“Nu am fost şi nu sîntem prea frumoşi, nici tineri nu sîntem, dar acum avem cre­dibilitate. Lumea ne crede şi este de partea noastră...”, spune cu mîndrie artistul. Nicu Covaci împlineşte astăzi 61 de ani. La mulţi ani!

“De mic îmi doream să devin astronom. Nimic nu era mai interesant decît astronomia. Eram fascinat de stele, de univers. La un moment dat mi-am dat seama că e o ches­tiune mult prea abstractă. Apoi, m-a luat valul cu muzica. Am fost fascinat de muzică, şi cînd am descope­rit că pot transmite ceva oamenilor şi-i pot ajuta dintr-o dată s-a schimbat totul şi muzica a de­venit cel mai im­portant lucru pentru mine. În bună parte acest vis mi s-a îndepli­nit. Am totuşi o mare dezamăgire. Nu am reuşit să fac formaţia Phoe­nix re­cu­noscută la nivel interna­ţio­nal. Acest lucru nu s-a întîmplat doar din vina mea. Băieţii mei au avut momente de decădere, nu m-au sprijinit tot timpul. Eu am insistat să cîntăm româneşte, lucru pe care colegii mei mi l-au reproşat şi poate că aveau dreptate. Nimeni nu ştie ce înseam­nă să fii timp de 45 de ani pe scenă. Nici măcar acum nu am o fa­milie, un copil, nu am o soţie. Tră­iesc pentru Phoenix şi aşa presupun că voi şi muri. Asta nu în­seamnă că sînt frustrat de bucurii. Am mulţi prieteni, mulţi oameni profunzi în jurul meu, care mă înţeleg şi mă sprijină. Nu duc lipsă de căl­dură, însă sacrificiile pe care le-am făcut au fost gigantice. Am făcut Li­ceul de Arte Plastice şi Facultatea de Arte Plastice. Pu­team să fiu la ora asta un bun pictor sau sculptor. În Germania am predat opt ani de zile şi am fost iubit peste tot. Am şi vîndut foarte bine în Ger­mania, însă am continuat să fac mu­zică pentru că asta era datoria mea. Eu am o teorie. Totul are un preţ. Poţi obţine absolut orice în via­ţa asta, inclusiv să ajungi pre­şe­din­tele Americii, doar dacă eşti dispus să plăteşti preţul. Aici se blo­chează cei mai mulţi. Dacă nu plă­teşti preţul, nu poţi să pretinzi nimic. În măsura în care ai plătit în acea măsură te ri­dici. Uneori preţul este atît de mare! Dacă ştiam ce am de plă­tit, poate că nu aveam curajul să fac totul. Au plătit şi alţii pentru mine. Mama mea a fost omorîtă pentru Phoenix...

La această vîrstă, visez ca lumea să se îmbunătăţească, să li se dea perdeaua de pe ochi, să vadă că nu exis­tă Rai. Raiul este aici, pe pă­mînt, e cu noi, dar noi nu-l vedem. Există la nemţi o vorbă extraordinară: bucuria împărtăşită este o bucurie dublă. Fă o bucurie cuiva şi bucură-te de bucuria lui. Dacă toată lumea ar face acest lucru, ar fi Raiul pe pămînt. Îmi doresc să ţin stea­gul cît mai mult. Atît timp cît respir să pot să cînt, altceva nu-mi doresc. Ascul­tătorilor le doresc să asculte cu atenţie ce vom avea de spus pe viitor pentru că proiectele următoare se vor detaşa clar de ceea ce am făcut pînă acum. Vom face încă un salt şi sper ca publicul să aibă puterea să ţină pasul cu noi.”

Longevitate

“Am început primul volum despre Phoenix. Primii 15 ani i-am scris, dar am de continuat pentru că Phoenix are de trei ori 15 ani. Volumul doi şi trei sînt pe cale de a fi publicate”

Nicu Covaci, artist