"Mi-a plăcut foarte mult, în general, medicina de urgenţă. Am avut noroc de maeştri cu totul deosebiţi la Facultatea de Medicină din Bucureşti. De la început am ştiut că voi adopta calea unei ramuri chirurgicale", îşi aminteşte directorul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti. Profesor universitar doctor Monica Pop şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere. La mulţi ani!

"Am o familie foarte frumoasă, care m-a susţinut întotdeauna. Nu e o familie mare, dar avem relaţii extraordinare. Soţul meu m-a ajutat, m-a stimulat în ceea ce priveşte meseria, ceea ce este un lucru rar. Nu am văzut urmă de supărare, deşi erau perioade în care făceam câte nouă gărzi pe lună. După şase ani de căsnicie am adus pe lume o fetiţă care a terminat Facultatea de Ştiinţe Politice în limba franceză, un copil foarte bun..."

"Sunt un om ca oricare, medic oftalmolog şi director al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice de 15 ani. Sunt fiică de medici. În familia noastră au existat opt medici. Am luat contact cu medicina de foarte mică. Prima oară când am asistat la o intervenţie chirurgicală aveam 7 ani şi m-a impresionat foarte mult. Un an mai târziu am ajutat-o pe mama, într-o noapte, la o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Nu avea ajutoare şi acel tânăr inginer pe care îl opera a fost salvat. Mi s-a părut atunci că sunt cel mai mare chirurg din lume.

De mic copil am văzut şi am mers în toate domeniile şi specialităţile medicale. La catedra de oftalmologie am ajuns după un an de stagiatură. Am avut posibilitatea să dăm nişte examene pentru diferite posturi, şi asta am ales. Pentru o femeie, am considerat că e mai frumos şi mai delicat. Nu am ştiut atunci însă cât de dificil este...

Sistemul sanitar se confruntă cu mult mai puţine probleme decât se crede. Se exagerează. Probleme mari sunt cele de management. Dacă un director conduce cum trebuie un spital, poate fi în regulă. Dar o măsură pe care aş lua-o dacă aş avea putere decizională ar fi plata asigurării de sănătate. Se lucrează mult la negru, iar asigurările de sănătate aduc bani în sistemul sanitar. Plus că mulţi au probleme.

Aş institui dreptul şi pentru pacienţi, nu numai pentru medici. Din păcate, comportamentul pacienţilor lasă mult de dorit, şi ca oameni, şi faţă de boală. De multe ori vin în stadii destul de avansate ale bolii. Aş institui controlul anual al fiecărei persoane. Aşa este în ţările civilizate! Acolo, oamenii nu ajung în stadii avansate ale bolii, îşi pot lua măsuri din timp.

O altă măsură ar fi mărirea pedepsei deţinuţilor care se automutilează. Automutilarea duce la consumuri foarte importante din bugetul sistemului de sănătate. Aşa ceva nu ar trebui să existe. Aşa, am putea să nu mai cheltuim bani pentru cei care îşi provoacă leziuni singuri!

Un lucru pe care l-am învăţat de acasă şi de la maeştrii mei din facultate este să tratez orice bolnav, indiferent de originea socială, la fel. Mi se pare foarte important. Trebuie să încerci să înţelegi omul bolnav, nimeni nu vine la medic din plăcere, are o suferinţă. Un act de sănătate nu se poate plăti cu nimic niciodată.

În rest... Întotdeauna de ziua mea mi-e dor de cei care nu mai sunt din familia mea..."