De fapt, trăim bine

1. În vieţile oamenilor celebri de odinioară, călătoriile în străinătăţi erau evenimente cu urmări semnificative. Cu cât coborâm în timp, cu atât mai aventuroase şi mai pline de interes spiritual sunt voiajurile, iar cele în ţări îndepărtate mai presus de toate. Astăzi, nimeni nu-şi mai marchează biografia cu plecările, oricât de lungi ar fi acestea. Călătoriile ţin de normalitatea unei existenţe civilizate. Te urci în avion şi în două-trei ore eşti în capătul Europei.

2. De 65 de ani, în Europa nu mai sunt războaie şi chiar revoluţiile se pun la cale cu pierderi omeneşti puţine. A trebuit să fie inventate formule precum "revoluţia de catifea", "război mediatic", "război rece" ori "război cu delegaţie" pentru nişte soluţii sociale şi teritoriale care altădată decontau milioane de victime.

3. Nici epidemii nimicitoare nu mai avem. În lume e încă multă dramă, dar departe de Europa. În Europa, o duc rău şi se plâng de tot felul de necazuri oamenii care, cu numai un veac în urmă, trăiau în medie 40 de ani, iar acum, trebuind să trăiască 80, viaţa e prea lungă pentru cât pot ei să dea şi să reziste. Europa duce un trai prea sigur pentru o viaţă atât de lungă. Aproape tot ce era cu numai jumătate de veac în urmă vis şi utopie ne e la îndemână. Cu toate acestea, suntem nemulţumiţi şi gândim că trăim prost.

4. Au dispărut lagărele de concentrare, gulagurile, cortinele de fier. Trebuie să fii de tot nevolnic ca să ajungi la foamete. Totuşi, nu ne bucurăm de schimbările în bine.

5. Cărţile sunt destule pentru toată lumea. Cu televizorul poţi s-o ţii tot într-o distracţie şi chiar în răsfăţ cultural. Cam tot ce era privilegiu numai pentru bogaţi, în veacurile trecute, e azi pentru oricine. Jules Verne trăia numai cu imaginaţia, ceea ce, în zilele noastre, are şi poate oricare om de condiţie medie. Iar condiţia medie - clasa de mijloc - a devenit majoritară în majoritatea ţărilor din Europa.

6. O viaţă lungă vine cu boli ale îmbătrânirii, dar pentru asta nu e de vină nimeni. De ceva tot trebuie să murim. Dacă un om de la începutul secolului al XIX-lea - care a fost totuşi cel mai prielnic vieţii din toată istoria Europei, născând burghezia şi clasa de mijloc - ar vedea cât şi cum trăim, dar şi ce mijloace medicale avem pentru situaţii şi suferinţe care lui îi scurtau existenţa până la 40-50 de ani, cum ar fi infecţiile banale, ar zice că Europa a intrat în era fericirii. Între medicina din veacul al XIX-lea şi cea de azi diferenţa e de la aproape nimic la un maximum sigur.

Concluzie: Suntem fericiţi şi nu ne dăm seama. Suntem nefericiţi de cum trăim, deşi ar trebui să fim fericiţi pentru ce nu ni se mai întâmplă.

Încheiere: Tot ce am scris până aici nu sunt consideraţii de ale mele, ci sunt gândurile unui om care, fiind deportat în timpul celui de al doilea război mondial, a scăpat cu viaţă. Singurul care a scăpat cu viaţă dintr-un tren cu câteva mii de deportaţi în Transnistria. Are aproape 100 de ani, iar cea mai ciudată mărturisire a sa priveşte curentul electic. Ce fericire, spune el, să ai curent electric!