x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Udrea vrea să combată evaziunea fiscală prin flagrant

Udrea vrea să combată evaziunea fiscală prin flagrant

19 Sep 2010   •   00:00

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, că vrea să implementeze un soft în unităţile de cazare din ţară, astfel încât să fie cunoscut, în orice moment, numărul de turişti aflat pe teritoriul României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Elena Udrea a spus că este surprinsă că statisticile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au arătat o creştere cu 5% a numărului de turişti, în timp ce hotelierii susţin că au avut o scădere cu 15 procente în acest sezon estival.

"Legat de succesul sezonului 2010 am o nelămurire: Inspectoratul de Poliţie Constanţa dă cifre oficiale de creştere cu 5%, iar hotelierii dau scădere 15%. Noi avem un proiect pe care îl vom implementa în turism, care ne va ajuta să avem o statistică reală şi aproape concomitentă. Astfel, online vom putea avea numărul exact de turişti care se cazează în România. Există un soft pe care dorim să-l implementăm la nivelul unităţilor de cazare de toate felurile şi care ne va ajuta pe de o parte să combatem turismul la negru, iar pe de altă parte, să avem statistici exacte, să nu ne contrazicem între statisticile operatorilor de turism şi ale oficialităţilor, în acest caz Inspectoratul de Poliţie", a afirmat Udrea, la deschiderea Bursei Litoral de la Mamaia.

Udrea a precizat că, după estimările Institutului Naţional de Statistică, în lunile iunie şi iulie numărul de turişti străini a crescut cu şapte-opt procente.

"În conformitate cu statistica Institutului Naţional de Statistică, în lunile iunie şi iulie a fost o creştere pe segmentul extern de turişti de 7%-8% cazări şi înnoptări, ceea ce înseamnă că eforturile care s-au făcut de către toţi încep să-şi arate roadele, pentru că în timp de criză putem găsi resursa să facem turismul românesc să renască", a spus Udrea.

Preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Traian Bucovală, a explicat, într-o conferinţă de presă susţinută după deschiderea Bursei de Turism, că datele privind scăderea de 15 procente sunt generate de situaţia în care cei mai mulţi turişti au preferat să vină pe litoral prin diverse programe care le ofereau anumite reduceri.

"Numărul de cazări este probabil mai mare decât anul trecut, dar ceea ce s-a consumat pe litoral este o scădere de 15%-20%. Să nu uităm faptul că au fost o serie de programe care nu au fost în beneficul hotelierului, de genul plăteşti cinci nopţi şi stai şapte. Acesta este fenomenul care s-a întâmplat anul acesta", a menţionat Bucovală.

În plus, Udrea a spus că împreună cu alte instituţii va începe o campanie pentru diminuarea evaziunii fiscale în turism, "fenomen care adunat este la 40% din ceea ce înseamnă turismul românesc".

"Fenomenul evaziunii fiscale în turism se manifestă în două feluri. Sunt cei care îşi declară activitatea de turism, dar nu înregistrează toţi turiştii şi aşa se face că de multe ori după ce vedem toată vara că litoralul este foarte plin, pe urmă aflăm că, de fapt, a avut scădere. A doua modalitate este şi fenomenul cel mai amplu, în care nu se declară activitatea de turism în anumite structuri de cazare şi mai ales acest lucru se întâmplă în agroturism, în zona rurală, în zona pensiunilor turistice, însă adunat fenomenul este la aproximativ 40% din ceea ce înseamnă turismul românesc", a declarat Udrea.

Ea a precizat că în acest sens va fi semnat un protocol cu Inspectorul General al Poliţiei, cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, iar peste două săptămâni, vor începe controale, urmând să fie realizate echipe mixte cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale. La aceste controale pot participa şi reprezentanţi ai asociaţiilor de turism.
Udrea a menţionat că pentru descoperirea celor care încalcă legea vor fi folosite mai multe variante, printre care şi cea a flagrantului.

"O soluţie poate fi aceea de flagrant, cu turişti care să fie de acord să declare faptul că nu li s-a tăiat factură şi sunt foarte mulţi care ne semnalează nouă, la minister, faptul că în vacanţe nu li se taie factură. Sau poate fi aceea în care reprezentanţi ai ministerului merg să se cazeze şi în felul acesta vor constata că respectiva unitate de cazare, respectiva locaţie, este, de fapt, unitate de cazare numai că lucrează fără să-şi declare activitatea", a mai spus Udrea.

Ministrul a afirmat, totodată, că această campanie are o durată de şase luni şi face parte din acţiunea de combatere a evaziunii fiscale din România.

×
Subiecte în articol: economic