x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Mihai Mălaimare

Omul zilei: Mihai Mălaimare

30 Sep 2010   •   00:00
Omul zilei: Mihai Mălaimare
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

director Teatrul Masca



Festivalul "Măşti Europene la Masca", ajuns la cea de-a şa­sea ediţie, a debutat ieri, în Bucureşti, urmărind să pre­zin­te pu­blicului românesc realităţi teatrale diferite, din Marea Britanie, Italia, Finlanda, Olanda sau Danemarca.

Festivalul care va ţine până la 4 octombrie omagiază una dintre fi­gurile emblematice ale pedagogiei teatrale europene, Jacques Lecoq. Pr­intre artiştii care vor participa la festival se numără Carlos Garcia Estevez (Olanda), Davide Giovanzana (Finlanda), ş.a. Pe lângă producţiile teatrului-gazdă - "Una historia de tango", "Gigi Amo­ro­so", "Muzeul viu" sau "Pierror Lunatecul" - publicul poate vedea şi spectacole străine apreciate la fes­tivaluri pres­tigioase: "Odyssey", "Solo dell'Arte" şi "Posthumous Works". Pe toată durata festivalului va fi des­­chis Clubul Masca, unde se organizează întâlniri cu in­vi­­ta­ţii, conferinţe, proiecţii video şi concerte.
De asemenea, sâm­bătă şi duminică, de la ora 12:30, Teatrul Masca va susţine do­uă reprezentaţii în staţia de metrou Unirii 1.
Această ediţie es­te ultima în actualul format, manifestarea ur­mând a se transforma anul viitor într-un festival stradal.

Pentru că va schimba faţa acestul festival aducându-l şi mai aproape de pu­blicul larg, Jurnalul Naţional îl declară pe Mihai Mălaimare, "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar