x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Liceenii

Liceenii

de Jurnalul National    |    27 Mar 2008   •   00:00
Liceenii

O Ediţie Specială dedicată seriei “Liceenii”, însoţită de DVD-ul cu filmul: “Liceenii” – care “a făcut 5,5 milioane de spectatori, un adevărat record mondial!”, după cum spune regizorul peliculei, Nicolae Corjos. Un succes şi o invitaţie la adolescenţă, iubire şi tinereţe fără bătrâneţe!

Atenţie, vin Liceenii!

Astăzi, joi 27 martie, vă oferim rara posibilitate de a rămâne veşnic adolescenţi prin interme­diul DVD-ului cu filmul “Liceenii”. Un film în regia lui Nicolae Corjos, după un scenariu al lui George Şovu, a cărui premieră a avut loc la 27 octombrie 1986 la Cinema Scala, într-o sală arhiplină. Este o frumoasă poveste de iubire a doi “boboci”... interesanţi: Mihai (Ştefan Bănică Jr), pasionat de filosofie şi matematică, şi Dana (Oana Sârbu), o împătimită a campionatelor de şah. Idila lor, plină de naturaleţe, trece prin multe încercări, atmosfera generală fiind cea de tinereţe de nestăvilit. În “Liceenii”, Tamara Buciuceanu-Botez o interpretează pe simpatica profesoară de matematică Isoscel, iar Ion Caramitru îl interpretează pe idea­listul profesor de filosofie Socrate. Melodia laitmotiv a filmului este “Ani de liceu” – melodie interpretată de Stela Enache şi compusă de Florin Bogardo pe versurile lui Saşa Georgescu.

 

Adolescenţa nu se opreşte aici. Urmează DVD-uri cu toată seria “Liceenilor”, pe care Jurnalul Naţional şi TVR Media vi le vor oferi în fiecare zi de joi. Invazia tinereţii fără bătrâneţe continuă după cum urmează: joi, 3 aprilie – DVD cu “Declaraţie de dragoste” (film din 1985; în “Liceenii”, atunci când personajele Ionică, Adrian şi Geta merg la cinematograf, filmul care rulează este… “Declaraţie de dragoste”); joi, 10 aprilie – DVD cu “Liceenii în alertă” (film din 1993); joi, 17 aprilie – DVD cu “Extemporal la dirigenţie” (film din 1987); joi, 24 aprilie – DVD cu “Liceenii rock'n roll” (film din 1992).

Prin urmare, filme ce reprezintă o invitaţie la adolescenţă. O invitaţie la “scumpii ani de liceu când la mate dai de greu”.

De aceea, aceste filme nici nu au nevoie de prea multe prezentări. Doar de mărturii şi poveşti mi­nunate pe care le veţi găsi în paginile acestei Ediţii Speciale.





 




Citiţi şi: • Fenomenul Liceenii“Film de dragoste. Nu pot altceva”IsoscelSocrateUn rol mănuşăBoboci îndrăgostiţiSă fiţi ceea ce sunteţi!Love story românescAcei tineri şi destinele lor“Vă rugăm, vă rugăm să nu îi despărţiţi!”Ani de liceu










 


×
Subiecte în articol: ediţie specială liceenii