23:32
Sambata
20 martie 2010
Bucuresti
MIN 6°C
MAX 19°C
Cauta
Cu schiurile printre stele
Imagine 1
1 din 4 imagini
Tudor Cireş
Imagine 1
Pentru schiorii români, Alpii francezi nu au fost niciodată mai aproape. De la Cluj-Napoca sau Bucureşti şi până la Grenoble, "poarta către pârtii", nu sunt decât două-trei ore de mers cu avionul.
Răsfoieşte:  1 2
1392 vizite
De aici, alte două ore cu autocarul, urcând uşor muntele. Peisajele sunt fantastice, iar munţii, pe care începi să-i vezi mai aproape, şi mai aproape, îţi taie respiraţia. Oricând ai veni aici, fie că este noiembrie sau aprilie (sezonulde schi se întinde pe trei anotimpuri), stratul de zăpadă este la fel de generos,iar pârtiile la fel de primitoare. Într-adevăr, în Alpii francezi iarna este de neoprit!

Ce oferă Franţa în plus faţă de Austria, Italia sau, mai nou, Bulgaria (pentru a aminti doar câteva dintre destinaţiile în vogă astăzi în România)? Mai întâi, un sezon prelungit, cu pârtii situate la peste 2.000-3.000 de metri altitudine, acolo unde este patria "zăpezilor veşnice". Domenii schiabile cu sute de kilometri de pârtii de toate nivelurile, foarte bine marcate, astfel încât să nu te rătăceşti. Este de domeniul fantasticului!

Teleschiuri, telescaune, telecabine, gondole, lifturi şi trenuri subterane (ce asigură accesul în gheţari). Mii de tunuri de zăpadă, care pornesc noaptea, pentru ca dimineaţă turiştii să schieze pe o pârtie nou-nouţă. Şcoli de schi cu instructori profesionişti, a căror viaţă este strâns legată de cea a muntelui. "Restaurante la altitudine", adevărate mostre de bucătărie franceză montană, astfel încât să nu te desparţi de pârtii nici măcar o jumătate de oră.

Locuri special amenajate pentru copii, unde ei pot învăţa să schieze sau să se joace, în timp ce părinţii testează pârtiile. Numeroase trasee off-piste pentru schiorii amatori de senzaţii tari. Cum ar fi să schiezi pe un gheţar, la Chamonix, în mijlocul verii? Sau cum e să zbori pe pârtiile unde se desfăşoară an de an campionate mondiale? Incitante surprize!

Dar poate cel mai important este că domeniile schiabile din Alpii francezi sunt extrem de versatile. Se adaptează oricărui buget, oricărui schior şi oricărui vis.

PĂDUREA ALBĂ...
Acesta este numele pe care îl are domeniul schiabil de la Risoul. 83% din cei 185 de kilometri de pârtii se află la peste 2.000 de metri altitudine, acoperind toate nivelurile de dificultate. Chabrières, pârtia care a găzduit Campionatul Mondial de Schi Viteză din ianuarie 2009, este un punct de atracţie. La ora 10:00 dimineaţa, schiorii doritori au parte de lecţii de la un "instructor-vedetă". Philippe Billy, recordman la această probă (243,9 km/oră), descoperă noi talente! Inedit, una dintre pârtii este echipată cu camere video care vă înregistrează evoluţiile. Le vizionaţi şi vă îmbunătăţiţi performanţele! Sau poate trimiteţi filmuleţul prietenilor, ca să vină să vă ţină companie!

Snowborderii îşi pot perfecţiona tehnica, având la dispoziţie 180 de kilometri de pârtii, inclusiv rampe de sărituri. Pentru cei care nu schiază se organizează drumeţii cu rachetele până în inima muntelui, excursii tematice pentru a descoperi centre de artizanat, gastronomie, savurând astfel din plin specificul acestor locuri. Patru pârtii pentru săniuţe, trasee de moto-neige sau schi-joering (un alt fel de a schia, tras de... un cal).

Cu bicicleta pe zăpadă, pornind de la 2.571 de metri altitudine. Cum vi se pare? Fiind o staţiune adresată în general familiilor şi tinerilor (la sfârşit de săptămână parcarea se umple de autocare din Slovenia, Cehia sau Marea Britanie), cazarea se face în special în apartamente pentru patru, şase sau opt persoane, dotate cu bucătărie complet utilată. 

 

Răsfoieşte:  1 2
ACUM IN JURNALUL.RO

Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. Acceptă propunerea unui interviu cu bucuria de-a putea vorbi limba natală.

Cu bugetul in piuneze fara bani pentru pensii si salariile bugetarilor, Cabinetul Boc alege calea investitiilor publice scumpe, aiuritoare si inutile de genul noului sediul al Serviciului de Protectie si Paza (SPP) pentru care a alocat numai putin de 136 milioane lei (32 milioane euro), scrie cotidianul Financiarul.

banner_300x90.jpg

Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.

Jurnalistul Ion Cristoiu a fost consultant la filmul "Cel mai iubit dintre pământeni". Îl cunoştea pe regizorul Şerban Marinescu de dinainte de 1989, de la ediţiile Festivalului filmului pentru tineret de la Costineşti. Ideea realizării unui asemenea film a fost a lui.

"Cel mai iubit dintre pământeni" este cu siguranţă unul dintre filmele de referinţă ale cinematografiei româneşti, un regal actoricesc realizat cu fonduri 100% private, în primii ani de după Revoluţie. Povestea producţiei cinematografice am aflat-o de la regizorul Şerban Marinescu.

Trebuie ştiut că Ştefan avea un nuc uriaş în curte, un arbore fabulos, cum nu existau doi în zonă. Copacul făcea parte din familie. Ştefan era convins că el şi nucul sunt cam de aceeaşi vârstă.

WEB CAM

Muntele Mic - Hotel Sebeş

Sighişoara

Piata Presei Libere

Bacău

Piata Victoriei

Câmpina

Azuga - Panorama Bucegi

Piata Romana

Olimp - Popasul Pescarilor

Azuga - Sorica

Caracal

Cluj Napoca

Piata Revolutiei

Craiova

1 Mai - Turda

Galaţi - Faleza Dunării

Str. Turda

Gara de Nord

Cabana Bâlea

Iaşi - Palatul Culturii

Pipera/Barbu Văcărescu

Borsa

Otopeni - Piata Primariei

Antena1 - DN1

Otopeni - Parcul Central

Borşa - Zapp

Otopeni - DN 1

Busteni - Kalinderu

Reşiţa

Herastrau

Sinaia

Busteni - Kalinderu II

Buşteni Snowpark

Sighişoara - Piaţa Cetăţii

Cavnic

Valea Arieşului

Tg Jiu - Poarta Sărutului

Harghita Bai

Tg Jiu - Masa Tăcerii

Muntele Mic

Parang

Parîng - Cabana ANEFS Zapp

Pasul Tihuta

Poiana Braşov - Postavaru

Poiana Braşov - Zapp Kanzel

Poiana Braşov - Zapp

Predeal Telescaun

Predeal

Rânca Teleschi M1

Semenic

Sinaia 1400

Sinaia 2000

Sinaia - Valea Dorului

Straja - Platoul Soarelui

Straja Teleschi 1

Straja - Teleschi 5

Suior

Vatra Dornei



vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
10°C
Senin
759 mmHg
Vant
3 km/h V-SV

Prognoza Meteo
Sambata
6  19
Pres.
Duminica
9  19
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif




cristina-dinu_600x800px_2-tel_2-460x613.jpg

moftul.jpg
macheta-lacul-lebedelor-160x220.jpgstraini_in_noapte.jpgmacheta-florin-piersic-160x220px.jpgdivortul_de_aur.jpg

20100401_proconsuljp

folkblog

logo-teacup-160x70.gif
logo_eteatru_1.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP