După scorul obţinut de Elena Băsescu la scrutinul de la  7 iunie 2009 (4,22%, jumă­ta­te din voturile celor două partide vârâte în­tr-unul singur, PRM şi PNG), studiou­ri­le tv au fost luate cu asalt de întrebarea:
Cine a votat-o pe Elena Băsescu?

Deşi purtătorii acestei întrebări sunt jurnalişti, întrebarea n-are nici o legătură cu necesara curiozitate a presei. Altfel spus, cei care o formulează public nu aşteaptă un răspuns din partea socio­logilor pentru a desluşi cauzele din adâncuri ale victoriei repurtate de Elena Băsescu: mutaţii în conştiinţa electoratului sau chiar anumite mecanisme obscure ale psihologiei colective. Nu, întrebarea e categoric retorică.

Pentru că îi succede răspunsul, dat de îndată tot de cei care au pus-o: Nici un om normal n-a putut s-o voteze pe Elena Băsescu. Voturile obţinute de cea care s-a autointitulat în chip stângaci EBA sunt în totalitate rezultatul maşinăriei organizatorice a PD-L, partid care s-a văzut obligat, din slugărnicie faţă de Traian Băsescu, să-i asigure şi Elenei Băsescu voturile necesare.

Ei bine, aşa acum am declarat chiar luni, 8 iunie, seara, la Ştirea Zilei, eu am votat-o pe Elena Băsescu! Nu s-ar putea spune că nu sunt un om normal. Nu s-ar putea spune că sunt un fan al lui Traian Băsescu şi, cu atât mai puţin, un supus al maşinăriei PD-L. De ce am votat-o pe Elena Băsescu? Din aceleaşi motive pentru care au votat-o şi alţi cetăţeni:

1) Elena Băsescu nu mi s-a părut pervertită încă de blestematul politicianism românesc. Mulţi îi reproşează stângăciile de exprimare sau de comportament. Mie tocmai aceste stângăcii îmi plac la Elena Băsescu. E încă sinceră, firească în tot ce face şi spune. N-a devenit acea odioasă maşinărie de vorbe şi fapte standard care e politicianul român de azi. Am mai spus şi am mai scris că Traian Băsescu a apărut şi s-a afirmat spectaculos pe fondul unei suprasaturaţii a opiniei publice de mo­delul Ion Iliescu, imitat timp de aproape două decenii de toţi politicienii români. Un stil ţinând de personalitatea lui Ion Iliescu, dar şi de o anumită vârstă a politicii, depăşită deja pe plan mondial. Succesul lui Nicolas Sarkozy, Vladimir Putin, Barack Obama şi, mai nou, al lui Mahmoud Ahmadinejad, preşedintele reales al Iranului, îşi are temeiul în nevoia electoratului, a celui tânăr îndeosebi, de a vedea în politician un om şi nu un dispozitiv. Sub semnul revoluţiei produse de Traian Băsescu în imaginea omului politic, au apărut şi s-au afirmat Sorin Oprescu, Marian Vanghelie, Mădălin Voicu. Politicienii care seduc prin firescul discursului şi comportamentului lor. Pe acest fond de percepere a politicianului ca un om în primul rând, ceea ce mulţi denunţă la Elena Băsescu drept slăbiciuni au trecut în ochii unei părţi a electoratului drept atuuri. Din tot ceea ce a făcut şi a spus până acum Elena Băsescu se poate afirma  orice despre ea. Nu însă că ar fi o şmecheră, cum sunt mulţi politicieni români.

2) Elena Băsescu a candidat ca independentă. Între noi fie vorba, dacă voia,  putea să rămână pe lista PD-L. Au ajuns pe această listă, în locuri eligibile, oameni onorabili altfel, dar fără nici o legătură cu PD-L, încât nu văd ce nenorocire ar fi fost dacă liderii partidului, care datorează aproape totul lui Traian Băsescu, i-ar fi făcut un hatâr tatălui. La cât de puţin importanţi au fost cei de pe liste în cazul tuturor partidelor la scruti­nul europarlamentar, PD-L ar fi obţinut un scor la fel de bun precum cel de acum, dacă nu şi mai bun, având în vedere că mulţi ar fi venit la mitingurile partidului doar pentru a o vedea pe Elena Băsescu. Elena e fiica favorită a lui Traian Băsescu. în aceste condiţii, n-ar fi fost nici o pro­blemă pentru ea să bată din picior şi să obţină un loc pe liste. Cu toate acestea, Elena Băsescu a decis să candideze ca independentă. Un gest dovedind bun-simţ, rar la copiii de şefi în România de azi. După ce şi-a anunţat candidatura, Elena Băsescu putea să stea acasă, socotind că PD-L o va scoate victorioasă. N-a făcut-o. A fost prin ţară în campanie, şi-a luat inima în dinţi şi a mers la emisiuni tv, s-a supus condiţiei de candidat care cerşeşte voturile. Asta denotă curaj, seriozitate şi, mai ales, ambiţie de a dovedi că nu e un copil de bani gata. Nu meritau aceste lucruri votul unui om normal?