"Circa 13% dintre români nu s-au decis încă unde vor petrece vacanţa, iar 20% ştiu sigur că vor sta acasă, deoarece situaţia financiară nu le permite o altă opţiune", se mai arată în studiul citat.
LA MARE, LA SOARE
În topul destinaţiile de vacanţă, litoralul românesc ocupă primul loc. Deşi cei mai mulţi aleg România pentru petrecerea concediului, când vine vorba despre a călători în străinătate, Turcia, Italia, Grecia şi Spania sunt atât în 2008, cât şi în 2009 cele mai vizitate destinaţii. Concediul este un nou prilej pentru a fi aproape de familie, aceasta fiind partenerul preferat de vacanţă pentru mai mult de jumătate dintre români. Prietenii şi colegii sunt şi ei aleşi de 22% dintre persoanele care-şi iau concediu, în special de cei cu vârste până în 24 de ani. Doar 6% dintre români preferă să meargă singuri în vacanţă. Maşina personală sau a prietenilor reprezintă principalul mijloc de transport ales pentru a ajunge la destinaţiile stabilite, peste jumătate dintre românii care pleacă în vacanţe optând pentru această modalitate. Trenul şi autocarul sunt luate în considerare într-o mai mică măsură ca opţiuni de deplasare, fiind folosite de 20% dintre cei care intenţionează să plece în concediu, în timp ce avionul este ales de 9%. Proporţia celor nehotărâţi încă asupra variantei de transport ajunge la 17%. Informaţiile provin din GfK Omnibus, studiu realizat lunar de compania de cercetare GfK România. Eşantionul este format din 1095 de persoane din zona urbană şi rurală, iar culegerea datelor a fost realizată în perioada 2-20 iunie 2009.
TURIŞTI ÎN SCĂDERE
Anul 2009 nu se arată bun pentru operatorii din turism. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primele cinci luni ale acestui an au însumat 2,03 milioane, în scădere cu 14,8% faţă de cele din perioada similară a anului trecut, 77,8% din total reprezentând turişti români, potrivit datelor INS. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în ianuarie-mai au însumat 4,6 milioane, în scădere cu 20% faţă de cele din perioada similară din 2008. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada menţionată a fost de 21,9% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 6,6 puncte procentuale. Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele cinci luni de 2,7 milioane, în scădere cu 13,3% faţă de anul trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,3%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 64,5% din totalul sosirilor vizitatorilor străini, pe primul loc situându-se Ungaria (39%), urmată de Bulgaria (20,2%), Germania (8,9%) şi Italia (8,3%).
În luna mai, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 550.700 de persoane, în scădere cu 10,6% faţă de cele din aceeaşi lună din 2008.

VIDEO Vîntu, la urcarea în duba poliţiei: "Sper din toată inima, ca atunci când Băsescu va pierde în sfârşit o bătălie, să îl văd în locul meu"
Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut de procurorii Parchetului instanţei supreme, pentru 24 de ore, fiind acuzat de favorizarea infractorului, după ce ar fi facilitat fuga din ţară a lui Nicolae Popa.
Două zile, el a fost pentru toată România doar "un poliţist". N-a avut nume, prenume, grad sau fotografie, a fost "judiciaristul agresat într-un bar din Târgovişte". Vreme de două zile, Codruţ Constantin Oprea a rămas doar numărul 216 în statistica IGPR-ului cu poliţiştii ultragiaţi de la începutul acestui an.
Pe izlazul comunei Costeşti din judeţul Vâlcea s-au strâns ieri sute de romi din toată ţara. În fiecare an sărbătoresc aici Sfânta Maria Mică. Prilej de fală, de etalare a averilor şi a puterii. Dacă-i întrebi de bani, toţi ţiganii se tânguie că i-a sărăcit criza. Şi că Guvernul, şi să vrea, nu are ce să le impoziteze.
VIDEO Preşedintele Băsescu anunţă din nou că ce e mai greu a trecut şi că economia României a depăşit vârful crizei. Preşedintele a mai spus aceleaşi cuvinte în acelaşi context de cel puţin două ori până acum, o dată fiind în noiembrie 2009, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale.
+ Băsescu: Să vedem soluţii pentru a elibera 1,5 miliarde euro din împrumuturi pentru investiţii
08 SEP 10 / Observator
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat că preşedintele Traian Băsescu are tot felul de declaraţii politice necontrolate, creând imaginea unui om epuizat, plin de frustrări şi ură pe tot ce mişcă, fiind incapabil să înţeleagă lumea din jurul său.



Bucuresti














