Un guvern politic, cu Iohannis premier, reprezintă o soluţie solidă şi o alternativă credibilă la improvizaţiile de păpuşar pe care le mai poate oferi Traian Băsescu. Pentru ca acest proiect să funcţioneze pe termen lung şi cu rezultate palpabile, e nevoie însă de mai mult decât de o listă de nume în dreptul unor ministere. E nevoie de un program acceptat de partidele majorităţii şi de un mecanism politic suplu şi eficient, realizat în aşa fel încât, în sfârşit, o guvernare de coaliţie să dea rezultate în România. Acesta e, de altfel, un segment esenţial din programele politice propuse şi de Geoană şi de Antonescu.

"Soluţia Iohannis" a apărut într-un anume context şi multă vreme părea sortită efemerităţii. În momentul în care au introdus o moţiune de cenzură cu şanse de reuşită, partidele "noii majorităţi" au fost suficient de mature să înţeleagă că trebuie să ofere şi o soluţie alternativă, că această soluţie trebuie să fie comună şi, la un nivel, inclusiv simbolic, să transceadă imaginea a nominalizării de partid. Ulterior, sondajele au arătat, constant, că publicul însuşi acceptă, într-o măsură mai rar întâlnită, această variantă de guvern.

Tergiversările anticonstituţionale ale lui Traian Băsescu au îndepărtat, pentru o vreme, perspectiva unui guvern condus de primarul din Sibiu. O dată cu trecerea timpului, devenise clar că nu se mai pune problema guvernului de tehnocraţi care să gestioneze ţara până la alegeri. Au venit alegerile. Iar acum perspectiva necesară e aceea a unui guvern politic, asumat de o majoritate clară şi suficientă, un guvern de cursă lungă, menit să lupte cu criza economică şi să învingă.

Acum, asistăm la proiectul "Iohannis" redivivus. Pentru că proiectul ce a unificat majoritatea formată în septembrie nu şi-a pierdut sensul. Dimpotrivă. Un guvern politic, cu Iohannis premier, reprezintă o soluţie solidă şi o alternativă credibilă la improvizaţiile de păpuşar pe care le mai poate oferi Traian Băsescu. Pentru ca acest proiect să funcţioneze pe termen lung şi cu rezultate palpabile, e nevoie însă de mai mult decât de o listă de nume în dreptul unor ministere. E nevoie de un program acceptat de partidele majorităţii şi de un mecanism politic suplu şi eficient, realizat în aşa fel încât, în sfârşit, o guvernare de coaliţie să dea rezultate în România. Acesta e, de altfel, un segment esenţial din programele politice propuse şi de Geoană şi de Antonescu.

Momentul social-economic pe care îl traversăm face posibil ceva ce părea improbabil la nivelul ideologiilor. Lupta cu criza şi cu efectele ei, care va mai dura cel puţin încă doi ani, pune eficienţa înaintea doctrinelor. Un proiect anticriză, am mai spus-o, presupune limitarea efectelor sociale negative, dar şi relansarea întreprinderii, locul unde criza loveşte direct. Măsuri şi de stânga şi de dreapta. Dincolo de ideea unei formule social-liberale, un viitor guvern Iohannis, sprijinit, în principal, de PSD şi PNL, se poate baza, mai ales, pe doctrina realismului.

Desigur, în acest al doişpelea ceas, Traian Băsescu s-o fi gândit şi el să se declare de acord cu "varianta Iohannis", ca temei al unei "construcţii de dreapta". Dar în afara unui nume, un asemenea proiect mai are nevoie şi de credibilitate. Şi pentru participanţii la el şi pentru public. Pentru actualul preşedinte, până ieri Iohannis era exponentul naiv al "Alianţei de la Grivco". Ar putea fi el "purificat" de preşedinte prin intermediul "Coaliţiei de la Golden Blitz"? Chiar dacă, acum, în locul simpaticei cârciumi, se ridică acolo o mândră clădire cu mai multe etaje.

Din păcate, Băsescu e celebru pentru lipsa de respect pe care o are faţă de cuvântul dat şi faţă de oamenii de care se foloseşte la un moment sau altul. Nu există nici o garanţie că, imediat după Anul Nou, Guvernul Iohannis nu ar deveni "soluţie imorală", intrându-se în binecunoscuta "criză Băsescu", cea care ne-a aruncat în haos în timpul mandatului său.

Am înţeles, zilele acestea, că Băsescu nu mai are vise cu partidele şi că-şi doreşte un parteneriat cu "românii". Dar oare românii, după un "parteneriat" de cinci ani cu el, nu ar putea să-i sugereze o so-luţie alternativă - eventual, un parteneriat cu congolezii?