lor, care stau doar la computer şi nu mai beneficiază de atenţia şi iubirea lor. De perioada aceea mi-e dor... Gata cu sentimentalismele, pentru că viaţa a fost generoasă cu mine până acum... Am multe momente frumoase şi lucruri de care să mă bucur... Când m-am mutat prima oară în casa mea, făcută în totalitate de mine, am avut un sentiment incredibil... Lansarea liniei Tshhhirt by Andreea Raicu, într-un moment mai puţin fericit din viaţa mea, mi-a adus totuşi bucurie, primul Crăciun în casa nouă, vacanţele în care reuşesc să mă relaxez şi să mă încarc după perioadele agitate din viaţa mea, mă simt bogată să am o familie incredibilă şi prieteni minunaţi, ceea ce în ziua de azi e din ce în ce mai greu...".

×
Subiecte în articol: calendar