Conferinţe de presă, talk-show-uri nesfârşite, comentarii mai mult sau mai puţin ţepoase au fost dedicate spuselor lui Traian Băsescu la şedinţa de Guvern, la un taifas pus la picioare de televiziunea de debara a clanului Păunescu sau la strângerea de mână a filosofului negustor Gabriel Liiceanu.

Putem vorbi, aşadar, de o campanie dusă împotriva lui Traian Băsescu de adversarii din presă şi din politică.
Din nenorocire, crezând că duc o campanie împotriva lui Traian Băsescu, adversarii acestuia nu fac altceva decât să contribuie la capitalul politic al candidatului la prezidenţiale.

Aceasta deoarece: Traian Băsescu a optat pentru o formulă interesantă de campanie pentru prezidenţiale. O campanie ce-ar putea fi denumită drept una care se concentrează tocmai pe ideea că nu duce nici o campanie. Domnul preşedinte s-a arătat preocupat în discursul ţinut miniştrilor de problemele cu care se confruntă ţara: de la efectele recesiunii până la cele ivite din neadecvarea şcolii la cerinţele societăţii româneşti. în tot acest timp, concurenţii şi-au anunţat candidatura.

Declarând fără încetare că domnia-sa nu s-a decis încă să candideze, Traian Băsescu îşi face campanie electorală. Asumându-şi imaginea de om pentru care ţara trece înaintea sorţii sale politice, din când în când, domnia-sa trimite câte o săgeată spre ceilalţi concurenţi, denunţându-le preocuparea pentru bătălia electorală. Punct ochit, punct lovit.

În timp ce adversarii săi se preocupă de o chestiune atât de mizeră cum e câştigarea preşedinţiei, el se preocupă de soarta ţării.
Aflat în campanie, Traian Băsescu administrează lovituri de imagine concurenţilor. îi denunţă electoratului ca fiind în stare să sacrifice ţara pe altarul intereselor lor meschine. în plus, sugerează că spusele şi faptele lui Mircea Geoană şi Crin Antonescu stau sub semnul demagogiei electorale, în timp ce tot ce spune şi face domnia-sa stă sub semnul angajării în bătălia cu criza.

Comentându-i fie şi critic gesturile şi declaraţiile, adversarii lui Traian Băsescu nu fac altceva decât să atragă atenţia electoratului asupra unui preşedinte care se zbate pentru ţară.
Angrenaţi cu toate forţele în campanie, adversarii lui Traian Băsescu sunt deosebit de prezenţi pe scena publică a ţării.

Traian Băsescu s-a văzut confruntat cu un risc: cel de a rămâne în plan secund. Pentru a-l contracara, domnia-sa şi-a pus în mişcare întreaga capacitate de a stârni presa. Excepţional cunoscător al sensibilităţii media la scandal, Traian Băsescu face gesturi şi declaraţii care obligă media să le ia în seamă. în felul acesta, pe gratis, preşedintele îşi asigură o prezenţă insistentă în prim-planul vieţii publice.

Formulările scandaloase de la şedinţa de Guvern ş începând cu cele despre Banca Naţională şi terminând cu cele despre păpădie şi Herodot au făcut presa ş mai ales cea adversară ş să discute despre el în chip disproporţionat.

Astfel, deşi declară că nici nu s-a decis dacă va candida sau nu, Traian Băsescu a reuşit săptămâna trecută să fie mai prezent în media decât Mircea Geoană sau Crin Antonescu, ba, mai mult, să impună el agenda publică.

Aşa cum am mai spus şi am mai scris, electoratul nu e atent la nuanţe. Dintr-un fapt public, el nu reţine decât esenţa. Adversarii lui Traian Băsescu s-au străduit să arate că preşedintele a încălcat Constituţia, că a dat indicaţii miniştrilor, deşi nu e de competenţa sa asta.

Ce a reţinut electoratul din toată trăncăneala de o săptămână întreagă despre ce-a făcut Traian Băsescu, duminică, 14 iunie 2009?
Că a bătut miniştrilor cu pumnul în masă.
Fireşte, potrivit Constituţiei, Traian Băsescu n-are prerogative de a bate miniştrilor cu pumnul în masă.

Deşi ştiau asta, miniştrii, inclusiv cei ai PSD, n-au zis nici pâs. Dacă s-ar fi ridicat să plece, dacă l-ar fi luat la întrebări în faţa camerelor de luat vederi, probabil că Traian Băsescu ar fi avut o problemă.
Electoratul ar fi constatat că a intrat în conflict şi cu Guvernul PSD-PD-L.

Aşa, fără nici o reacţie a miniştrilor PSD chiar şi după şedinţă, electoratul l-a aplaudat pe Traian Băsescu. Pentru că electoratul a rămas cu impresia unui preşedinte care conduce ţara cu o mână de fier.

Bine, bine, vor spune unii, dar asta făcea şi Ceauşescu. Da, vom răspunde noi, dar românii nu l-au dat jos pe Ceauşescu pentru că era dictator, ci pentru că a condus prost ţara la un moment dat.