18:29
Marti
9 februarie 2010
Bucuresti
MIN -4°C
MAX -1°C
Cauta
Cum lucrează PNL pentru candidatul Mircea Geoană
de Ion Cristoiu
2/11/2009
 
3701 vizite
Birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis luni, 26 octombrie, ca votul de încredere pentru Guvernul Lucian Croitoru să aibă loc miercuri, 4 noiembrie 2009.

Premierul desemnat a trimis Parlamentului cererea în ziua de 23 octombrie 2009.

Ageră cum îi e felul, presa a dibuit imediat că e vorba despre o tărăgănare voită a trecerii prin Parlament a noului Guvern.

Nu era nevoie de cine ştie ce inteligenţă analitică pentru a sesiza această realitate. Motivele amânării sunt cusute cu aţă albă. De la nişte pretinse goluri în CV-ul unor miniştri până la agenda încărcată a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Amânarea examenului pentru 4 noiembrie 2009 a fost pusă de presă pe seama unei lovituri mediatice de sorginte electorală. Miercuri, 4 noiembrie 2009, Traian Băsescu împlineşte 58 de ani. Coaliţia de la Grivco (PSD-PC - PNL - UDMR) ţine astfel să-i ofere lui Traian Băsescu, drept cadou otrăvit, înfrângerea care ar fi căderea Guvernului Croitoru. Cei trei candidaţi ai coaliţiei - Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Kelemen Umor -, cu un program electoral redus la sloganul Jos Băsescu!, speră astfel să mai câştige ceva voturi din sângele politic al candidatului PD-L. Pe vremea Revoluţiei Franceze, când ghilotina lucra la capacitatea sa maximă, ca un strung Carusel supus angajamentului de a realiza cincinalul în patru ani şi jumătate, muierile din Paris se năpusteau la eşafodul din viitoarea Place de la Concorde pentru a se mânji cu sângele scurs din căpăţâna retezată şi ţinută sus, de chică, de celebrul călău Sanson. Se credea că sângele scurs din decapitat aduce belşug de puradei în burtă. Asemănător, cei trei candidaţi, cărora li se adaugă din când în când şi independentul Sorin Oprescu, nutresc convingerea că vor deveni borţoşi electoral făcându-l pe Traian Băsescu să sângereze.

Fixarea votului de încredere pentru ziua de naştere a lui Traian Băsescu dă curs astfel strategiei comune a celor trei contracandidaţi. O dovedeşte printre altele şi faptul că liderii PNL, formaţiune ce acţionează deja ca parte a viitoarei coaliţii de guvernare - PSD-PC - PNL - UDMR -, au dat buzna în studiourile mogulilor pentru a justifica amânarea, lăsându-ne să înţelegem că e rezultatul acţiunii lor.

Nu ştiu dacă liderii PNL sunt nătângi sau vicleni prin această înscriere perfectă în strategia Coaliţiei de la Grivco.

Pentru că, deşi se bat cu pumnul în piept că ei au amânat votul pentru 4 noiembrie 2009, în realitate manevra aparţine PSD, mai precis lui Mircea Geoană.

Sigur e însă că, la fel ca şi în cazul Moţiunii de cenzură, PNL-ul candidatului Crin Antonescu a făcut jocurile PSD-ului lui Mircea Geoană. Deşi Crin Antonescu, aspirantul liberal la fotoliul de la Cotroceni, continuă să-l susţină, în interviuri publicitare pe care şi le ia singur, pe Klaus Johannis în postul de premier, e limpede că Mircea Geoană n-are nici un interes să vadă un Guvern condus de primarul de Sibiu nici înainte şi nici după prezidenţiale.

Candidatul PSD, asumându-şi cu brio ipostaza de candidat nu numai al PSD, dar şi al PNL şi UDMR, pentru a se confrunta cu Traian Băsescu în al doilea tur de scrutin, a impus celorlalte două partiduleţe amânarea votului de încredere.

Pentru că:
1) Evită posibilitatea, chiar dacă teoretic, de a se forma un Guvern condus de Klaus Johannis. Dacă Guvernul Croitoru va pica, e greu de crezut că la aproape două săptămâni până la primul tur de scrutin s-ar mai putea flutura ideea unui nou Guvern.

2) Îi ia lui Crin Antonescu şansa de a se mai afişa din nou electoral cu Neamţul de serviciu.
Dacă votul ar fi fost programat mai devreme, odată căzut Guvernul Lucian Croitoru, Crin Antonescu şi-ar fi făcut niţică agitaţie, propu­nându-l din nou ca premier pe Klaus Johannis.

3) Prelungirea crizei de Guvern curge exclusiv în favoarea candidatului Mircea Geoană. Prin apariţiile sale publice din ultimul timp, Mircea Geoană se vrea un al doilea preşedinte al României, ceva în genul unui anti-Papă de pe vremuri.
Tot ceea ce propune el se concretizează nu numai de PSD, dar şi de PNL şi UDMR. Într-un miniinterviu tipărit de ziare sub semnul Publicitate, Crin Antonescu îşi pune singur o întrebare pentru a-şi putea răspunde tot singur. Domnia-sa respinge cu indignare teza că ar lucra în favoarea lui Mircea Geoană. Cândva, Crin Antonescu m-a sedus prin refuzul de a fi ca toţi politicienii dâmboviţeni: şmecher. În condiţiile în care partidul condus de domnia-sa face toate jocurile candidatului Mircea Geoană, cum poate fi definit Crin Atonescu decât un şmecher în clipa când îi acuză pe toţi cei care observă asta de a fi oameni de-ai lui Traian Băsescu?
 
126. La Brasov Votam Mircea Geoana!
de alexandru brasov |  6/11/2009 23:36:50
La Brasov votam Mircea Geoana pentru ca el e singurul care convinge, singurul in care mai putem avea incredere! Vrem sa scapam de mincinosul patologic Basescu si de hotii lui din PDL!
125. Crin
de Tatu |  3/11/2009 20:56:54
Crin Antonescu este salvarea noastra !! Votati-l si voi
124. geoana presedinte
de arturo99cls |  2/11/2009 22:51:28
ne am saturat de basescu,a facut din romania al doilea titanic care se indreapta incet si sigur spre iceberg.geoana e cel potrivit si competent pt presedentie
123. Nu sant de acord!
de Leca Adrian |  2/11/2009 22:30:31
Antonescu e altfel decat ceilalti. E singurul care nu a facut politica pentru ca sa fure. Am incredere in el ca o sa fie un presedinte normal. Are votul meu si al familiei mele.
122. nu, iar Basescu?
de ada |  2/11/2009 21:58:37
Foarte bine ! si sper sa le si reuseasca. Ce atatea cadouri pt Base ? Ce atatea retineri? Ar fi cazul ca parlamentarii sa faca ceva concret si sa ii reduca pe Basescu si ai lui la tacere.
121. Nici ei!
de Mihai Avramescu |  2/11/2009 21:48:46
PNL nu lucreaza pt. Mircea Geoana, si cei care sunt desemnati s-o faca nu lucreaza pt. ***. Pentru ca stiu ca nu are nici o sansa. Doar Crin Antonescu sanse mari in fata marinarului.
120. Bestiala analiza am primit, foarte pertinenta!
de Bombonelui tusii Tamara, hotomanul deligvent |  2/11/2009 21:14:10
Sadicule, reiau eu!
"Traian Basescu foloseste metodele propagandistice ale lui Goebbels, putine idei, de obicei false sau neimportante, repetate obsesiv. Metode foarte eficiente, doar Traian Basescu are idei, restul repeta fara contenire. O campanie adresata celor incapabili de a decide in urma unor argumente sau proiecte. O tehnica de divizia B pusa in practica magistral.

Mircea Geoana joaca aceeasi trista poveste cu promisiuni aberante. Nu cred ca exista cineva care le mai crede. Din cand in cand isi readuce aminte sa-l atace pe Basescu, nu aduce nimic nou. S-a lansat de 4 ori si toata campania se rezuma la un nesfarsit sir de lansari triumfaliste fara niciun chichirez. Dar in spatele lui s-a pus in miscare masinaria de partid.

Crin Antonescu a incercat, sau incearca, o altfel de campanie. Dar este total pierdut in peisaj si nu intelege ca nu se lupta cu Traian Basescu ci cu Mircea Geoana. Habar n-are care e rolul lui, sa treaca de Mircea Geoana in primul tur si de Basescu in al doilea. Total lipsit de orice viziune.

Sorin Oprescu are cel mai pitoresc discurs, nici el nu stie despre ce vorbeste. A incerca sa scoti o idee coerenta de la el e o misiune imposibila. Nu merita luat in serios.

Restul se afla in treaba, mai putin Kelemen Hunor care are o negociere a voturilor de facut intre cele doua tururi.

Ca o concluzie generala, Traian Basescu face o campanie primitiva dar eficienta restul bantuie prin tara fara nicio idee in ce afacere se afla. Dar, spre deosebire de Antonescu si Oprescu, Geoana are in spate o masinarie. Jocurile par facute, un tur doi Basescu-Geoana. Toti ne considera oameni.

Nu s-a terminat, inca. Acum scorurile sunt cam asa: Basescu 31-32, Geoana 25-26, Antonescu 15-16, Oprescu 12-13, restul ce ramane. Luati-le ca estimari ochiometrice obtinute prin eliminarea sondajelor evident masluite si medierea rezultatelor celor ramase."
Ha ha ha!
119. Basel OTONEL
de U |  2/11/2009 20:18:30
Cand il vad pe Basescu si realizez cat de mult rau a facut acest om - cat de oribil a mintit si a inselat acest popor, simt ca ma sufoc de revolta. Cine oare il mai crede pe acest impostor? Ce se va intampla cu Basescu dupa ce nu va mai fi presedinte? Cu siguranta va trebui sa plece din tara!
118. BASESCU=ANTONESCU
de Raluca |  2/11/2009 20:17:23
Cat de bolnav trebuie sa fie Traian Basescu ca sa isi imagineze ca poate obtine un al doi-lea mandat tot prin inselatorie??? Referendumul este de fapt o inselatorie prin care sa il avantajeze pe “justitiarul lui peste”. CARE ESTE DIFERENTA INTRE INSELATORIA CU REFERENDUMUL SI CEA CU “RAPITII IN IRAK- FUGA LUI HAISSAM”?? NU ESTE ABSOLUT NICIO DIFERENTA!
117. CRIN ANTONESCU = O
de TROFASS |  2/11/2009 20:16:26
Crin Antonescu nu inseamna nimic fara Norica Nicolai sau Ludovic Orban. Crin Antonescu se da cococs ca nu asculta de nimeni – TOCMAI PENTRU CA ESTE INGROZIT DE IDEEA CA LUMEA SE VA PRINDE CATE PARALE FACE. Ce sa mai tura vura – Crin Antonescu ii topeste banii lui Patriciu – ABSOLUT INUTIL SI FARA NOIMA!Crin Antonescu nu inseamna nimic fara Norica Nicolai sau Ludovic Orban. Crin Antonescu se da cococs ca nu asculta de nimeni – TOCMAI PENTRU CA ESTE INGROZIT DE IDEEA CA LUMEA SE VA PRINDE CATE PARALE FACE. Ce sa mai tura vura – Crin Antonescu ii topeste banii lui Patriciu – ABSOLUT INUTIL SI FARA NOIMA!Crin Antonescu nu inseamna nimic fara Norica Nicolai sau Ludovic Orban. Crin Antonescu se da cococs ca nu asculta de nimeni – TOCMAI PENTRU CA ESTE INGROZIT DE IDEEA CA LUMEA SE VA PRINDE CATE PARALE FACE. Ce sa mai tura vura – Crin Antonescu ii topeste banii lui Patriciu – ABSOLUT INUTIL SI FARA NOIMA!Crin Antonescu nu inseamna nimic fara Norica Nicolai sau Ludovic Orban. Crin Antonescu se da cococs ca nu asculta de nimeni – TOCMAI PENTRU CA ESTE INGROZIT DE IDEEA CA LUMEA SE VA PRINDE CATE PARALE FACE. Ce sa mai tura vura – Crin Antonescu ii topeste banii lui Patriciu – ABSOLUT INUTIL SI FARA NOIMA!Crin Antonescu nu inseamna nimic fara Norica Nicolai sau Ludovic Orban. Crin Antonescu se da cococs ca nu asculta de nimeni – TOCMAI PENTRU CA ESTE INGROZIT DE IDEEA CA LUMEA SE VA PRINDE CATE PARALE FACE. Ce sa mai tura vura – Crin Antonescu ii topeste banii lui Patriciu – ABSOLUT INUTIL SI FARA NOIMA!Crin Antonescu nu inseamna nimic fara Norica Nicolai sau Ludovic Orban. Crin Antonescu se da cococs ca nu asculta de nimeni – TOCMAI PENTRU CA ESTE INGROZIT DE IDEEA CA LUMEA SE VA PRINDE CATE PARALE FACE. Ce sa mai tura vura – Crin Antonescu ii topeste banii lui Patriciu – ABSOLUT INUTIL SI FARA NOIMA!Crin Antonescu nu inseamna nimic fara Norica Nicolai sau Ludovic Orban. Crin Antonescu se da cococs ca nu asculta de nimeni – TOCMAI PENTRU CA ESTE INGROZIT DE IDEEA CA LUMEA S
ACUM IN JURNALUL.RO

