x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Nicu Covaci

Omul zilei: Nicu Covaci

28 Apr 2010   •   00:00
Omul zilei: Nicu Covaci
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Astăzi, Sala Palatului este gazda unei adevărate revoluţii a rockului simfonic. "Symphoenix" se constituie într-un eveniment unic, ce şi-a propus să demonstreze ce înseamnă cu adevărat muzica bună, construită cu pasiune şi profesionalism, un Phoenix "orchestrat şi aranjat între clasici", cum spunea Nicu Covaci.

Aşadar, Phoenix va oferi fanilor un spectacol absolut inedit, astfel că alături de Nicu Covaci, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Cristi Gram, Bogdan Bradu, Ionuţ Contras, Volker Vaessen, Dzidek Marcinkiewicz va evolua o grandioasă orchestră simfonică, formată din peste 100 de muzicieni de înalt nivel profesional, aflaţi sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Moni Bordeianu, tenorul Vlad Miriţă, prim-solista Operei române, Tina Munteanu, şi Adrian Petrescu, prim-oboist al Filarmonicii George Enescu, vor oferi savoare şi unicitate show-ului.

Sincronizarea corului şi a membrilor trupei a necesitat repetiţii asidue. Cu prilejul acestui spectacol, dar şi pentru cei 45 de ani de istorie muzicală, Jurnalul Naţional îl declară pe Nicu Covaci "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar