În Caietul de sarcini se specifică că va fi desemnată câştigătoare oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Ministerul Turismului prin intermediul acestor inserţii publicitare vrea să promoveze diversitatea ofertei turistice a României astfel încât aceasta să devină atractivă pentru turiştii britanici şi să atragă şi interesul firmelor de turism. Campania se adresează potenţialilor turişti care aparţin publicului educat, peste vârsta de 35 ani, din mediile urban şi rural, cu venituri medii şi peste medie, iar pentru segmentul de ski sectorul de turişti la nivel de începător şi intermediar, cu venituri medii şi peste medie.
CONDIŢII
Agenţia de publicitate specializată, prin intermediul căreia se va desfăşura campania media, trebuie să facă dovada că a mai realizat contracte similare pentru campanii media în ziare de circulaţie naţională. Ofertantul trebuie să aibă cifra medie de afaceri DE minimum 90.000 lire sterline pentru ultimii trei ani. De asemenea, acesta trebuie să demonstreze că a încheiat, în ultimii trei ani, minimum un contract similar cu o valoare de 15.000 de lire sau trei în sumă de 20.000 lire, precum şi o recomandare referitoare la servicii similare. Ofertantul trebuie să prezinte media-planul pentru fiecare publicaţie propusă şi orice alte documente pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea contractului. Mai mult trebuie să prezinte o anexă la formularul de ofertă care trebuie să conţină preţul pe centimentru pătrat de reclamă, calculat la o singură apariţie şi tirajul mediu, certificat. În plus, se solicită garanţie de bună execuţie în valoare de 10% din preţul contractului.
Bani pentru publicitate
Agenţia de publicitate selectată va asigura dezvoltarea unui media-plan şi a două concepte de imagine prin care să promoveze diversitatea atracţiilor turistice din România (cultura, oraşe, eco turism etc.), care să ilustreze sloganul "Romania - land of choice", precum şi pentru prezentarea României ca destinaţie de schi şi snowboard pentru începători şi intermediari.
Operatorul economic câştigător va stabili de comun acord cu Ministerul Turismului, prin Reprezentanţa Turistică Londra, forma şi conţinutul final al inserturilor ce urmează a fi publicate. Inserţiile publicitare se vor face în pagini de reclamă, nu de editoriale.
Ministerul este interesat să apară reclama în trei ziare de referinţă de circulaţie naţională, la secţiunea de turism, care să aibă tiraj de 300.000 de exemplare, respectiv 100.000.
Pentru ambele secţiuni ministerul este interesat exclusiv de ediţia de week-end, iar inserţia trebuie să fie pe pagina color şi impară. Bugetul estimat pentru ziare este de 35.000 de lire sterline, plus 15% TVA, iar pentru reviste 10.000 lire,
plus TVA 15%.
O nouă afacere înfloreşte pe timp de criză: incendierea caselor, mai ales a celor vechi, aflate în zone centrale ale Bucureştiului. Numai anul trecut au fost înregistrate 43 de incendii pe zi. Din acestea, 38% la locuinţe particulare, în special case vechi de patrimoniu! Ca şi în cazul demolărilor, incendierea monumentelor se produce adesea intenţionat. Şi asta pentru că nu mai e nevoie de avize peste avize pentru eliberarea terenului. Prejudiciile aduse patrimoniului cultural sunt ireparabile. Incendiile au distrus în ţară, parţial sau total, în jur de 550 de lăcaşe de cult. Primăriile de sector nu văd fenomenul de flăcări, iar din raportul pompierilor, oamenii străzii aciuaţi prin aceste case par să fie veşnicii vinovaţi. În timp ce indolenţa autorităţilor distruge valorile, case vechi de pe Calea Moşilor, Vasile Lascăr sau Pache Protopopescu au dispărut în incendii cu autori necunoscuţi. A apărut astfel o nouă specie periculoasă – piromanul imobiliar.
De ziua copilului tău "lasă grijile deoparte, ne ocupăm noi de tot!", ne asigură pe site o firmă cunoscută de fast-food. Oare tot ei îi duc pe copii la doctor după ce le-au consumat produsele?
Nu ştiu de ce în România orice lucru - de la ceva banal până la unul de importanţă naţională - nu se poate rezolva până nu treci puţin prin furcile Iadului. Oare unde sunt vremurile de altădată, când clientul nostru era, chipurile, şi stăpânul nostru?
Criticul literar şi eseistul Angelo Mitchievici a prefaţat actuala ediţie a "Nopţii de Sânziene", din colecţia Biblioteca pentru toţi. Ne-a răspuns la câteva întrebări legate de opera lui Mircea Eliade.
+ Misterul ursitei şi al fatalităţii
08 FEB 10 / Biblioteca pentru toţi
+ Dincolo de timp, prin păduri interzise...
09 FEB 10 / Biblioteca pentru toţi


Bucuresti



















deci sa traesc binea an Indorromaniea perla lui UE haoles baoles cikalikacikicia!
NU A PUTUT SUPORTA CUM BASE' O LUA IN FREZA DE LA ANTONESCU SI ZICE-AI CA E SPANZURATA DE CLITORIS.
MARE PACAT.
UDREA SE ****,RESTUL INFULECA!!!