Bucuresti
Pentru ca un asemenea proiect să prindă viaţă trebuia încredinţat unei personalităţi venind dintr-o societate cu experienţă istorică europeană specifică şi cu sensibilităţi geo-politice federalizante. Soluţia ca proiectul să eşueze era plasarea în funcţia respectivă (practic cea mai importantă strategic) a unei persoane crescute în cultura izolării politice securizate printr-o variabilitate a alianţelor aptă a păstra echilibrul forţelor contrarii în cadrul unui aşa-numit concert al puterilor; persoană educată în mentalitatea excepţionalismului dedus dintr-o identitate geografică asociind insularismul cu amplasarea la periferia spaţiului politic de referinţă.
Independent de calităţile umane, persoana propusă (impusă) prin persuasiunea britanică sprijinită de Spania şi acceptată de Franţa şi Germania, întruneşte toate condiţiile eşecului strategic: este purtătoarea reflexelor şi experienţelor unei puteri maritime de la periferia occidentală a unei Uniuni preponderent terestre, caracterizată de ameninţări, provocări şi oportunităţi venind mai ales dinspre orient; este exponenta unei politici naţionale care a refuzat constant intrarea în spaţiul Schengen şi Euro, precum şi comunitarizarea politicii externe şi a drepturilor fundamentale ale europenilor. Fără experienţă proprie în politica internaţională şi cu un serviciu extern european abia în proiect, ea va apela inevitabil la asistenţa diplomaţiei britanice; diplomaţie dedicată limitării UE la o piaţă fără ambiţii şi suprastructuri politice. Toţi cei care se tem de o Europă politică aptă a le reglementa şi controla activitatea (precum oculta plutocrată) pot sta liniştiţi.
Pe acest fundal, dezangajarea germană din procesul de federalizare a UE devine îngrijorătoare. Învinşi în război, nemţii au renunţat la proiectul Europei germane în favoarea celui al Germaniei europene, cu condiţia implicită ca Europa politică să fie în măsură a le oferi securitate, libertate, prosperitate şi demnitate la nivelul ambiţiilor lor naţionale. Lucrul nu s-a petrecut. În schimb, Germania s-a reunificat, iar ameninţarea sovietică a dispărut. În atari condiţii, în faţa sabotajului atlantic şi confruntat cu efectele interne ale crizei globale, Berlinul redescoperă oportunităţile vecinătăţii sale orientale şi pare a concepe un nou Drang nah Osten în cadrul unei noi Ostpolitik. Este confirmarea riscului anticipat în studii mai vechi.
Antanta ruso-germană poate reprezenta vectorul strategic al unui alt model de ordine europeană şi mondială. El aminteşte dureros, însă, naţiunilor Mittel Europei de Pactul Ribentropp-Molotov. Chiar dacă o asemenea paralelă este nejustificată şi de aceea abuzivă, ea este reală. Deja unii politicieni est-europeni, sesizând riscurile dezbinării UE, fractura strategică între puterile vest-europene şi cele central-europene, ca şi falia tot mai adâncă dintre vechii şi noii membri ai UE, încep să vorbească despre nevoia creşterii bugetelor lor naţionale de apărare. "Dacă doreşti pacea, pregăteşte-te de război!" - spune un adagiu latin. Este adevărat! UE a fost creată, însă, în logica evitării războiului pe calea solidarităţii şi dezvoltării comune, iar nu pe aceea a înarmării separate. Refuzul Europei politice ne duce inexorabil înapoi spre vechile mantre.
Dinu Săraru: "Ştefan şi Mihaela rămân pentru mine cei mai frumoşi prieteni" ● Sebastian Papaiani: "Dacă Fănică n-ar fi murit, dorinţa ei de a trăi ar fi fost mult mai puternică" ● Carmen Galin: "O să-mi fie foarte dor de tine, Mihaela. Atât de dor, încât o să mă doară" ● Tania Filip: "Se părea că Mihaela n-o să moară niciodată" ● Nicu Alifantis: "Între Ştefan şi Mihaela era o iubire absolut minunată!" ● Alexandru Tocilescu: "Va rămâne cea mai bună prietenă a mea. Pentru toată viaţa mea" ● "Parcă era născută aici, în Gruiu, în glod!" ● Împreună în pământul românesc ● Dinu Cernescu: "Mihaela şi Ştefan, o iubire răvăşitoare" ● Căţeluşa n-a născut decât alături cu Mihaela, Ştefan şi Amza ● Silvia Kerim: "Ştefan o adora pe Miha" ● Ion Toboşaru: "Mihaela Tonitza rămâne în palpitul inimii mele" ● Raluca Tulbure: "Acum cred că e linşitită şi împăcată" ● Irina Ionescu: "Mi-a ghidat din umbră cariera profesională" ● UNITER - Dumnezeu să-i odihnească sufletul în eternitate!
"Scamatoriul" ● E linişte ● Cel mai… ● Muzică interioară ● Cronica LUI ● A avut roluri titanice ● Rolul vieţii? Să fie perfect! ● Învăluire de gând ● Povestitorul ● Jocurile ● Struguri de Gruiu ● Libertate virgină ● Îngerul actor ● Mai mult decât un frate ● Trubadurul ● Voinţă de fier ● Distincţie ● Nu credeam ● Un om delicat ● Un actor nemuritor"
Antarctica - infernul îngheţat de la celălalt capăt al lumii, unde departe de casă, Tricolorul fâlfâie, de câţiva ani buni, deasupra unei Românii neştiute, inaccesibile nouă, oamenilor de rând. O palmă de teren care poate adăposti doar câţiva locuitori. Acolo, într-un mediu ostil, unde până şi viaţa de zi cu zi devine adeseori un sport extrem, se află Mica Românie de la Polul Sud.
de Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuţă (tipografia Miron Neagu, Sighişoara, 1935) – Prefaţă
Rostul nostru
Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele Iui: banul occidental şi naţionalismul român.
Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea).
Utilizând cu măiestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi safisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român – lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran – şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?
Charlottenburg în buzunar, întâlneşte un Ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu şomer, căruia îi povesteşte din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat exclamaţiile Ovreiului scandalizat de atâta lipsă de informaţie asupra bursei internaţionale a muncii: „De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de lucru acum! Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe jurgoane. Rămânându-i un rest – cam o căruţă ţărănească – vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: „Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că… mi-am făcut suma“.
Într-un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar. Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e sfatul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca-n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu.
Una dintre ursitoare – naţionalismul român – a fost înşelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină. Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare. Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuesc demascaţi şi naţiunea deslănţuită. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei