x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CRIZA CONTINUĂ - AIG, următorul gigant afectat de crah

CRIZA CONTINUĂ - AIG, următorul gigant afectat de crah

17 Sep 2008   •   00:00

Reducerea ratingurilor pentru AIG şi scăderea capitalizării sale cu 61% numai în şedinţa bursieră de luni arată că asigurătorul ar putea fi următoarea victimă a turbulenţelor financiare. Analiştii estimează că problemele grupurilor bancare vor avea efecte negative pentru economia României.



Reducerea ratingurilor pentru AIG şi scăderea capitalizării sale cu 61% numai în şedinţa bursieră de luni arată că asigurătorul ar putea fi următoarea victimă a turbulenţelor financiare. Analiştii estimează că problemele grupurilor bancare vor avea efecte negative pentru economia României.

AIG ar putea fi următoarea victimă a crahului economic mondial după ce agenţiile de rating au redus cu două sau trei trepte evaluarea viabilităţii companiei la obţinerea de finanţare, iar capitalizarea bursieră a scăzut cu 61% luni pe bursa de la New York.

Moody’s a redus ieri ratingul AIG de la A2 la Aa3, iar Standard & Poor’s (S & P) a revizuit cu trei trepte evaluările, de la AA – minus la A – minus. Şi Fitch a retras două niveluri. "Dacă AIG cade, va fi cea mai grea lovitură. AIG are un impact mai mare asupra preţului petrolului în acest moment decît Arabia Saudită", a spus ieri Larry Grace, analist pe probleme de energie al Kim Eng Securities Hong Kong.

Luni, după anunţarea falimentului băncii Lehman Brothers, cel mai mare din istoria SUA, şi după ce Merrill Lynch a fost preluată la un preţ subevaluat, acţiunile AIG au plonjat cu 61%, după ce Fed a angajat banca de investiţii Morgan Stanley pentru revizuirea opţiunilor de recuperare a asigurătorului. La cotaţiile actuale, valoarea AIG este cu 92% mai mică faţă de începutul anului. Iar evaluarea în scădere a ratingurilor ar putea duce la solicitarea de noi garanţii pentru finanţare, ca şi la anularea unor contracte de asigurări, ceea ce ar duce la o reacţie în lanţ. "Acest scenariu ar avea un impact mult mai puternic decît prăbuşirea unei bănci precum Lehman Brothers, Bear Stearns, Wachovia sau Washington Mutual. AIG are o prezenţă globală mult mai extinsă. Acoperirea lor poate influenţa o bază largă de consumatori din întreaga lume", a spus ieri şi Lorraine Tan, director de cercetare pentru piaţa asiatică la agenţia de rating S & P. Fed a cerut JP Morgan şi Goldman Sachs să analizeze posibilitatea acordării unui împrumut de 70-75 de miliarde pentru AIG. Acum două zile, AIG a cerut acordarea de către Fed a unui împrumut de 40 de miliarde de dolari pe termen scurt. Tot atunci, statul New York a intermediat un ajutor de 20 de miliarde de dolari pentru asigurător.

Dezastru pe Wall Street

Bursa de la New York a avut luni cea mai mare cădere de după 11 septembrie 2001, principalii indici de pe Wall Street scăzînd cu valori între 3,6%-4,7% din cauza sectorului financiar. Indicele de referinţă Standard & Poor’s 500 a pierdut 4,71%, în vreme ce indicele Dow Jones, ce măsoară cotaţiile celor mai importante companii din industrie, a coborît cu 4,42%. Acţiunile Merrill Lynch au închis în creştere cu 0,1%, dar cumpărătoarea sa, Bank of America, a scăzut cu 21,3%. Goldman Sachs a pierdut şi ea 21,1% şi Morgan Stanley a scăzut cu 13,5% din cauza slăbirii încrederii investitorilor, ca urmare a asemănărilor cu Bear Sterns şi Lehman Brothers.

