Câtă vreme mai e cineva în tribună

Promit că e ultima oară când vorbesc despre aceasta aşa-zisă remaniere de guvern. Simt însă nevoia să fac câteva precizări care au relevanţă mai ales pentru viitor. Pentru atunci când va veni vremea să facem aprecieri în legătură cu astfel de modificări în Executiv.

În plan mediatic, din păcate, remanierile sunt şiruri de nume. Liste cu cine vine şi cu cine pleacă. Liste de zvonuri aruncate cu săptămâni în urmă. În ziare, la televiziuni şi pe bloguri, fiecare vine cu lista lui. În fapt, aceste liste de nume nu au mare importanţă prin ele însele. O schimbare în guvern are sens dacă indică modificări de strategie, adecvări de etapă, întăriri de echipă. Am putea să forţăm, dacă vă face plăcere, o asemănare cu "remanierile" din fotbal. În fond, şi ele sunt la modă.

Avem, în primul rând, exemplul înlocuirii datorate accidentării. Schimbi omul din teren pentru că, dintr-un motiv sau altul, nu mai poate să "joace". Sigur, asta se concretizează într-o schimbare unică, de regulă nu faci aşa ceva cu trei jucători deodată, ar însemna că în echipă e epidemie de neputinţă sau de fracturi. Schimbarea prin accidentare are sensul ei, dar nu se aplică în cazul remanierii Boc. Nici un ministru nu s-a arătat epuizat, nimeni n-a plecat pe targă din birou.

Avem, în al doilea rând, schimbarea de oameni datorată unei necesare schimbări de tactică. Eşti condus şi trebuie să egalezi. Conduci şi trebuie să rezişti. Schimbi accente, modifici sarcini, modifici posturi. În cazul ăsta poţi opera mai multe schimbări o dată. Şi asta are sens, dar e un model care tot nu se aplică în cazul remanierii Boc. Tactica nu s-a schimbat, dimpotrivă, rezervele introduse în joc par foarte convinse să rămână pe aceleaşi linii. Realitatea cere, strigând, modificări şi adecvări de bun-simţ, dar nu ăsta e motivul pentru care au răsărit noii miniştri.

Ar mai fi, în fine, schimbarea disciplinară. Dacă unul dintre jucători nu confirmă sau dacă nu respectă indicaţii tactice. Nici rostul ăsta nu e de găsit în remanierea de săptămâna trecută. Deşi, cine ştie? Aşa se întâmplă când şi antrenorul, dar şi patronul de club din Cotroceni vor să modifice, în acelaşi timp, echipa de pe teren, urmând strategii diferite. Deocamdată însă, nimeni n-a confirmat, deci nu ăsta a fost criteriul. Fiecare a jucat pentru sine şi pentru grupuleţul său. De fapt, toţi trebuiau schimbaţi, dar aprecierile au fost altele.

Ce s-a întâmplat cu echipa lui Boc? Să ne închipuim scena asta. Tribunele fluieră din ce în ce mai tare şi patronul e furios. El îi cere, din ce în ce mai răstit, antrenorului să schimbe oameni fără să schimbe jocul, chiar dacă scorul de pe tabelă e un dezastru. Dacă tot nu e vorba despre vreun criteriu, antrenorul încearcă să-şi ţină pe teren cât mai mulţi prieteni, în vreme ce patronul încearcă să-şi impună propria gaşcă. Toate rezervele sunt la încălzire şi, în cele din urmă, au loc schimbări la îmbulzeală, în vreme ce publicul fluieră tot mai tare şi se îndreaptă spre ieşire.

Revenind pe terenul realităţii, este tot mai clar, pentru noi toţi, că nu mai contează cine e pe teren dacă nu se schimbă echipa în ansamblu, cu antrenori şi cu patroni. De obicei, în clasamentele europene, Albania era în urma noastră. Acum suntem la egalitate.