Astăzi e ziua ta: Radu Gabrea

Are convingerea că trebuie să continue să-şi facă filmele, aşa cum le-a făcut întotdeauna, aşa cum a crezut şi crede în continuare că trebuie să fie făcute. Radu Gabrea, un nume de referinţă în cinematografia românească, îşi sărbătoreşte duminică ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Mă pregătesc să-mi serbez cu prietenii aniversarea şi mă bucur de succesul extraordinar avut la Cluj şi Sibiu, la TIFF 2010, de ultimul meu film, «Mănuşile roşii».
Privind în urmă şi înainte... Se vede chiar drumul. Minunat în urmă şi, dacă mă uit mai atent, acum port ochelari, în faţă, se vede tot un drum. Tot minunat, căruia, din cauza unei curbe prin pădure, nu i se vede sfârşitul. Să vedem când ajung la curbă.

Dacă aş avea această putere, aş tipări pe banii mei, în broşură, pentru politicieni, studiul celebrului economist american, laureat al Premiului Nobel, John Galbraith, intitulat «Arta şi banii», în care acesta explică pe larg de ce cultura nu consumă, ci produce, nu numai valoare pur şi simplu, ci chiar de-a dreptul «bani». Cele mai bogate oraşe ale lumii, centre financiare mondiale, de la Londra, New York, Paris până la mai modernul Shanghai, au această poziţie, pentru că oferta lor culturală este unică şi de neegalat. Celebrul oraş, monument de arhitectură realizat din nimic de Oskar Niemayer, marele arhitect, capitala oficială a Braziliei, numit chiar Brasilia, este însă pustiu. De ce?

Pentru că oferta culturală nu e la înălţime. Dimpotrivă. Avignon, un oraş mijlociu în sudul Franţei, fosta capitală a papilor, este o lună pe an centrul lumii, datorită extraordinarului Festival Internaţional de Teatru (ceea ce a început să devină de câtăva vreme şi Sibiul). Iar Italia, care, vezi Doamne!, nu prea le are cu stabilitatea guvernamentală, este în Grupul G7(sau G8, sau G20) numai prin extraordinara sa ofertă artistică şi culturală. Şi aş introduce cartea ca lectură obligatorie, cu seminarizare, pentru politicienii români.

Îmi doresc ca tot omul care face film de o viaţă: decernarea Oscarului. Pentru ultimul meu film, evident.
Mi-e foarte greu să selectez clipele pe care le-aş vrea retrăite. Poate sunt 30 sau 300. Sau 3.000? Promit că pentru aniversarea următoare să aleg un juriu care să facă pentru mine această selecţie. Până atunci, poate, ca să le uşurez munca, o să le scriu pe hârtie.

Dacă mă gândesc bine, la 20 de ani iubeam filmul. Uneori chiar prea mult. Acum, am înţeles însă mai multe şi pot spune, fără îndoială, că m-am corectat: azi, familia şi filmul, în aceeaşi măsură. Pe Victoria, adică familia mică, dar şi familia mare: fiica mea cu cei trei: Lars, Alecuţu şi Thomas. Aş vrea ca nepotul meu Alecuţu să devină poate, cineast. Magdalena, mama lui, îl antrenează în secret. Aştept!"