x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Au fost alegeri europene

Au fost alegeri europene

de Adrian Severin    |    09 Iun 2009   •   00:00

Oligarhia este o formă de guvernământ în care puterea este exercitată de şi în interesul unui grup mic de persoane. Relaţia dintre cei care conduc şi cei care sunt conduşi nu este, în cazul oligarhiei, cea de la ales la alegător, ci cea de la protector la protejat; atunci când nu este de la stăpân la supus.

Alegerile europene care tocmai s-au terminat ar fi trebuit să fie în România un plebiscit asupra ideii europene. Prin absenteism, ele au fost un plebiscit asupra oligarhismului. în acest context, nu eventualul euroscepticism al românilor deranjează, ci euroapatia lor. Euroscepticismul presupune participare şi, deci, exerciţiul dreptului de a nu fi de acord; drept de esenţa democraţiei.

Euroapatia însă înseamnă dezangajare; deci asumarea statutului de sclav ori a celui de supus în căutarea protecţiei. Românii s-au pronunţat în favoarea oligarhiei. Căci democraţia este inexistentă deopotrivă atunci când dreptul cetăţenilor de a participa la decizie este interzis şi când el nu este exercitat. Libertatea de a alege se stinge prin neexercitarea ei.

Unii spun că europarlamentarilor aleşi de o minoritate le lipseşte legitimitatea. Este aşa, dacă ne referim la legitimitatea democratică. Lor nu le lipseşte însă legitimitatea oligarhică, în măsura în care vor reflecta în continuare, în acţiunile lor, doar interesele grupului minoritar care i-a mandatat.

Democraţia implică nu doar participare, ci şi conştienţă. Ce fel de exerciţiu democratic este acela al românilor din Italia, care au adus pe primul loc în circumscripţia lor PD-L - partidul a cărui familie politică europeană le-a refuzat protecţia -, lăsând abia pe locul patru PSD - partidul care, alături de socialiştii europeni, s-a bătut pentru viaţa şi demnitatea lor? Nu este tot una a fi activ şi a fi agitat!

În Olanda, Germania, Italia sau Marea Britanie, dreapta a câştigat voturi inclusiv printr-un discurs românofob. în România, o mare parte a alegătorilor a decis să întărească tocmai grupul european al acestor românofobi populişti, acordând mandate colegilor lor din spectrul dreptei româneşti.

Care va fi baza democratică, dar şi impulsul moral al social-democraţilor români spre a lupta pentru deschiderea pieţelor muncii şi echivalarea diplomelor sau împotriva reducerii fondurilor europene destinate României, când mesajul - poate, inconştient - al electoratului român este fie că nu îi pasă cine îl reprezintă, fie că doreşte să fie reprezentat de partidele surori ale celor care vor periferizarea românilor?

Votând cu PD-L, românii au votat, implicit, cu Liga Nordului, cu conservatorii britanici, cu creştin-democraţii olandezi şi cu social-creştinii germani.

Pentru ignoranţa românilor se dă vina pe clasa politică. Ea nu ar fi explicat cum stau lucrurile. Fals! Pe de o parte, clasa politică a explicat, dar nimeni nu o mai ascultă. Abia pentru o atare pierdere de credit popular poate fi ţinută de vinovată. Pe de altă parte, însă nu este singura în culpă. De educaţia civică a populaţiei trebuie să se ocupe, în primul rând, societatea civilă împreună cu şcoala şi mass-media.

Ce au făcut acestea? şi-au făcut un deliciu din denigrarea elitelor politice în bloc. Bate păstorul şi se va risipi turma! Poporul român este o turmă fără păstor, care merge spre prăpastie. Să fie oare cei care l-au adus într-o astfel de situaţie inocenţi?

După decenii în care şi-au ovaţionat conducătorii, fără a opune vreo critică erorilor lor, românii au ajuns să-i dispreţuiască într-atâta, încât nu mai cred nici în instituţiile publice. Aşa am ajuns!

În timpul regimului comunist aveam un stat; totalitar, dar stat. Astăzi, statul se transformă într-un teritoriu. în timpul regimului comunist eram o naţiune; oprimată, dar naţiune. Astăzi, naţiunea se transformă într-o populaţie. Aceasta în timp ce în Europa se adună iarăşi norii negri ai naţional-populismului fascizant. Mi-e teamă pentru viitorul UE! Mi-e teamă pentru viitorul României europene! Mi-e teamă pentru viitorul naţiunii române!

×
Subiecte în articol: editorial