x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale O lună pătrată, o lansare perfectă

O lună pătrată, o lansare perfectă

de Dana Andronie    |    30 Mar 2009   •   00:00

Subsemnata declar pe propria răspundere că tot ceea ce am văzut sâmbătă, 28 martie, la Teatrul "Ion Creangă", începând cu ora 19:14, a fost perfect! Atât de perfect, încât nu se poate uita niciodată!



"Pentru că folkul are publicul pe care îl merită: inteligent, elegant, special, fără vârstă. Pentru că publicul de folk merită o Altfel de lansare de album", ne anunţa Alina Manole înainte de evenimentul în sine. Şi aşa a fost! A fost o Altfel de lansare! PERFECTĂ. Pe scenă, alături de actorul principal, au evoluat fără cusur: Adrian Cristescu - pian, Dragoş Şerbănescu - contrabas, Tudor Olaru - bas, Dan Nicolau - trompetă. Invitaţi speciali: chitaristul Mircea Ungureanu şi actorul Adrian Nour.

Lansarea a fost pregătită în cele mai mici detalii, cu o mizanscenă cum nu s-a prea văzut: animaţie video şi imagini filmate, decor de proiecţii, teatru de umbre, coregrafie cu step (într-o complementaritate perfectă cu accentele jazz ale concertului). A fost un spectacol multimedia în care toate cele enumerate nu au trecut nici o clipă limita de background, pentru a acoperi sau a compensa vreun neajuns vocal sau interpretativ. Nu! Mizanscena a fost aproape fastuoasă, dar nu a trecut în faţa muzicii. Iar vocea Alinei a fost şi ea perfectă, la înălţimea pieselor pe care publicul aproape că le ştia. Concertul s-a terminat în triumf, cu piesa de referinţă, "Luna Pătrată", cântată în picioare de toată sala.

Alina Manole este un om fericit! A avut un vis pe care şi l-a realizat perfect, cum nici în cele mai frumoase vise nu se putea materializa. Şi-a lansat albumul "Luna Pătrată" cum a vrut, cum a simţit şi cu banii ei (10.000 de euro a fost nota de plată).

×
Subiecte în articol: arte