x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Harry Tavitian

Omul zilei: Harry Tavitian

06 Aug 2009   •   00:00
Omul zilei: Harry Tavitian
Sursa foto: Dragoş Savu/Jurnalul Naţional

Harry Tavitian şi formaţia sa, Orient Express, concertează azi la Festivalul Salzkammergut Festwochen de la Gmunden, Austria.



Alături de pianistul Harry Tavitian vor cânta  saxofoniştii Edi Neumann şi Zsolt Meier, chitaristul Hanno Hoefer, violonistul Jimi El Lako, basistul Octavian Barilă Andreescu şi percuţionistul Mario Florescu. Pianistul Harry Tavitian este una din personalităţile care au marcat evoluţia jazz-ului românesc şi nu numai. Începând cu anii '70, el a creat un puternic stil personal şi sincretic dând naştere unui orizont foarte vast. În anii '80, muzica sa era sincronă cu cea a avangardei jazz-ului european şi a tendinţelor de coagulare a şcolilor naţionale de jazz din estul Europei, în ciuda izolaţionismului politic al României. Pentru că promovează muzica bună, Jurnalul Naţional îl declară pe Harry Tavitian "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar