Circuitul porumbului în natură

Unui om de ştiinţă mintea nu-i iese niciodată la pensie. E greu de pus mintea în mişcare, dar e la fel de greu de oprit. Pentru oamenii de ştiinţă ar trebui să existe legi aparte. Dacă acestea nu există sau funcţionează discret, ca să nu se supere cei mulţi, dar cu minte mai mică, e pentru că, de regulă, minţile se pensionează o dată cu trupul.

În multe profesii pare să fie o întrecere între minte şi trup: care să se pensioneze înainte. Marx şi Engels au scris chiar o carte, în care, la capitolul despre mijloacele de producţie, au vorbit şi de minte. În cartea lor, Marx şi Engels spuneau că viaţa mijloacelor de producţie devine din ce în ce mai scurtă, doar viaţa minţii lungindu-se, pe măsură ce e din ce în ce mai exploatată. Fiind tânăr, când am citit "Capitalul", m-am gândit că e logic ca târfele să se pensioneze devreme, pentru că li se termină mijloacele de producţie şi de minte n-au nevoie.

Domnul Damian a ieşit la pensie în acelaşi an cu vecinul său de apartament, deşi domnul Damian e cercetător ştiinţific, iar domnul Tănase încărcător-descărcător în gara Progresu. Corect e să zicem: deşi domnul Damian e în continuare şi până va muri om de ştiinţă, pe când domnul Tănase a fost încărcător-descărcător şi nu mai e. Domnul Damian a cercetat vreme de 40 de ani nişte soiuri de porumb şi le-a îmbunătăţit, astfel că toată ţara a avut mai mult porumb datorită lui. Toată ţara a avut mai multă mâncare, nu şi domnul Damian. Chiar şi vecinul Tănase a mâncat mai bine, de pe urma cercetărilor domnului Damian, deoarece acesta îi aducea porumb de lapte din noile soiuri create de el, iar domnul Tănase mânca pe săturate cu toată familia porumb fiert şi porumb copt.

Dacă ar fi fost cercetător ştiinţific la găini, domnul Damian ar fi mâncat şi el, din prinosul muncii, pulpe la grătar cu mujdei de usturoi. Porumb fiert şi porumb copt mănânci însă de câteva ori şi îţi ajunge. Având un salariu de mizerie, ca om de ştiinţă, domnul Damian a avut totuşi de mai multe ori ocazia să mănânce pulpe la grătar, iar de acest fapt a beneficiat toată România şi câteva ţări sărace în care noi exportam porumb. Domnul Tănase schimba porumbul, furat de el în perioada culesului la Staţiunea de cercetări a domnului Damian, cu un crescător clandestin de găini din bloc, de la etajul ultim. Hrănite cu porumb selectat, bine cercetat, pe terasa blocului de 14 etaje, găinile aveau un gust delicios de găini de ţară. În zilele în care nu mânca gâturi şi ghiare cu gust de peşte oceanic, ci pulpe de găini cu gust de pulpe de găină, domnul Damian avea mai multă inspiraţie. Şi soiurile de porumb cercetate de el dădeau o producţie şi mai mare la hectar.

După 1990, acest veritabil lanţ trofic s-a rupt. Domnul Damian, fiind tot mai prost plătit şi ameninţat în mai multe rânduri cu pierderea locului de muncă, după ce pe terenurile Staţiunii de cercetări s-au ridicat o mulţime de vile, s-a pensionat. Îşi foloseşte mintea acasă, scriind cărţi despre genetica plantelor, care or să devină celebre după moartea sa. Din când în când, îşi mai îmbunătăţeşte meniul de om de ştiinţă cu o pensie de mizerie mâncând porumb fiert şi copt, adus de vecinul Tănase în amintirea vremurilor în care acesta ajuta ştiinţa cu pulpe de găini adevărate. Porumb bun, furat pe alese, nu din acela furat la nimereală de ţigani.