17:41
Marti
9 februarie 2010
Bucuresti
MIN -4°C
MAX -1°C
Cauta
Dacă aş fi Dinu Patriciu
de Ştefan Mitroi
4/11/2009
 
1289 vizite
Dacă aş fi Dinu Patriciu, m-aş întreba într-o dimineaţă, în timp ce mi-aş sorbi  cafeaua, dacă greutatea mea în bani este egală cu greutatea libertăţii de care mă bucur. Ştiţi ce se spune, cu cât ai mai mulţi bani, ai mai multă libertate. Eu, Dinu Patriciu, cred în această axiomă, chiar dacă ea poate fi câteodată mincinoasă. În ce mă priveşte, a fost cu vârf şi îndesat în noaptea aceea pe care am petrecut-o în Calea Rahovei. Atunci, o dată cu balanţa justiţiei, s-a stricat şi balanţa care măsoară raportul dintre bani şi libertate. Banii şi-au pierdut brusc greutatea, astfel că talgerul libertăţii s-a dus cu cea mai mare viteză în jos, dându-mi ocazia să constat că iuţeala cu care libertatea omului o ia aproape din senin la vale lasă cu mult în urmă viteza luminii. Mai cu seamă atunci când este vorba despre un om cu notorietatea mea. Ca să răspund totuşi la întrebarea de mai sus, trebuie ca mai întâi să-mi aprind un trabuc şi să încep să număr în gând de la unu până la un miliard şi jumătate. Socotind că aş izbuti să parcurg o sută de cifre într-un minut, aş ajunge la suma cu care m-au trecut în catalogul lor cei de la Forbes cam în zece mii de zile, ceea ce înseamnă o treime din viaţa unui om ce apucă să trăiască 80 de ani. Chiar dacă scriu de ceva vreme în ziarul pe care îl patronez, nu sunt totuşi atât de dus cu sorcova încât să-mi irosesc viaţa ce-o mai am de trăit numărându-mi banii din cont. Par mulţi, dar, în aritmetica existenţei cotidiene, nu înseamnă cine ştie ce. Întrucât mă reconfortează cafeaua şi-mi place de mor gustul trabucului, încerc să mă distrez un pic traducând suma cu pricina în câteva lucruri mărunte. La valoarea de 100.000 de euro apartamentul de două camere (într-o zonă bună a Bucureştiului), ies fix 15.000 de apartamente, un oraş cam cât Urziceniul adică (rog să nu fiu înţeles greşit, n-am nici o intenţie să investesc în fotbal, în viitorul apropiat). Locul apartamentelor poate fi luat de 5.000 de vile la cheie. În locul vilelor pot gara 150.000 de Loganuri sau 50.000 de gipuri de firmă. Venind mai încoace, către social, şi luând ca bază de calcul 1.000 de euro pentru o înmormântare fără pretenţii, puterea mea financiară echivalează cu un milion şi jumătate de înmormântări. Dar parcă vorbeam despre distracţie, aşa că mai adaug un zero şi ies la socoteală 150.000 de nunţi. Poate că mai potrivit ar fi să iau ca unitate de măsură salariul minim pe economie. Din acest punct de vedere, averea mea cuprinde 10 milioane de astfel de salarii, adică 10 milioane de mici sărăcii care ce dau prin însumare?, imaginea unei sărăcii mai mari. În concluzie, pot spune despre mine că sunt însuşi poporul. Un popor interimar, ce-i drept. Nu este exclus ca aşa să fi judecat şi cel sau cei care m-au trimis pentru 24 de ore la închisoare. Dar judecata lor a fost profund greşită. Dispun, cum s-a văzut şi cum bine se ştie, de suficiente resurse ca să-mi pot permite libertatea de a-l sau a-i călca de 150.000 de ori cu Loganul sau de 50.000 de ori cu gipul. Sau de a le suporta de un milion şi jumătate de ori cheltuielile de înmormântare, în caz că ar muri de moarte bună, nemaifiind nevoie să-i calc eu.

Sincer vorbind, nu le doresc nici una, nici alta. Nu mi-ar folosi la nimic moartea lor, aşa cum nu-mi folosesc toţi banii pe care îi am pentru a-mi şterge din minte noaptea aceea din trecut. Mi-aş aprinde, dacă aş fi Dinu Patriciu, al doilea trabuc şi, continuând să nu mă grăbesc la serviciu, de ce m-aş grăbi?, n-au decât să-mi taie din salariu, aş gândi mai departe aşa: E bine, e grozav de bine, sunt unul dintre cei mai puternici români. Ridic un deget şi...

