De ce ţi-e frică, de aia nu scapi

Stenograma discuţiei din 2005 dintre generalul în rezervă Constantin Degeratu şi sirianul Omar Hayssam a inflamat mediile politice şi jurnalistice. Însuşi preşedintele României a făcut unele precizări specifice domniei sale, adică într-o tuşă foarte groasă. Să le analizăm pe rând.

Prima chestiune în neregulă, din punctul meu de vedere, este aceea a întâlnirii dintre un oficial politic al statului român şi o persoană acuzată de terorism.

Chiar dacă e general în rezervă şi este consilier de stat la Palatul Cotroceni, Degeratu e civil acum şi lucrează într-o instituţie politică. Nu există nici o justificare legală pentru ca preşedintele, printr-un subordonat, să interfereze într-o anchetă în desfăşurare. Scuza invocată potrivit căreia teroristul avea un mesaj personal pentru preşedinte e valabilă pentru cei care nu ştiu chestiuni elementare despre justiţie. Indiferent ce vrea să spună o persoană arestată, aflată în toiul unei anchete penale, ea nu poate fi interogată decât de procurorul de caz.

Sau confruntată eventual cu persoanele pe care le acuză sau despre care a dat declaraţii. În situaţia menţionată de preşedinte, potrivit căreia Hayssam deţinea informaţii importante pentru securitatea naţională, soluţia legală era simplă. SRI, parte din ancheta preliminară asupra teroristului, putea fi solicitat să trimită un specialist. Care să stea de vorbă cu învinuitul, să întocmească un raport şi să-l trimită preşedintelui. În acţiunea penală declanşată asupra unei persoane, procurorul poate cere legal sprijinul instituţiilor responsabile.

În materie de securitate naţională - latura internă - şi antiterorism, SRI este autoritate naţională desemnată de CSAT. Faptul că nu această instituţie a fost solicitată şi că un om al preşedintelui a stat de vorbă cu "un infractor" este o gravă neregulă.

Experienţa SUA în materie de antiterorism este fundamentală, în special după 11 septembrie 2001. Îşi poate imagina cineva că George Bush a stat de vorbă cu Khalid Sheik Mohammed, creierul atentatelor din New York şi Washington, aşa cu spune Hayssam că a făcut cu preşedintele nostru? Sau că Stephen Hadley şi Condoleezza Rice,
când gestionau sectorul securităţii naţionale la Casa Albă, se puteau întâlni şi discuta cu alţi lideri terorişti capturaţi şi încarceraţi în SUA?

Aceste aspecte grave necesită o lămurire deplină, pentru a spulbera suspiciunile ce planează asupra modului în care a fost gestionată criza ostaticilor. Şi prin ce mecanisme încă nedevoalate public a reuşit să plece din ţară Omar Hayssam. Am scris într-un editorial trecut că sirianul a fost de fapt subiectul unei eliberări controlate, aprobate de la cel mai înalt nivel. Nici o contestaţie până în prezent.

În privinţa interceptărilor, lucrurile sunt şi mai simple. Ca beneficiar al celor mai importante sinteze ale serviciilor secrete, preşedintele ştie un lucru. Când o persoană este suspectată sau acuzată direct de terorism, serviciile sunt obligate prin lege să monitorizeze persoana respectivă. Filaj, interceptări telefonice şi ambientale, verificarea amplă a identităţii şi conexiunilor persoanelor de legătură. Ar fi fost o gravă eroare ca serviciile să nu transcrie tot ce spune Omar.

Din momentul punerii în mişcare a acţiunii informative, mai apoi a celei penale, mult înaintea arestării, sirianul a fost interceptat cu mandat de la judecător. În ziua discuţiei cu Degeratu, Hayssam se afla încă sub efectul acelui mandat. De aceea, afirmaţia preşedintelui privind ilegalitatea înregistrării e hazardată. Chestiunea cu scurgerea acestui document din arhiva DGIPI merită însă analizată. Şeful statului trebuie creditat aici. Dacă însă preşedintele ştie că aşa s-au petrecut lucrurile, de ce nu avem deja identificaţi vinovaţii?

Chestiunea cea mai gravă din prima stenogramă Degeratu-Hayssam e detaliul că sirianul s-a întâlnit cu preşedintele României. Acuzat de terorism fiind. Şi că i s-a promis că va pleca din ţară. Acest fapt s-a întâmplat. Trebuie făcută lumină în acest aspect extrem de tenebros.
Preşedintele are indiscutabil un merit în eliberarea jurnaliştilor români. Salvarea vieţilor a fost cel mai important fapt. Dar modul de gestionare a crizei poate scoate (sau nu) la iveală chestiuni murdare. Sau profund nedemocratice, chiar vădit ilegale. Suspiciuni sunt destule, confirmări lipsesc. Tocmai de aceea, presiunea media e binevenită.

Spuneam adineauri de prima stenogramă. Ştiu că vor urma şi alte documente. Care îi vor crea un inconfort locatarului de la Cotroceni. Vor fi probabil date interesante despre promisiunile făcute de preşedinte către teroristul sirian. Şi despre întâlnirile dintre alţi emisari prezidenţiali, nu neapărat români, şi cel acuzat. Sub controlul şi supravegherea autorităţilor române.

Dacă se ştie curat, preşedintele n-are de ce să se teamă pentru obţinerea celui de-al doilea mandat. Dacă însă există fapte din trecut care-l apasă, ar fi trebuit să se aştepte ca în campanie să fie întrebat despre ele.
Modelul democratic de confruntare electorală are un slogan oarecum cunoscut zilelor noastre: de ce ţi-e frică, de aia nu scapi.