Fostul acţionar majoritar al Rompetrol Group, actualmente membru în Consiliul de Administraţie a caracterizat drept "trăznaie" o reglementare a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) care obligă acţionarii ce deţin mai mult de 33% dintr-o companie să facă oferte publice de preluare.
"În calitate de persoană iniţiată şi partener de afaceri al KazMunaiGaz, grup pus în faţa necesităţii derulării unei oferte publice de preluare obligatorii pentru companiile Rompetrol Rafinare (RRC) şi Rompetrol Well Services (PTR), companii listate pe piaţa de capital din România, dumnealui îndeamnă la nerespectarea legii", AIPC într-un comunicat.
Membrii Asociaţiei spun că Patriciu a lansat oferte de preluare în Marea Britanie şi Germania, însă nu şi la companiile din România.
Reprezentanţii investitorilor susţin că instrucţiunea privind obligativitatea derulării
Nerespectarea obligativităţii de a lansa oferte de preluare va fi sancţionată de CNVM cu amendă de până la 5% din capitalul acţionarilor majoritari, aceştia urmând să fie acţionaţi şi în instanţă, potrivit Comisiei.
În 2007, KazMunaiGaz a cumpărat 75% din grupul Rompetrol, pentru 1,6 miliarde de dolari.
Patriciu a vândut în iunie şi participaţia de 25% pe care o mai deţinea. The Rompetrol Group controlează 50,59% din Rompetrol Rafinare Constanţa şi 51% din capitalul Rompetrol Well Services.
Sunt semne că palatele Victoria şi Cotroceni n-ar mai vorbi aceeaşi limbă
Ca să prindă gestul patriotic al PDL de a-şi sacrifica miniştrii pentru binele ţărişoarei lor, în prime time şi nu pe la miez de noapte, secretomania a dispărut ca prin farmec, iar portocaliii au dat dezlegare la surse să grăiască poporului. Aşa am aflat care sunt miniştrii remaniaţi ai Guvernului Boc.
Lista noilor miniştri a fost aprobată în unanimitate de Colegiul Director al PDL. Aceştia sunt: Finanţe- Gheorghe Ialomiţianu, Economie- Ion Ariton, Munca- Ioan Botiş, Comunicatii- Valerian Vreme, Transporturi- Anca Boagiu, Agricultură- Valeriu Tabără.
+ Moţiunea Opoziţiei îi pune lui Băsescu toate cărţile în mână
02 SEP 10 / POLITIC
+ "Remanierea, pregătirea PDL în faţa moţiunii de cenzură a Opoziţiei"
02 SEP 10 / POLITIC
Cornelia Galavan. O "Lacrimă Rutieră" născută din propria-i tragedie. O luptă continuă de 13 ani cu infirmitatea căpătată de pe urma unui accident de circulaţie, chiar pe o trecere de pietoni. Femeia, în ciuda bolii, a avut puterea să-şi caute dreptatea, reuşind să-l condamne [...]


Bucuresti