Şi Dinu Patriciu fiind, mi s-ar năzări dintr-odată să mă uit la toamna care se iveşte pe fereastră, la frunzele ce cad molcom din copaci, la cuiburile ce au rămas goale pe ramuri. Apoi, cu bruma de sminteală specifică celor care scriu prin ziare, m-aş gândi cât ar costa să nu mai fie toamnă, să fie primăvară sau măcar vară mereu. Tot uitându-mă la copaci, mi-aş zări propriul chip în geam ca într-o oglindă şi m-aş mira de părul alb de pe capul meu şi m-aş mai mira de ridurile adânci de pe frunte. După care, gonind cu dosul palmei şi chipul din geam, şi fumul trabucului, m-aş umple de revoltă strigând: adică şi eu îmbătrânesc? Viaţa mea seamănă cu viaţa oricărui muritor de rând? Ptiu, drace! Ba nu! Doamne, chiar nu poţi face un preţ ca să...? Într-un final m-aş pune pe râs. Dezmeticit şi niţel înfricoşat. Apoi, îndreptându-mă spre maşina ce m-aşteaptă în stradă, aş găsi iute răspuns la întrebarea cu care mi-am început ziua.

Dacă ar fi să aleg, mi-ar plăcea să fiu nu Dinu Patriciu, ci o frunză. De dragul de a simţi, fie şi cu preţul dureros al căderii, cum este să te bucuri cu adevărat de libertate.

 
5. Dilemă
de Felix (sic) |  4/11/2009 19:06:33
Articolul ăsta e scăpat din "Scînteia" Jurnalului aici? Auzi, că Mogulul nu se grăbeşte dimineaţa la slujbă!... Te pomeneşti că nici du dă şpagă maistrului de la ţesătorie, ca să-l bage la un loc mai călduţ!
4. Dacă.
de Mircea O |  4/11/2009 19:03:34
Dacă aş fi Patriciu ori vreunul ca el, nu m-aş omorî cu milostenia. Aceasta pentru că nu a oprit nimeni sute de mii de amatori de bere pe seară să facă ce a făcut Patriciu. Ori pe amatoarele încrîncenate de telenovele. Dar dă bine să te dai Maica Tereza!
3. banii
de redapple |  4/11/2009 12:04:25
banii nu sunt totul.astept de la tine un articol despre impartialitatea presei.ziarul de calitate numarul 1,ne pune pe prima pagina de cateva saptamani articole despre dudia udrea si basescu.sa-i ia *** pe toti.dar facand asta numai intr-o directie miroase chiar a grivco si asta nu mai e calitate.nu are cum.votati aici .e mai bine.******premii.joo***/ionutreddog.html.mersi.
2. ...M-as gindi ...
de c.g. |  4/11/2009 09:32:27
...ca oamenii ca si frunzele ...!
1. ce se ascunde indaratul zborului
de DOCTORUL |  3/11/2009 20:31:30
Cine sa priceapa zborul ( fie si spre pamant) al frunzei?
Eventual, subiectul eseului dvs. s-ar putea intreba daca plutirea frunzei este cu adevarat dezinteresata...
ACUM IN JURNALUL.RO

La început, totul era roz, lapte şi miere, ciocolată cu dragoste. Pacea şi liniştea din familia cu trandafiri la fereşti (!) au fost tulburate de miscarearezistenta.jpgvizitele nocturne pe la casele altora, lucru pentru care, în ceasul al 12-lea, tata Geoană şi-a pus cenuşă în cap şi şi-a cerut scuze.

Meteorologii au emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, polei şi intensificări de vânt. Aceasta este valabilă în intervalul 10 februarie, ora 15:00 - 11 februarie, ora 20:00 şi vizează jumătatea de sud a ţării.

Directorul Administratiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a avertizat că până în data de 16 februarie în România se vor menţine condiţiile meteorologice dificile, în care ninsorile vor alterna cu ploaia, favorizând apariţia poleiului.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au solicitat avizul Parlamentului pentru extinderea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, în dosarul în care aceasta este învinuită în legătură cu organizarea Zilei Tineretului. UPDATE: Şeful DNA i-a solicitat procurorului general al României să declanşeze procedura de ridicare a imunităţii parlamentare într-un nou dosar al Monicăi Iacob Ridzi

Corneliu Popovici a fost eliberat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Turismului, prin decizie a premierului Emil Boc, dar... el va continua activitatea în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de consilier la cabinetul ministrului în relaţia cu administraţiile locale.

vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
-2°C
Senin
751 mmHg
Vant
2 km/h V-SV

Prognoza Meteo
Marti
-4  -1
Pres.
Miercuri
3  3
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif

moftul.jpg
tya_jn.jpglacul-lebedelor.jpgstraini_in_noapte.jpgt_ghe.jpgscrisoridedragoste.jpgdivortul_de_aur.jpgvonda-shepard---jn.jpg
160x200_animat.gif

folk-maraton.jpg

folkblog

logo_eteatru_1.jpg

banner-120x400.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP