x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Denisa Ţicu

Astăzi e ziua ta: Denisa Ţicu

26 Mai 2010   •   00:00
Astăzi e ziua ta: Denisa Ţicu

Lucrează în televiziune de pe vremea primei televiziuni particulare din România, SOTI. A ştiut me­reu că meseria sa va avea legătură cu lumea artistică, chiar dacă nu visa să se vadă "pe sticlă". Pre­zentatoarea rubricii meteo de la Antena 3, Denisa Ţicu, împlineşte 40 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".



Am trăit vremuri interesante la SOTI
"Anul acesta, aniversarea este una specială. Împlinesc frumoasa (şi pentru unele doamne, în­fricoşătoarea) vârstă de 40 de ani. Iar de data aceasta, ca niciodată de când lucrez în televiziu­ne, sunt în concediu!

Aşa că voi fi o aniversată relaxată şi liniştită care-şi va sărbători cei 40 de ani alături de familie şi prieteni. Pentru anul cu numărul 40 nu am mari planuri. Şi eu şi soţul meu, Corneliu, vom fi alături de fiica noastră cea mare, Andreea, care îşi va serba de Crăciun majoratul, iar anul care vine vom trece prin emoţiile ine­rente bac-ului şi admiterii la facultate. Îmi doresc să fie un an cu realizări atât pe plan personal, cât şi profesional.

Debutul meu în televiziune a fost în urmă cu 18 ani. O tânără care-şi dorea să facă ceva în domeniul artistic şi care de-a lungul co­pi­lăriei şi a ado­lescenţei a participat la multe specta­cole şi con­cursuri de recitat poezii bătea la porţile primei televiziuni particulare din România - TV SOTI. Acolo am întâlnit oameni minunaţi care mi-au dat o şansă unică, aceea de a lucra într-un domeniu fascinant. Am în­ceput cu prezentarea ştirilor de la miezul nopţii. Apoi, conducerea a hotărât că mi se potriveşte mai bine prezentarea unor emisiuni şi, în paralel prezentarea întregului program de peste zi. Cam ce făceau crainicele la TVR. Am trăit vremuri in­teresante la SOTI. Am muncit câteva luni fără să fiu plătită, dar îmi plăcea enorm ce făceam şi în fiecare zi absorbeam ca un burete toate informaţiile pe care ni le dădeau cei care se ocupau de noi. Lecţii de dicţie, lucrul cu camera, interacţiunea cu publicul, atitudinea pe care trebuia s-o avem în faţa camerei. Am plecat de la SOTI, am mers la Tele 7 abc, unde timp de şase ani am făcut tot felul de emisiuni, inclusiv muzicale, am prezentat meteo şi horscopul zilei etc.

După naşterea Dianei, cea de-a doua fiică (12 ani) am stat aproape doi ani acasă şi apoi m-am angajat la Antena 1 la emisiunea Danei Deac «Cafeaua cu sare». Ulterior s-a lansat ANTENA 3 şi mi s-a propus să prezint rubrica meteo din cadrul jurnalelor de ştiri, lucru pe care îl fac cu plăcere şi în prezent.

Mă întrebaţi care sunt cele mai importante lucruri pe care le-am învăţat până acum... O să enumăr câteva. În primul rând să-i respect pe cei de lângă mine şi să nu las la o parte politeţea, indiferent de provocări, să fiu mai înţelegătoare, să nu mă cred superioară celor cu care intru în contact (lucru greu pentru multe «vedete» din ziua de azi), să nu-mi dezamăgesc familia şi prietenii, să nu mă cred cu nimic mai specială decât alţii şi să-i mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru toate lucrurile (bune sau mai puţin bune) pe care mi le-a dat până acum şi că m-a ales să fiu ceea ce sunt. În ceea ce priveşte împlinirile, au fost foarte multe şi las uşa deschisă să mai intre şi altele! Am o familie frumoasă, un soţ pe care-l iubesc şi căruia îi datorez mult din ceea ce sunt ca om, două fete pe care le ador şi de care sunt foarte mândră, un job aşa cum mi-am dorit. O mamă pe care o iubesc din tot sufletul (numai ea mi-a rămas) şi care este şi acum cea mai bună prietenă a mea. Ar mai fi şi altele, dar astea mi se par cele mai importante... La capitolul dezamăgiri... şi aici ar fi destule, dar le-am lăsat în urmă, am învăţat din ele şi am mers mai departe. Iar azi o să-mi aduc aminte doar de lucrurile bune şi frumoase din viaţa mea de până acum!

De vreo 17 ani încoace, de fiecare dată când e ziua mea îmi lipseşte tatăl, care s-a prăpădit mult prea devreme. În fiecare an, pe data de 26 mai acest om pe care l-am iubit enorm venea cu un imens buchet de bujori albi şi-mi ura ca viaţa să-mi fie la fel de curată ca albul florilor primite! În mare parte dorinţa i s-a îndeplinit!"

×
Subiecte în articol: calendar