x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sediul Guvernului, consolidat cu 460.000 de lei

Sediul Guvernului, consolidat cu 460.000 de lei

22 Oct 2010   •   00:00

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a atribuit firmei Carpaţi Proiect, prin negociere fără anunţ de participare, un contract de realizare a unui studiu de fezabilitate pentru lucrări de intervenţii la zonele neafectate de consolidare la sediul Guvernului în sumă de peste 460.000 de lei.



Încheierea contractului prin negociere fără anunţ de participare este justificată de regie prin faptul că serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice. Carpaţi Proiect este proiectant general al lucrărilor de consolidare a Palatului Victoria din 2009, potrivit Mediafax.

Cu o singură ofertă primită în condiţiile acordării contractului pe baza acestei proceduri, criteriul de atribuire indicat de RA-APPS este "preţul cel mai scăzut". În primăvara acestui an, RA-APPS a încheiat cu firma Carpaţi Proiect, tot prin negociere fără anunţ de participare, un contract de servicii de "asistenţă tehnică" la realizarea proiectului de consolidare a sediului Guvernului, pentru care a plătit aproximativ 140.000 de lei.

Pentru consolidarea clădirii, reprezentanţii RA-APPS au încheiat un contract cu firma Aedificia Carpaţi, valoarea totală a contractului fiind stabilită la 35,5 milioane de lei exclusiv TVA pentru o perioadă de doi ani.

×
Subiecte în articol: economic