Acţiunile europene au scăzut ieri cu 3,1%, pînă la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, după ce luni înregistraseră pierderi de 3,9% din cauza ştirilor privind sistemul financiar din SUA. Băncile din Anglia au fost "vedetele" scăderilor de ieri în Europa, grupurile HBOS, Royal Bank of Scotland, Barclays, Lloyds şi HSBC avînd pierderi între 6% şi 21%.

ESTIMARE - Vin vremuri grele pentru constructori şi retaileri

Criza economică mondială va afecta România prin creşterea riscurilor pentru firmele care activează pe piaţa românească. Cele mai lovite companii  vor fi cele din construcţii şi electrocasnice, domeniile considerate cu cele mai mari probleme în ţara noastră. "Sectorul construcţiilor este foarte expus, pentru că s-a construit mult şi haotic şi există expuneri mari pe acest sector. Riscurile cresc dacă ne uităm ce s-a întîmplat în Spania,  Polonia, Ungaria, unde preţurile scad de la lună la lună", a declarat Cristina Rusuleanu, general manager la Euler Hermes, lider mondial în asigurarea de credite comerciale. Ea a adăugat că se aşteaptă ca lucrurile să se înrăutăţească şi a explicat că "majoritatea cazurilor pe care le avem pe rol sînt cauzate de insolvenţă, şi nu de rea-voinţă". Şi electrocasnicele vor trece printr-o perioadă în care vînzările vor scădea. "Deja nu mai sînt acele creşteri ale cifrelor de afaceri, companiile din acest domeniu se confruntă cu stagnări ale vînzărilor", a mai declarat Rusuleanu.

CONSECINŢE. Criza ar putea sălta preţurile la poliţele de asigurare de credite cu pînă la 20%. "Creşterea riscurilor ar putea duce anul viitor şi la majorarea preţurilor pentru poliţe cu aproximativ 10%-20%", a declarat Jochen Dumler, prezent la conferinţa de lansare a sucursalei româneşti a Eules Hermes. Compania controlată de Allianz a fixat ca ţintă pentru sucursala românească o cifră de afaceri de 2 milioane de euro pînă la sfîrşitul acestui an. (D. Ivan)

Bursa, în picaj şi la Bucureşti

BVB a avut ieri una dintre cele mai negre zile, scăzînd cu 7,41% în medie. Sectorul financiar a fost cel mai greu încercat, Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) avînd o scădere medie de 8,98%, în vreme ce titlurile BRD au pierdut 13,25% pe fondul zvonurilor unei expuneri mari a băncii-mamă, Societe Generale, faţă de Lehman Brothers. "După anunţul de luni privind falimentul băncii americane, o parte din investitorii în Societe Generale s-au panicat, aşteptîndu-se la scăderi mari şi pe acţiunile băncii franceze", aprecia un broker. În Franţa, Societe Generale a înregistrat o scădere de 4,4%. Preţul de închidere al acţiunilor BRD a fost de 13,1 lei pe un titlu, în vreme ce la începutul anului era de 28 de lei. Astfel, valoarea băncii a scăzut cu peste 50%, şi acum valorează 9,129 miliarde de lei (2,53 miliarde de euro) faţă de 19,51 miliarde de lei
(5,41 miliarde de euro) la începutul lui 2008. La un curs de 3,6 lei pentru un euro, BRD a pierdut pînă acum 2,88 miliarde
de euro pe BVB. Doar trei companii au încheiat ziua pe plus, Socep (5,56%), Policolor (2,20%) şi Armătura (0,33%).
În topul scăderilor se află Bermas (-14,93%), Amonil (-14,88%), Azomureş (14,78%). Tot din sectorul financiar, Broker Cluj a scăzut cu 13,5%, Banca Carpatica a scăzut cu 2,7%. Trendul puternic descendent al pieţei a fost urmat şi de acţiunile companiilor din sectorul energetic, preţurile coborînd însă mai puţin, cu 5,85%. Totuşi, comparativ cu tranzacţiile, au crescut de la un total de 15,7 milioane de lei la 54,7 milioane de lei.


×
Subiecte în articol: economic miliarde scăzut