La început, totul era roz, lapte şi miere, ciocolată cu dragoste. Pacea şi liniştea din familia cu trandafiri la fereşti (!) au fost tulburate de miscarearezistenta.jpgvizitele nocturne pe la casele altora, lucru pentru care, în ceasul al 12-lea, tata Geoană şi-a pus cenuşă în cap şi şi-a cerut scuze.

Meteorologii au emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, polei şi intensificări de vânt. Aceasta este valabilă în intervalul 10 februarie, ora 15:00 - 11 februarie, ora 20:00 şi vizează jumătatea de sud a ţării.

Directorul Administratiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a avertizat că până în data de 16 februarie în România se vor menţine condiţiile meteorologice dificile, în care ninsorile vor alterna cu ploaia, favorizând apariţia poleiului.

Într-o ţară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene se întâmplă lucruri de-a dreptul bizare, halucinante. Vă prezentăm povestea unei familii din Maramureş, care în anul 2007 şi-a cumpărat o maşina nou-nouţă în leasing. Clienţii şi-au plătit integral maşina, numai că, nici după un an şi jumătate de la achitarea autoturismului, nu au intrat în posesia cărţii de identitate a acestuia. Ba mai mult, compania "mamă" de leasing face presiuni pentru a ridica autoturismul.

Din 22 februarie, Alina Petrescu îi înlocuieşte pe Lucian Mîndruţă şi Sandra Stoicescu la pupitrul principalului Observator al Antenei 1. "Vrem să le oferim oamenilor altceva, să le vorbim despre ei, pe limba lor, dar şi despre ce se întâmplă în lume. [...]


vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
-4°C
Senin
751 mmHg
Vant
1 km/h V-SV

Prognoza Meteo
Marti
-4  -1
Pres.
Miercuri
3  3
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif

moftul.jpg
tya_jn.jpglacul-lebedelor.jpgstraini_in_noapte.jpgt_ghe.jpgscrisoridedragoste.jpgdivortul_de_aur.jpgvonda-shepard---jn.jpg
160x200_animat.gif

folk-maraton.jpg

folkblog

logo_eteatru_1.jpg

banner-120x400.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP