Alin a venit pe lume la şapte ani diferenţă şi ne-am considerat cei mai fericiţi părinţi din lume, că avem o fetiţă şi un băiat. La fel ne simţim şi acum. Alin a fost un copil «cuminte», s-a dezvoltat normal din punct de vedere fizic, a spus «mama» «tata» pe la 10- 11 luni mai spunea «mamaie», «tataie», «apa», «papa», cam acesta era vocabularul lui.
Nu ne-am îngrijorat în privinţa vorbirii, am pus-o pe seama faptului că este un copil mai liniştit, soţul meu este o persoană mai calmă şi-am zis că e ceva ereditar. La vârsta de 1 an şi 3 luni l-am operat de frenolingual, adică i s-a tăiat aţa de sub limbă, la indicaţia medicului pediatru, acesta spunându-mi că o să fie «sâsâit».
Pentru că socrul meu avea probleme cu pronunţia acestei litere, am zis că aşa trebuie să facem şi aşa am făcut. A fost operat doar cu anestezie locală la năsuc, nu a fost adormit, fiindcă era foarte cuminte, l-o fi durut sau nu, nu ştiu şi n-o să pot şti niciodată. Apoi, au mai urmat câteva internări la Spitalul Grigore Alexandrescu, pentru diferite răceli şi complicaţii ale acestei boli. Medicii nu au ştiut să-mi răspundă nimic la micile mele (pe atunci) semne de întrebare: de ce copilul nu vorbeşte... Dar nici eu nu ştiam, pe atunci, de autism".
ŞOCURILE SUFERITE
"Când fiul meu avea vreo 2 ani, am auzit de la cineva despre povestea unui copil care nu a mai fost vizitat la o grădiniţă cu program săptămânal de părinţi, fiindcă mama lui mai născuse un copil, şi că, atunci când alt copil i-a furat încălţămintea, el, neavând pe nimeni căruia să i se plângă sau să-l consoleze, a suferit un şoc şi nu a mai vorbit, devenind autist.
A fost prima oară când am auzit despre autism. I-am spus ulterior medicului de familie, care era şi pediatru, despre această boală şi l-am întrebat dacă Alin este autist. Mereu m-a asigurat că nu...
Copilul meu avusese nişte episoade urâte la spital, faza cu operaţia, a căzut din pătuţ din vina unei asistente care, după ce i-a făcut injecţia, nu i-a fixat grilajul la pătuţ şi, sub ochii mei (eram la uşa salonului, că nu aveam voie în salon când se făcea tratamentul), a căzut între pătuţuri şi s-a lovit, iar o altă asistentă mi l-a aspirat pe nas şi pe gură şi i-a tras atât de mult mucozităţile, încât îi trăgea sânge la un moment dat de unde îl rănise. I-am smuls furtunul asistentei din mână în urletele copilului... Apoi, la creşă am aflat că a fost bătut în repetate rânduri de o anumită asistentă (când plecam dimineaţa la creşă şi copilul vedea că o iau pe acel drum - avea 2 ani şi jumătate atunci - plângea încontinuu şi atunci nu mi-am dat seama de ce), lucru aflat de la copiii mai mari de la acea creşă. Toate acestea am considerat că au fost şocuri pentru copilul meu şi că de aceea nu vorbeşte.
La vârsta de 3 ani şi jumătate am fost la un medic în Spitalul Obregia, la psihiatrie infantilă băieţi, care m-a asigurat că e un copil normal, «copiii cu probleme se cunosc de când intră pe uşă», acestea au fost vorbele acelui medic. Asistenta a sugerat ceva legat de autism, dar când a văzut că medicul e atât de vehement în diagnostic, nu a mai zis nimic. Am mai aşteptat încă o jumătate de an.
La vârsta de 4 ani am mers la dna dr Sanda Măgureanu, la cabinet particular. După ce l-a întrebat cum îl cheamă şi i-a cerut să-i arate urechea stângă, ne-a spus sec: «Este autist». Am simţit că toată lumea s-a năruit cu noi şi poate de aceea, văzându-ne feţele, ea a continuat: «Hai să nu zicem autist, ci cu elemente de autism».
Ni s-a prescris Rispolept. Am venit acasă şi am căutat pe internet tot ce puteam afla despre autism. Aşa am dat de forumul părinţilor copiilor cu autism, aşa am aflat despre dnul dr Radu Naghiu, la care am ajuns a treia zi de la diagnosticul dnei dr Măgureanu, şi care i-a prescris copilului remedii homeopate. Şi aş putea continua mult despre drumurile noastre pe la diverşi doctori specialişti, dar sunt lucruri dureroase şi nu vreau să mi le mai amintesc în amănunte..."
La 29 ianuarie 2009, un necunoscut înarmat lua viaţa a doi braşoveni şi rănea grav un al treilea, în încercarea de a jefui o casă de schimb valutar. Acum, la mai bine de un an de la jaful armat din Braşov, familiile victimelor au încetat să mai spere că adevărul va ieşi la iveală. Numele atacatorului a fost întâi Serghei Gorbunov, apoi Serghei Gribenco. Probele sunt "subţiri", iar anchetatorii nu se încumetă să meargă în instanţă cu un nou "dosar al farmacistelor".
Pentru că ne urâm între noi. Ardeleni vs bucureşteni, olteni vs moldoveni, posesori de Logan vs posesori de BMW, admiratori ai lui Mircea Badea vs critici ai lui Mircea Badea, dinamovişti vs stelişti, corporatişti vs antreprenori, cumpărători vs dezvoltatori imobiliari etc. etc....
După ce împarte banii pentru pensii, salarii şi plata datoriilor, statul dă ce mai rămâne pentru autostrăzi şi drumuri. Adică mai nimic. Dacă s-ar screme, cu banii pe care îi dă, abia ies pe hârtie 100 de kilometri amărâţi de autostradă.
Colecţia "Cele mai frumoase poveşti" continuă. Luni, 15 martie, va apărea cel de-al şaptelea volum al colecţiei: "Prinţul fericit. Poveşti clasice". Timp de şase săptămâni veţi avea ocazia să vă completaţi minunata colecţie pentru copii. Timp de şase săptămâni veţi avea ocazia să vă completaţi minunata colecţie pentru copii. Fiecare carte va fi însoţită de un cd pe care veţi regăsi dramatizări şi ale altor poveşti. Un cadou perfect pentru copii, dar şi pentru oamenii mari cu suflet de copil.


Bucuresti


















Citez un mic fragment din informatiile postate pe site pentru a va face o mica idee despre ceea ce presupune tratamentul acesta: "Odată ce evaluarea a fost finalizată şi obiectivele tratamentului stabilite, se plasează electrozii pe scalp, împreună cu unul sau doi electrozi pe lobul urechilor pentru şedinţa de neuroterapie. Persoana ce urmează a fi antrenată priveşte ecranul computer-ului şi ascultă tonurile audio, uneori în timp ce citeşte. Aceste sesiuni de antrenament sunt proiectate ca să înveţe persoana să schimbe lent şi să reantreneze pattern-ul undelor lor cerebrale. Prin feedback continuu, antrenament şi practică se menţine pattern-ul sănătos al undelor cerebrale. ."
Merita sa incercati, este un tratament noninvaziv si utilizat cu mult succes in SUA. Multa sanatate.
Daca adresa este obscurata, cautati cu google "nuvaccinurilor"
Cu respect, Nicoleta