x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CFR SA vrea să atragă fonduri europene de 3,6 miliarde de euro până în 2011

CFR SA vrea să atragă fonduri europene de 3,6 miliarde de euro până în 2011

19 Aug 2010   •   00:00

CFR SA vrea să atragă fonduri europene de 3,6 miliarde de euro până în 2011 pentru a moderniza Coridorul de Transport Paneuropean IV, urmând ca până la finele anului să liciteze tronsoanele Radna-Curtici şi Simeria-Coşlariu, astfel încât trenurile să circule cu 160 de kilometri pe oră, potrivit Mediafax.



În România, Coridorul IV are traseul Curtici-Simeria-Braşov-Bucureşti-Constanţa.

"Avem toate garanţiile că până la sfârşitul anului vom avea licitaţii de 1,6 miliarde de euro şi în 2011 de 2 miliarde de euro, la care se adaugă bani de la bugetul de stat pentru cofinanţarea proiectelor de pe Coridorul IV", a declarat directorul general al CFR SA, Emil Sabo.

Tronsonul Radna-Curtici are o lungime de 52 de kilometri, iar licitaţia, de 350 milioane de euro, va avea loc în septembrie. Sectorul Simeria-Coşlariu are o lungime de 68 kilometri şi o valoare de 550 milioane de euro, licitaţia urmând să fie lansată în noiembrie.

Totodată, CFR SA va alege în această săptămână consultantul pentru implementarea unui sistem modern de semnalizare denumit ERTMS (European Rail Traffic Management System), iar săptămâna viitoare executantul contractului în valoare de 62 milioane de euro.

În prezent, pe coridorul IV se lucrează pe tronsoanele Câmpina-Predeal şi Bucureşti-Constanţa, care, potrivit celor mai recente declaraţii ale ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, va fi finalizat în vara anului viitor, cu o întârziere de peste un an.
Pentru sectorul Câmpina-Predeal, directorul CFR SA spune că lucrările sunt realizate în proporţie de peste 60%, astfel încât în luna noiembrie unul dintre cele două fire de circulaţie să fie finalizat, la fel şi cele 120 de poduri şi podeţe care în prezent sunt realizate în proporţie de 80%.

Deocamdată, doar tronsonul Bucureşti-Câmpina, în lungime de 92 de kilometri, a fost modernizat, însă din cauza faptului că nu s-au asigurat banii necesari pentru întreţinere au apărut puncte periculoase, care au dus la limitări de viteză.

n prezent, aproape 40% din reţeaua de cale ferată şi peste 60% din numărul total de poduri şi podeţe au depăşit termenul-limită la care ar fi trebuit reparate, situaţie care sporeşte riscul producerii de accidente.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România este obligată să asigure pe calea ferată o viteză de 160 km/oră pentru trenurile de călători, şi nu de 120 km/oră, standardul românesc de viteză.

×
Subiecte în articol: economic