Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mai sus, in munte, la 20 km de casa in care marele Brăncuşi vedea lumina zilei, Baia de Aramă te intămpină cu imaginea unui vestigiu al unei epoci relativ apuse. Cinci mii de locuitori incearcă să se adapteze la o nouă viaţă, una care presupune cu totul altceva decăt mina şi abatorul existente in urmă cu aproape două decenii. In zonă fiinţează un spital. Este condus de un basarabean. Unul plecat din faţa sărăciei şi ajuns manager in sistemul sanitar romănesc.
Viaţă de imigrant - din imigranţi basarabeni, cetăţeni de vază in Baia de Fier
Mai sus, in munte, la 20 km de casa in care marele Brăncuşi vedea lumina zilei, Baia de Aramă te intămpină cu imaginea unui vestigiu al unei epoci relativ apuse. Cinci mii de locuitori incearcă să se adapteze la o nouă viaţă, una care presupune cu totul altceva decăt mina şi abatorul existente in urmă cu aproape două decenii. In zonă fiinţează un spital. Este condus de un basarabean. Unul plecat din faţa sărăciei şi ajuns manager in sistemul sanitar romănesc.
Alexandru Sărbu şi soţia, Ira, au ajuns in inima Olteniei la sfărşitul anilor â90. Incă vorbesc cu accentul confraţilor de peste Prut. Te intămpină cald, cu cafea şi clătite cu miere, "pentru că nu se cade să intraţi in casa unui basarabean şi să fiţi trataţi cu masa goală", se justifică doamna Ira. Pănă să ajungă aici, Alexandru a lucrat ca medic in cadrul spitalului CFR din Ungheni. Ira a avut şi ea tangenţe cu mediul sanitar, inginer la Spitalul din Ungheni. Sătui de viaţa mizeră, de lipsa banilor, au decis să-şi incerce norocul in altă ţară. Au ales Romănia...
ŞPAGA ŞI ŢEAPA. Realizănd că posibilităţile de afirmare din Moldova sunt foarte limitate, Alexandru şi-a luat inima in dinţi şi in 1997 a plecat spre Romănia. Mai intăi, pentru cercetarea terenului. "Vedeţi dumneavoastră, la noi, in 1991 a fost incercarea lui Druc de a face ceva. Să avem o economie independentă. Nu am reuşit. La ce să stau acolo? La noi se vorbeşte mult şi nu se face nimic. Eu am plecat de acolo in 1997. Soţia mea a primit salariul meu pe un an abia in martie â98. Că erau alegeri..."
A mizat totul pe prieteni. In final, a reuşit să obţină un post de medic in Romănia graţie propriei valori: "Am avut un coleg de grupă la Iaşi. Nu aveam nici cetăţenie, nici actele echivalate. După un an de promisiuni, mi-a spus: Dai 1.000 de dolari şi ai un post! Dacă aveam acei bani stăteam acasă. In vara anului â97 un prieten mi-a spus că el a fost la Baia de Aramă. Nu i-a plăcut directorul şi nu a rămas. Mi-am zis să incerc. Doctorul Titorov era director. A văzut că mă pricep, că vreau să rămăn şi s-a agitat cu angajarea mea. De şase ani sunt manager aici. Nu este mare salariul, dar in raport cu ce luam acolo sunt foarte mulţumit". Spitalul condus de Sărbu este destul de sărac. L-a mai dotat cu căte un ajutor obţinut din străinătate, cu căte o promisiune onorată a şefilor din guvern. Insă nu il poate "dota" cu personal calificat! Are nevoie de opt medici pentru ca schema să fie completă. Insă nimeni nu vrea să se exileze in inima muntelui. Dar, nici nu poate aduce medici din altă ţară, pentru că legea nu ii permite. "La acest spital mai am un coleg din Moldova. Am fost patru. Doi s-au mutat la Motru. Lumea fuge de traiul de aici. Legile din Romănia sunt restrictive. Normal ar fi ca accesul cadrelor medicale să fie liber. 45% din medicii romăni lucrează in Bucureşti. In restul ţării sunt probleme de personal. Am un prieten care lucrează in cercetare, in medicină, in America. Liviu Proţik se numeşte. A făcut facultatea la Cluj şi rezidenţiatul in chirurgie tot acolo. El vrea să profeseze aici. Nu poate pentru că nu are cetăţenie. Păi, nu e greşit să nu ii dai voie să vină aici, in condiţiile in care nu sunt cadre medicale? Dacă in America e bun, aici de ce nu poate fi util? Chirurgul de aici are 79 de ani!"
TRANSNISTRIA. Doctorul Sărbu este originar din Transnistria, localitatea Răbniţa. Acolo incă ii are pe frate şi pe tată. Ii vede destul de rar.
Despre o vizită acasă vorbeşte ca despre o aventură. "Acum căţiva ani era să o păţim rău. Am mers cu maşina din Romănia. Cu soţia şi un prieten. La intoarcere, la vama din Dubăsari, doi vameşi beţi au văzut că avem numere romăneşti. I-au pus prietenului meu, care era şofer, ţeava de la automat in spate şi au zis că imi confiscă maşina, iar pe el il arestează. Am tras o frică straşnică. Nu recomand nimănui să meargă acolo. Vameşii te pot executa fără nici o explicaţie", spune Alexandru.
A apucat să vadă şi o parte din război. Pe vremea cănd era medic la CRF, trebuia ca de la Ungheni să plece zilnic căte o maşină cu alimente pe front. I-a venit şi lui răndul. "Am plecat spre Cocieri. Avea statut de staţiune pentru pensionari. In realitate, era locul in care Moldova avea rezervele naţionale. Acolo m-am crucit. Se băteau foştii miliţieni intre ei. Seara se imbătau intre ei, mergeau la aceleaşi femei. A doua zi se măcelăreau. Nu pot să inţeleg ce a fost cu acest război." Vede destul de incălcită scena politică din Moldova. Unirea i se pare un vis aproape imposibil. "Dacă şi Moldova ar intra in UE, atunci s-ar termina cu nebunia asta, care desparte acest neam. Este greu să se realizeze altfel Unirea. Sunt diferenţe, alte şcoli, alte obiceiuri şi, mai presus, diferenţe de mentalitate ale celor care conduc, ale comuniştilor. Declaraţiile pe care le face Vorononin şi cei din Frontul Popular, Roşca... Aş vrea să plece ei. Să vină alţii! Insă, in perioada următoare nu văd cum ar fi posibil. Eu trăiesc aici. Sunt romăn. Imi e bine. Restul..." Se opreşte, gustă din clătitele făcute de Ira.
Ne indeamnă să facem la fel, pentru că "astea sunt reale. Textele dumneavoastră, chiar dacă vor să ajute pe cineva, nu cred că vor schimba mare lucru acolo, in locurile unde ne-am născut noi. Să ne bucurăm de ce avem şi ne va fi bine".
Â
Cetăţenie
Ira şi cei trei copii ai familiei Sărbu au venit la Baia de Aramă in 1998. Fiica lor este căsătorită la Turnu-Severin. Băieţii au terminat studiile şi au plecat in acest an in Irlanda. Ira şi-a deschis, in 1998, o firmă de import-export. Se simte aici excelent. Mai ales că il are lăngă ea pe unul din copiii fiicei. "Ni se pare super. Pe mine nu mă interesează dacă cineva nu mă consideră romăncă. Dacă vrei ca cineva să se poarte frumos cu tine, trebuie să te porţi şi tu!" Are o singură durere. Nu poate călători liberă. I se pare utopic modul in care autorităţile se poartă cu ea. "Sunt căsătorită cu soţul meu de 23 de ani. El este şi cetăţean romăn. Eu am şi firmă aici. Cu toate actele in regulă. Am fost de două ori să depun cererea pentru obţinerea cetăţeniei. M-au respins mereu. Au motivat prin a spune că nu pot demonstra că am patru ani de locuit legal aici! Păi, cum să le demonstrez altfel decăt prin faptul că stau aici cu soţul, că fac afaceri aici...", spune Ira.
Â
DESPRE UNIRE
"Dacă şi Moldova ar intra in UE, atunci s-ar termina cu nebunia asta, care desparte acest neam. Este greu să se realizeze altfel Unirea. Sunt diferenţe, alte şcoli, alte obiceiuri şi, mai presus, diferenţe de mentalitate ale celor care conduc, ale comuniştilor. Declaraţiile pe care le face Vorononin şi cei din Frontul Popular, Roşca... Aş vrea să plece ei. Să vină alţii!
Insă, in perioada următoare, nu văd cum ar fi posibil. Eu trăiesc aici. Sunt romăn. Imi e bine. Restul..."
Alexandru Sărbu
