x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cinci milioane de euro pentru trei pârtii

Cinci milioane de euro pentru trei pârtii

21 Feb 2010   •   00:00

Guvernul a alocat judeţului Suceava suma de cinci milioane de euro pentru construcţia unor pârtii de schi şi fonduri pentru studii privind realizarea unor investiţii turistice la Vatra Dornei şi Cacica, a declarat, azi, deputatul PDL de Suceava Eugen Uricec

Uricec a spus, într-o conferinţă de presă, că în ultima şedinţă de Guvern au fost alocate judeţului Suceava fonduri pentru diverse investiţii în turism.

El a arătat că pentru pârtia de schi de la Suceviţa, unde anul trecut s-au făcut investiţii de 500.000 de euro, s-au alocat 2,2 milioane de euro pentru continuarea lucrărilor, iar la pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc, din zona Rarău, începută în 2009, a fost alocată suma de două milioane de euro.

Totodată, s-au alocat 800.000 de euro pentru infrastructură, drum de acces, parcări şi instalaţii de produs zăpadă artificială pentru pârtia de schi de la Mălini.

El a mai spus că se intenţionează, totodată, repunerea în circuit a Cazinoului din Vatra Dornei, care a fost trecut, în anul 2004, în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi care este într-o stare avansată de degradare. În acest sens, Guvernul a alocat fonduri pentru efectuarea unui studiu de specialitate, urmând ca apoi, în urma unui parteneriat între Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi CJ Suceava sau CL Vatra Dornei, să fie executate lucrările de reabilitare a clădirii.

Uricec a mai declarat că Guvernul a alocat fonduri şi pentru un studiu în domeniul balnear în cazul Salinei Cacica.

×
Subiecte în articol: economic