18:02
Vineri
19 martie 2010
Bucuresti
MIN 3°C
MAX 15°C
Cauta
PIERDERI
Pensiile private lovite de criză
 Creşterea stimulentelor va avea efect benefic asupra pieţei pensiilor private fie ele facultative sau obligatorii, spune Andănuţ
Agerepres
Creşterea stimulentelor va avea efect benefic asupra pieţei pensiilor private fie ele facultative sau obligatorii, spune Andănuţ
Fondurile de pensii private facultative ar putea atrage 4-5 milioane de clienţi de-abia în următorii 15-20 de ani, cu condiţia unor stimulente fiscale reale din partea statului, care să responsabilizeze şi să atragă interesul atât din partea clienţilor individuali, cât şi din partea companiilor, potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
de Irina Crudu
1/12/2009
 
1191 vizite
"Practica sistemelor similare de pensii private din regiunea Europei Centrale şi de Est, în state precum Cehia, Polonia, Ungaria şi Bulgaria, arată că singura soluţie pentru a dezvolta economisirea populaţiei prin pensii facultative este stimulul fiscal. Cu cât deducerea fiscală este mai substanţială, cu atât produsul de economisire este mai atractiv. Din această perspectivă, lucrurile sunt simple şi clare: nu trebuie ca România să reinventeze roata în domeniu, ci este suficient să copieze reţele care şi-au dovedit succesul în pieţe similare", a explicat Crinu Andănuţ, preşedintele APAPR. La sfârşitul lunii octombrie anul acesta, la pilonul II pensii private obligatorii erau 4,85 milioane de participanţi, faţă de 46.719 participanţi la pensiile privare facultative, potrivit datelor APAPR.

Deductibilitatea fiscală mai mare şi completă ar putea stimula atât interesul persoanelor, cât şi interesul companiilor de a oferi pensii facultative angajaţilor, ca parte a beneficiilor salariale. "În Vest, locul de muncă nu înseamnă doar salariu. Înseamnă beneficii şi înseamnă fondul de pensii la care angajatorul plăteşte şi o contribuţie lunară, ceea ce ţine angajaţii mai aproape de compania la care lucrează. De aceea, pensiile facultative, dacă sunt oferite de companii, sunt elemente de motivare, retenţie şi responsabilizare a personalului", spune preşedintele APAPR.

PIERDERI DE 150 DE MILIOANE EURO
Potrivit acestuia, problema principală cu care se confruntă piaţa de pensii din România este finanţarea redusă. În ceea ce priveşte fondurile de pensii private obligatorii, pilonul II, nivelul contribuţiei virate de la bugetul public de pensii trebuia să crească anul acesta de la 2% la 2,5% din venitul brut al celor aproape 5 milioane de participanţi la fonduri, însă decizia Guvernului a fost îngheţarea acestuia la 2%. "În 2010, procentul de contribuţie trebuia să fie 3%, însă cel mai probabil el va fi de doar 2,5%, urmând ca revenirea la calendarul stabilit iniţial să se facă în 2011. Măsura de încetinire a reformei se traduce prin pierderi de peste 150 de milioane de euro pentru cei 5 milioane de clienţi, la nivelul acestor doi ani, în care contribuţia virată este, sau va fi, mai mică decât era planificat iniţial", a declarat Andănuţ. Nici măcar un nivel de 6% preconizat în 2016 nu este suficient pentru a asigura o pensie decentă. media din Europa de Est relevă practica unor niveluri de contribuţie de 10%-15% sau mai mari. Pe Pilonul II, intrarea de noi participanţi ar putea fi stimulată în 2010 de viitoarea nouă lege a pensiilor, care ar putea include în categoriile contributive la sistemul public de pensii circa 300.000 de noi participanţi. "Pe Pilonul III de pensii private facultative, creşterea pieţei va fi probabil la fel de lentă ca anul acesta, pe fondul crizei economice şi din cauza deducerii fiscale insuficient de atractive. Atât aşteptata revenire a economiei în următoarele trimestre, cât şi o creştere a deductibilităţii fiscale efective, pe care sperăm să le vedem în 2010, ar putea stimula apetitul indivizilor şi companiilor de a contribui la fondurile de pensii facultative", a adăugat preşedintele APAPR.

PROFIT ÎNTĂRZIAT
O simulare realizată la nivelul APAPR arată că, în medie, administratorii de pe Pilonul II de pensii private vor intra pe profit începând cu anul 2012, adică au în faţă încă 10-12 ani de pierderi asumate, la nivel de industrie. Administrarea de fonduri de pensii este o piaţă profitabilă, la nivel de business, doar privită pe un orizont de minimum 20-30 de ani. "Pe piaţa de pensii private obligatorii consolidarea se apropie de final. După ce 18 administratori au luat startul în urmă cu doi ani, în prezent activează pe piaţă doar 12, urmând ca la începutul anului viitor să rămânem cu nouă administratori, adică jumătate din numărul iniţial. Ceilalţi au fost şi sunt parte a procesului de concentrare şi consolidare prin fuziuni între fondurile de pensii", a precizat Andănuţ.

 
3. Intrebari pentru viitorul presedinte
de magda |  2/12/2009 11:02:56
"Parca niciodata in ultimele doua decenii nu s-a cascat o mai mare prapastie intre o clasa politica inclestata intr-o crincena batalie electorala si o natiune care geme sub povara unei crize de o gravitate fara precedent. Un guvern struto-camila din punct de vedere politic si slab din punct de vedere administrativ a gestionat foarte modest situatia creata de un tsunami care a lovit Romania, incepind cu martie/aprilie, cu o forta mult mai dramatica decit se anticipa. S-au facut planuri anticriza pe genunchi, nimeni nici macar nu mai tine minte asa-zisele masuri care, oricum, nu au fost aplicate niciodata, asta dupa ce au fost anuntata cu o enfaza pe care doar inocenta profesionala ti-o poate conferi".
Vezi continuarea pe ******bloombiz***/finante/intrebari-pentru-viitorul-presedinte
2. bravo!
de de necrezut! |  1/12/2009 11:10:52
Pensii private ! NU ! O noua hotie ! Nimeni nu garanteaza nimic desi banii dati la fonduri "private " sunt multi si dati lunar . Cand vor trebui platite pensii private asiguratorii vor disparea . Este o HOTIE
1. titlu fortat, de tabloid disperat, nu de ziar qual
de Zorba |  1/12/2009 00:20:51
In afara de titlu, care e complet pe langa realitate, materialul e o poza buna a pensiilor private, o piata lovita nu de criza, ci de prostia politicienilor.

Din pacate, cand romanul mediu va intelege ce e cu fondurile private de pensii si ca de fapt fondurile ii dau, nu ii iau bani din buzunar, ar putea fi prea tarziu...
ACUM IN JURNALUL.RO

Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. Acceptă propunerea unui interviu cu bucuria de-a putea vorbi limba natală.

Comisarul Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, vorbeşte într-un interviu acordat Jurnalului Naţional despre problemele din peisajul rutier românesc. El ci­tea­ză o analiză a Băncii Mondiale, potrivit căreia un mort într-un accident rutier înseamnă pentru statul român o pierdere de 130.000 de dolari, iar pentru un rănit grav, 13.000 de dolari.

Cu bugetul in piuneze fara bani pentru pensii si salariile bugetarilor, Cabinetul Boc alege calea investitiilor publice scumpe, aiuritoare si inutile de genul noului sediul al Serviciului de Protectie si Paza (SPP) pentru care a alocat numai putin de 136 milioane lei (32 milioane euro), scrie cotidianul Financiarul. Licitatia a fost castigata de un amic al ministrului economiei, Adriean Videanu, Raul Doicescu care detine compania de constructii Bog’Art. Ce s-ar fi putut construi atat ca investitie publica care sa serveasca mai bine romanul platitor de taxe si impozite dar si ca investitie privata care sa produca plusvaloare?

Victor Ciutacu ● PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNI
Lumea relevată de stenogramele publicate de Hotnews (lovitură de presă, deşi intuiesc lesne sursa, orice s-ar spune) e pestilenţialp. Avem în faţa ochilor o amestecatură de politicieni, oameni de afaceri şi judecători care convieţuiesc într-un melanj greţos pe principiul "o mână spală pe alta şi amândouă obrazul".

 

WEB CAM

Muntele Mic - Hotel Sebeş

Piata Universitatii

Sighişoara

Piata Presei Libere

Bacău

Arieseni

Piata Victoriei

Câmpina

Piata Romana

Olimp - Popasul Pescarilor

Caracal

Cluj Napoca

Piata Revolutiei

Craiova

1 Mai - Turda

Galaţi - Faleza Dunării

Gara de Nord

Cabana Bâlea

Iaşi - Palatul Culturii

Pipera/Barbu Văcărescu

Borsa

Antena1 - DN1

Borşa - Zapp

Busteni - Kalinderu

Reşiţa

Herastrau

Sinaia

Busteni - Kalinderu II

Buşteni Snowpark

Sighişoara - Piaţa Cetăţii

Cavnic

Valea Arieşului

Tg Jiu - Poarta Sărutului

Harghita Bai

Tg Jiu - Masa Tăcerii

Muntele Mic

Parang

Parîng - Cabana ANEFS Zapp

Pasul Tihuta

Piatra Neamţ

Poiana Braşov - Postavaru

Poiana Braşov - Bradul

Poiana Braşov - Zapp Kanzel

Poiana Braşov - Zapp

Predeal Telescaun

Predeal

Rânca Teleschi M1

Semenic

Sinaia 1400

Sinaia 2000

Sinaia - Valea Dorului

Straja - Platoul Soarelui

Straja Teleschi 1

Straja - Teleschi 5

Suior

Vatra Dornei



vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
13°C
Senin
764 mmHg
Vant
2 km/h V-SV

Prognoza Meteo
Vineri
3  15
Pres.
Sambata
7  17
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif




cristina-dinu_600x800px_2-tel_2-460x613.jpg

moftul.jpg
macheta-lacul-lebedelor-160x220.jpgstraini_in_noapte.jpgmacheta-florin-piersic-160x220px.jpgdivortul_de_aur.jpg

20100401_proconsuljp

folkblog

logo-teacup-160x70.gif
logo_eteatru_1.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP